Off The Grid Camp & Party și sezonul de camping de la Grid se redeschide la 1 mai 2026. Este evenimentul ajuns la a patra ediție sub titulatura Off The Grid Camp & Party. În această primăvară deschiderea sezonului se întinde pe parcursul a trei zile, 1-3 Mai, un weekend plin de distracție, relaxare și voie bună în aer liber. Pădurea Gridului își așteată oaspeții de pretutindeni, oferind un loc de relaxare în inima naturii, dar și petreceri organizate până la sfârșitul verii. Această manifestare a pus pe harta evenimentelor de acest tip satul Grid din comuna Părău, la inițiativa primarului Ovidiu Ovesea.
Pentru iubitorii de distracții în natură, tariful pentru o persoană este de 290 lei pentru întreaga perioadă, în care sunt incluse:
- Campare
- Delicii culinare
- Muzică live
- Foc de tabără
- Ciubăr
Meniul oferit pentru cele două zile: platou tradițional, nelipsitul grătar de 1 Mai, ciorbă, ceaun, bulz, cartofi la cuptor, desert. Rezervările se fac în privat. Locuri limitate!
Off The Grid Camp & Party cu Mircea Vintilă, în august
La ediția din acest an, Mircea Vintilă vine să cânte la Off The Grid Camp & Party.
,,Vocea care ne-a adus atâtea seri cu chitară, emoție și poezie se aude anul acesta în mijlocul naturii, sub cer liber, alături de noi. Ne pregătim de un concert autentic, cald și plin de suflet exact așa cum trebuie trăită muzica folk“ spun organizatorii. Concertul este programat în perioada 13-16 august 2026, în pădurea Gridului.
Ce oferă festivalul de la Grid:
- încarcă-te cu energia pădurii
- împărtășește povești cu prietenii și alți festivalieri
- petrece pe ritmurile muzicii live și a DJ-ului
- experimentează dormitul sub stele, în cort sau rulotă
- acceptă provocarea #offgrid și ieși din confortul cotidian

