Lucrările de reabilitare a imobilului din municipiul Codlea care aparține Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov au ajuns la 75% așa cum explică antreprenorul SC ICCO Facility Management SR. Ivestiția privind eficientizarea energetică a clădirii este realizată printr-un proiect cu fonduri PNRR accesate de Consiliul Județean Brașov. Este vorba despre un corp de clădire cu funcţiunea de internat, format din subsol tehnic, parter şi patru niveluri, având o suprafaţă construită de 678 mp şi o suprafaţă desfăşurată de 3.331 mp, la care s-au efectuat lucrări de termoizolație, de înlocuirea ferestrelor și instalare de panouri solare și fotovoltaice. În ceea ce privește partea neeligibilă a proiectului, pe care administrația județeană o finanțează din bugetul propriu, aceasta constă în compartimentări ale imobilului, intervenții pe partea de arhitectură și rezistență, amenajări interioare și exterioare,realizareatrotuarelor perimetrale și a terasamentelor, refacerea instalațiilor electrice, sanitare, precum și reparații după intervenții. Aceste categorii de lucrări sunt executate la un nivel de 64,2%. Nu în ultimul rând, 65% din tot ce înseamnă montajul utilajelor și echipamentelor tehnologice și funcționale estefinalizat la ora actuală. Lucrările se realizează în baza unui contract încheiat de CJ Brașov cu firma ICCO Facility Management în noiembrie 2024, a cărui valoare a fost actualizatăla 12.067.449,43 lei cu TVA și durata de execuție, prelungită la 18,5 luni. Conform devizului general actualizat, valoarea totală a investiției este de 17.832.103,31 lei cu TVA, din care partea de construcții – montaj se ridică la 10.097.436,80 lei. Valoarea totală a cheltuielilor eligibile este de 8.620.843,11 lei, iar diferența, în cuantum de 9.211.260,20 lei, reprezintă sumele neeligibile.
Indicatorii de performanță energetică ai obiectivului de investiții rămân neschimbați, și anume:
- consum anual specific de energie finală pentru încălzire, redus cu 56,93%;
- consum de energie primară totală, scăzut cu 36,52%;
- consum de energie primară din surse convenționale, diminuat cu 41,13%;
- nivel anual estimat al gazelor cu efect de seră aferent energiei primare,mai mic cu 45,25%.
„Mă bucur că acest proiect a ajuns într-un stadiu de execuție avansat, ceea ce ne dă certitudinea că vom reuși să ducem la bun sfârșit, în termenii contractuali, toate lucrările prevăzute. Investim într-o clădire care va fi predată la cheie domeniului asistenţei sociale şi protecţiei copilului, astfel încât să asigure cele mai bune condiţii pentru beneficiarii serviciilor furnizate. Reabilităm infrastructura imobiliară din patrimoniul nostru, fie că vorbim despre clădiri spitaliceşti, administrative sau sociale, şi realizăm o bază solidă pentru dezvoltarea durabilă a județului Braşov”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian-Ioan Veştea.















