Dincolo de conceptul raționalist amplificat la începutul secolului XX, viziunea masonică este mult mai amplă. Alex Mihai Stoenescu explică acest lucru esențial. ,,Primordialitatea Mesopotamiei în Arta construcției geometric-inspirate este un concept istoric amplificat de curentul raționalist-materialist încă din primele decenii ale secolului al XX-lea, pentru a contracara teoriile idealiste și teologiile intervenției divine, cu ajutorul ideii de migrațiune a cunoștințelor, astfel că <<în această călătorie îndelungată a civilizației orientale de-a lungul Asiei, de la plajele Golfului Persic până la litoralul Mării Egee, Mesopotamia este centrul primordial de răspândire>>, valabil inclusiv pentru teoriile ulterioare ale existenței unei civilizații central-asiatice superioare care a poposit mai întâi în Chaldeea. Alternativa acestui curent raționalist al istoriei științifice, dorit a fi suprapus științei istorice pe la mijlocul secolului al XX-lea, este teoria biologică a instrumentului înnăscut al cunoașterii prezent la toți oamenii, simultan și natural, pentru a explica fără migrațiune (transmisie orizontală) apariția acelorași idei constructive la oamenii preistorici de pe toate continentele locuite. Viziunea doctrinei masonice este secvențială: simultaneitate, prin transmisia verticală, și iradiere, prin transmisia orizontală. Magia chaldeeană este un subiect care interesează istoria Medicinei, în primul rând, apoi astrologia/astronomia și alchimia/chimia. Ea s-a dezvoltat ca modalitate de combatere a bolilor pe baza ideii de contracarare a influenței sau de îmbunare a spiritelor, a demonilor, din procesul de degradare a transmisiei șamanice, cum am arătat mai sus, având, prin urmare, foarte mici tangențe cu Arta construcțiilor și chiar cu metafizica masonică. Francois Lenormant interpreta grupul <<vrăjitorilor>>, al <<cititorilor în stele>> și al <<descântătorilor>> de la pasajul 2.2. din Cartea lui Daniel ca fiind reprezentanții unor <<colegii speciale și de ordin inferior>> (Khatumim, Hakamim și Asaphim), față de corpul sacerdotal în timpul reformei sargonice. Aprecierea generalizatoare, pentru ideea existenței unor organizații profesionale ale magilor chaldeeni, dar în afara ideii vagi de fraternitate ocupațională nu poate primi alt rol în filozofia masonică, deși, la un moment dat, cursul paralel al Magiei a încercat s-o influențeze. De aceea nici nu insistăm”.
Tema încurcării limbilor
Este o temă celebră și universală, atunci când Biblia vorbește despre episodul încurcării limbilor la Babilon. Această scenă este plină de simboluri. Pe de o parte implică diversitatea iar pe de altă parte orgoliul uman de a fi la egalitate cu divinitatea, ceea ce provoacă lipsa armoniei universale. Istoriografia merge însă pe un alt fir mult mai empiric. ,,În privința temei celebre a <<încurcării limbilor>> la Babilon, istoriografia pragmatică merge pe firul logic al cauzalității și fenomenologiei și optează pentru o desfășurare total inversată a situației: aducerea unor populații, grupuri profesionale și specialiști de diferite origini etnice, posedând și folosind limbi diferite, a creat confuzia organizatorică de pe șantierul Turnului, fapt pe seama căruia s-a pus și eșuarea construcției. Nu a fost vorba de constructori care foloseau aceeași limbă și Cineva a hotărât să le atribuie limbi diferite pentru a-i dezorganiza, ci de o dezorganizare provenită din faptul că erau de limbi diferite, iar coordonarea acelor grupuri etnice în vederea materializării unui plan unitar a fost dificilă, dacă nu chiar imposibilă. De aici s-a extins apoi ideea de nocivitate și ineficiență a sclaviei, care sigur că a fost exploatată amplu în epocile moderne ale liberalizării (Alex Mihai Stoenescu). Cel mai semnificativ exemplu în perioada modernă îl oferă opera ,,Nabucco” a lui Giuseppe Verdi compusă în perioada 1841-1842 iar impactul avut de corul robilor- ,,Va pensiero” din actul II a fost foarte puternic pentru posteritate în ceea ce privește ideea de libertate. ,,Forța excepțională a unei astfel de creații culturale i-a făcut pe italienii din sec. XIX să se vadă în locul evreilor înrobiți“.
