La începutul anilor 2000, jurnalistul Christian Oliver, aflat în România, scria pentru agenția de presă Reuters un reportaj, după ce îl cunoscuse, se pare că într-o cafenea bucureșteană, unde se adăpostise pe înserat de o furtună de vară. Este clar că jurnalistul englez a fost cucerit de bătrânul supraviețuitor al Rezistenței și de teribila sa poveste tragică. Încă un prilej ca Occidentul să afle detalii despre imensa tragedie a poporului român, rămas captiv 45 de ani în marele lagăr communist, și despre cei care s-au opus acelui regim criminal. Dar iată ce scria Christian Oliver (Notă: articolul a fost găsit în arhiva lui Ion Gvarilă Ogoranu, aflată în posesia fundației omonime):
“Ion Gavrilă Ogoranu și-ar dori o înghețată.
Și nu l-ai putea priva de această mică plăcere pe un om pentru care vreme de 30 de ani, în timp ce lupta în munți, hrana cea de toate zilele era un lux. Rareori o îmbucătură de carne sau de brânză îi ajungea la gură, atunci când între 1948 și 1976, el și cu camarazii săi intraseră într-un joc periculos de hărțuire cu Securitatea, instituția cea mai de temut a României comuniste. Dar vajnicul luptător de 83 de ani nu ar mai reveni în pădurile de brazi și crestele Munților Făgăraș care l-au adăpostit timp de 30 de ani. “Să nu te mai întorci niciodată în locurile pe care le cunoști bine; s-ar putea să nu mai fie la fel,” a spus el. “Munții au fost apărarea noastră cea mai puternică.”
După terminarea universității în 1948, Gavrilă Ogoranu s-a alăturat grupurilor de rebeli români care se temeau de extinderea tentaculelor puterii sovietice. El s-a refugiat în munți împreună cu alți 30 de camarazi. Dar din 1956 a rămas singur, după ce Securitatea a reușit să-i prindă și ucidă tovarășii. “Am luptat în numele camarazilor mei. Și a fost o luptă minunată,” a spus el.
Până și azi el mai luptă în memoria tovarășilor pierduți – dar de data aceasta cu creionul și nu cu pușca. Gavrilă Ogoranu caută adevărul din spatele trădărilor și exterminărilor care au subminat puterea rezistenței într-unul din cele mai necruțătoare sisteme comuniste din lume care a căzut în 1989. El petrece o bună parte din timp răsfoind dosarele Securității recent deschise publicului și ținând legătura cu alți veterani ai rezistenței împreună cu care încearcă să reconstituie istoria altor grupuri de opoziție din care nu au mai rămas supraviețuitori.
TRĂDĂRI
Adăpostit pe înserate de o furtună de vară într-o cafenea din București, Gavrilă Ogoranu a retrăit firul dezastrelor care s-au abătut asupra mișcării de rezistență între 1940 și 1950. El a povestit cum multe din misiunile de parașutare de arme și agenți organizate de românii din exil au fost dejucate de trupele de Securitate.
“Cum știau ei ce se întâmplă?” s-a reîntrebat Gavrilă Ogoranu, într-un puternic accent ardelenesc. De abia după ani de zile rebelii au aflat de trădările organizate de câțiva spioni comuniști din interiorul servicilor secrete britanice.
Pentru Gavrilă Ogoranu memoria trădărilor împotriva grupurilor de rezistență din România încă mai trezește mâhnire. El nu poate să uite numele lui Kim Philby, Donald MacLean și Guy Burgess, cei trei spioni de la Cambridge a căror trădare a adus nenorocire pentru rezistența anti-comunistă din România. “Europa de Vest ne-a trădat, iar noi am suferit,” a spus el cu amărăciune.
“Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”
Cartea scrisă de fostul luptător “Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, reprezintă o mărturie extraordinară a luptei zilnice pentru supraviețuire timp de 30 de ani. Într-un capitol el povestește cum a trebuit să împuște un urs violent care i-a ieșit în cale într-o trecătoare de munți, ca apoi în următorul să retrăiască momentele de teroare în tranșee pe când se ascundea de Securitate.
REGIMUL TERORII
Anii de luptă petrecuți în munți de către Gavrilă Ogoranu au coincis cu regimul de teroare orchestrat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, conducător al României în perioada 1952-1965. Fostul rebel descrie în cartea sa cum familiile luptătorilor împreună cu preoții și țăranii care i-au susținut au fost arestați și torturați. De multe ori ei nu s-au mai întors acasă.
Gavrilă Ogoranu a fost prins în cele din urmă în 1976, dar a scăpat de la pedeapsa cu moartea prin intervenția personală a secretarului de stat american Henry Kissinger.
“A fost un miracol,” a spus el. Momentul capturii sale a avut loc într-o perioadă în care România încerca să se rupă de influența sovietică, favorizând o apropiere de Washington de la care aștepta ajutor material. SUA au acordat “Clauza Națiunii celei Mai Favorizate” fostei țări comuniste în 1975.
După o perioadă de detenție și un regim de iradiere – o metodă uzuală folosită de Securitate pentru exterminarea lentă a deținuților politici – Gavrilă Ogoranu s-a întors la casa sa din Transilvania unde trăiește și acum împreună cu soția.
Viața sa este dedicată nu numai memoriei camarazilor pierduți, dar și readucerii în conștiința nației a brutalităților comise de Securitate. În cartea sa el povestește cum o tânără fată s-a dus la duhovnicul ei după ce s-a întors pe jumătate nebună din tortura temnițelor Securității. Ea a spus: “Iadul nu este unde zici dumneata că este, părinte.” “Iadul este acolo unde am fost eu.”
