Site icon Monitorul de Făgăraș

Lansare de carte la Cetatea Făgărașului, eveniment ce marchează 735 de ani de la prima atestare documentară a Făgărașului.

Cu ocazia împlinirii a 735 de ani de la prima atestare documentară a Făgărașului, miercuri, 11 martie a.c. începând cu ora 11.00, a avut loc la Muzeul Țării Făgărașului lansarea a două volume de carte. ,,Amintiri din pribegie” (1916-1918)   constituie mărturiile preotului greco-catolic Valeriu Crișan consemnate în vremea refugiului în Vechiul Regat odată cu retragerea armatei române peste Carpați în toamna anului 1916. Valeriu Crișan a activat în satele Mărgineni, Sebeș și Șercaia ca preot greco-catolic. S-a stins din viață la data de 18 aprilie 1962.

Valeriu Crișan a scris schițe și nuvele ușoare pe care le citea elevilor și studenților din Blaj în cadrul ,,Societăților de lectură” și a fost membru al Societății literare ,,Inocențiu Micu Clain”. A făcut traduceri din literatura universală- italiană, franceză, maghiară, germană, spaniolă și rusă, plus câteva lucrări de istorie.

Cartea a apărut la Editura Muzeului Național Brukenthal din Sibiu în anul 2025, iar introducerea, schița biografică, indicii și glosarul au fost făcute de Constantin Băjenaru.

,,Povestea unei cercetări. Orientarea tradițională în spațiu în Țara Oltului”

Cel de-al doilea volum lansat se intitulează ,,Povestea unei cercetări. Orientarea tradițională în spațiu în Țara Oltului” scris de către istoricul Valerie Deleanu și a apărut tot la Editura Muzeului Național Brukenthal din Sibiu. Valerie Deleanu s-a născut la data de 8 iunie 1940 la Chișinău. În anul 1944 se refugiază la Sibiu împreună cu familia unde urmează școala generală între anii 1947-1954, liceul ,,Gheorghe Lazăr” în perioada 1954-1957 și Facultatea de Istorie a Universității din București între 1958-1963. A predat istoria la Armeni și Avrig iar în acest timp a început cercetarea științifică în Țara Oltului pe teme de civilizație tradițională rurală. Începând cu anul 1976 activează ca muzeograf la ,,Muzeul Tehnicii Populare” și la ,,Muzeul Ciivlizației Populare Tradiționale ASTRA” ca șef de secție. Este autor al unor volume de cercetare privind civilizația tradițională rurală și etno-muzeologie scrise personal sau în colaborare.  La acest eveniment au mai participat academician Ilie Moise, profesorul universitar dr. Ioan Opriș , Mihai Gorgoi- directorul Muzeului Bran, colonel în rezervă dr. Alexandru Bucur și preotul Lucian Streza.
(Ștefan BOTORAN)

Exit mobile version