Un autotren încărcat cu îngrășăminte chimice s-a răsturnat, noaptea trecută, pe DN 13, în localitatea Hoghiz. Pe carosabil au fost scurgeri de combustibil

0
96

Un accident rutier grav a avut loc pe DN13, în localitatea Hoghiz  în noaptea trecută. Un autotren încărcat cu 24 de tone de îngrășământ chimic s-a răsturnat pe carosabil, provocând scurgeri de combustibil și blocarea completă a traficului timp de patru ore.  Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov a fost solicitat să intervină de urgență întrucât incidentul  prezenta un risc ridicat din cauza naturii încărcăturii și a combustibilului scurs pe șosea. La fața locului au fost trimise   două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă, un echipaj SMURD și o autospecială specială dotată cu roboți.

  • „În urma accidentului s-au înregistrat scurgeri de carburant, iar pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru limitarea oricărui risc”, au transmis reprezentanții ISU Brașov.

Perimetrul a fost izolat pe o distanță de 100 de metri, iar circulația rutieră pe DN13 a fost oprită complet până în jurul orei 04:00 dimineața. La locul accidentului s-au deplasat și comisari ai Gărzii de Mediu pentru a evalua impactul asupra zonei. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, șoferul scăpând nevătămat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here