Egipt- Mitzraim
Numele ebraic al Egiptului este Mitzraim. Conform tradiției masonice Arta Regală a construcției a fost adusă în Egipt de Mitzraim care a fost cel de-al doilea fiu al lui Ham, aproximativ la 160 de ani după Potop când a înființat prima colonie. Nilul producea revărsări periodice ale apelor sale și s-a produs o îmbunătățire a cunoștințelor de geometrie, ceea ce a determinat în consecință o cerere mare de lucrări. Marile metropole antice și piramidele demonstrează gustul egiptenilor dar și geniul constructorilor de atunci. Masoneria a creat din aceste cunoștințe transmise sub forma breslelor o adevărată tradiție. ,,Viziunea modernă asupra Egiptului și a moștenirii sale s-a conturat într-o perioadă de peste 150 de ani, evoluând în trepte de cunoaștere de la simple indicii furnizate de Biblie la descoperiri arheologice importante și la opere de istoriografie remarcabile” spune Alex Mihai Stoenescu. Constituțiile masonice promovează aceste lucruri, mai ales ediția ,,Entick” din anul 1771.
Începe să se formeze viziunea masonică a ideii de migrațiune conform căreia cunoștințele manifestate în acest loc veneau din altă parte. ,,În perioada inițierii instituționale a Masoneriei din 1717-1723, ideea de imigrație egipteană și de întemeiere a unei <<colonii>> se sprijinea pe sugestii despre Orient provenite din Vechiul Testament, având în vedere că Noe a oprit Arca pe Muntele Ararat, în Armenia, și că toate cunoștințele de Geometrie și de construcții au <<migrat>> apoi de acolo spre Vest, în primul rând prin Sumer (Shinear), pe urmă prin popoarele Orientului Apropiat până ce au <<coborât>> în Egipt. Mai trebuie subliniat amănuntul că ediția Entick îl identifica pe Mitzraim (persoana), al doilea fiu al lui Ham și nepot al lui Noe, drept primul rege uman al Egiptului numit Menes, după ce țara Nilului cunoscuse înainte doar dinastii divine. Descoperirile arheologice, precum și descifrările scrierilor antice din secolul al XIX-lea au primit o interpretare asemănătoare pentru teoria migrației de la Orient spre Vest a cunoașterii masonice, interpretare sprijinită atât pe ideea că descoperirile astea confirmau în general Biblia, cât și pe revelarea șocantă din 1872 a faptului că mitul biblic al Potopului nu era <<original>>, ci se inspirase din Epopeea sumeriană a lui Ghilgameș. Și, ce era mai grav, vârsta scrierii sau includerii mitului Potopului în Vechiul Testament nu putea fi mai înaintată decât perioada robiei babiloniene (aprox. 587-538 BCE), constatare care a generat curentul biblic raționalist și al punerii la îndoială a vechimii tradiției ebraice.
Curentele de gândire asupra Egiptului
Viziunea masonică istoric-tradițională asupra Egiptului s-a compus prin două curente de gândire: unul istoric, pe linia descifrării moștenirii elementelor de Artă operativă a construcțiilor, și unul filozofic, legat de elementul central al Masoneriei moderne, care este ritualul. Urmând evoluția fenomenului simbiotic geometrie/construcție- simbol prin intermediul civilizației egiptene, Masoneria modernă pare a fi produs la un moment dat o selecție, repartizând aspectele operative ale Operei părții de substrat istoric, iar cele simbolistice conținutului ritualic. Ierarhizarea lor între o filozofie superioară și o istorie inferioară, deoarece Masoneria modernă construiește metafizic și nu mai construiește fizic, este eronată pentru că, în esența sa doctrinală, conceptul de continuitate masonică nu admite dezvoltări paralele, ci unitare. Masoneria egipteană a fost un tot”. (Alex Mihai Stoenescu)
Textele clasicilor antici
Herodot povestește în ,,Istorii” că ,,egiptenii s-au ivit de când lumea iar țara crescându-le mereu, unii dintre ei au rămas în ținuturile de baștină, în timp ce alții au coborât mai jos. Herodot sugerează că populația Egiptului provenea din Asia Mică unde trăiau frigienii. Diodor din Sicilia preia o altă versiune egipteană conform căreia egiptenii au fost primii oameni și că după creația primordială din ,,Oul frumos și nobil” și mitul întemeietor al lui Osiris și Isis ,,ar fi pornit din Egipt foarte multe colonii ducându-se prin toate ținuturile locuite”. Pe această filieră se presupune că egiptenii care se închinau zeului Baal (Seth) au dus coloniști până în Babilon și au instituit preoția identică celei din Egipt unde preoții erau numiți de către babilonieni ,,chaldei”, adică cei care se ,,îndeletnicesc cu cercetarea astrelor”. Episodul magilor din Evanghelia după Matei este grăitor în acest sens cu privire la originea acestor călători misterioși. Este o versiune care nu a fost acceptată de către rigurozitatea iudeo-creștină deoarece contravine Bibliei. ,,În ultimul pătrar al secolului al XIX-lea, istoriografia franceză respingea teoria autorilor antici potrivit căreia egiptenii din numeroasele statui, basoreliefuri și papirusuri aduse în Europa, ajungea la concluzia că tipul egiptean istoric aparținea ,,popoarelor călătoare” al căror <<leagăn se afla în Asia occidentală>>. Chiar dacă Antropologia a emis ipoteza rezonabilă a sintezei între cel puțin trei filoane genetice: etiopieni, semiți din Asia occidentală și elemente ale rasei albe din Libia, imaginea publică mult mai puternică a fost aceea a provenienței din Sumer (a fost indicată regiunea Eridu) și a confirmării Bibliei.
Un rol important în fixarea acestei imagini l-a jucat teoria transmisiei cunoștințelor fundamentale de matematică, a regalității și a ideii de scriere pictomorfă din Mesopotamia în Egipt, deși astăzi se cunoaște că o populație neolitică din sud a migrat în Deltă (N.R- Delta Nilului) în mileniul al VII-lea BCE și că atestarea cea mai veche a scrierii pictomorfe se află tot în sudul Egiptului (cultura Naqada III). Problema este că nici această teză istoriografică nu exclude influența mesopotamiană, datorită existenței culoarului Traversării preistorice yemenite. Civilizația egipteană construită în lungul Nilului a dezvoltat la un moment dat- aici este o mare controversă- cunoștințele de astronomie, geometrie și aritmetică pentru gestionarea revărsărilor ciclice ale Nilului, dar izvoarele noastre istorice substanțiale nu pătrund mai adânc în Imperiul de Mijloc și de mileniul al II-lea înainte de Era Curentă. Fragmente din papirusul Kahun sugerează o relație cu teorema lui Pitagora, printr-un tabel de patru pătrate prezente fiecare ca fiind suma altor două pătrate, iar cele patru egalități din care se încerca încadrarea într-un sistem zecimal de măsurare erau obținute prin două multiplicări succesive a numerelor 3, 4 și 5 …și prin de medierea succesivă a acelorași numere.
Unele scene pictate pe temple înfățișează un sistem de măsurare simplu, cu un băț și o coardă, prin care se obținea orientarea Nord-Sud a tuturor templelor din Egiptul Antic și existența echerului folosit pentru ridicarea la teren. Manuscrisul Rhind, căruia i s-a dat și o interpretare ezoterică, dezvăluia cea mai importantă preocupare a arhitecților egipteni: unghiul de cădere (înclinație- se-ket) al unei piramide, după ce- știm astăzi din cercetarea arheologică și istorică- primele piramide construite prin transformarea edificiului cu terase succesive retrase (model zigurat- Saqqarah) s-au prăbușit, iar altele au suferit o corectare vizibilă și insestetică a unghiului (Dahsuhr)”. (Mihai Alex Stoenescu) (Ștefan BOTORAN)
