Absolvenții fostului Liceu Economic Călimănești promoția 1972-1976 (actualul Liceu Tehnologic de Turism) se vor întâlni, zilele următoare, pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la absolvirea liceului. Fac parte dintre ei, fiind absolvent al uneia dintre cele două specializări ale liceului: Economie în Turism, respectiv Alimentație Publică. Doi foști colegi de clasă din liceu, Ion Talpoș și Aron Jinaru, ne-am gândit să însoțim evenimentul aniversar cu un eveniment editorial nou: o carte!
50 de ani de la absolvire
Marți, 19 mai 2026, absolvenții celor cinci clase ale Liceului Economic Călimănești (două clase, specializarea Economie în Turism și trei clase, specializarea Alimentație Publică) se vor revedea la Călimănești, după 50 de ani de la absolvire. Ne vom revedea la propriu vorbind, pentru că unii dintre noi nu ne-am mai văzut niciodată, în toți acești ani trecuți de la absolvire. Ne vom mai recunoaște? Ne vom mai aminti unii de alții, de năzbâtiile făcute în anii de liceu? De greutățile prin care am trecut, dar și de bucuriile pe care le-am trăit împreună în liceu și în internatele în care, o parte dintre noi, ne-am dus viața acelor ani, departe de părinți și de familie? Sunt întrebări firești pe care, cu siguranță și le-au pus toți cei care au confirmat că vor participa la întâlnire. Mi le-am pus și eu, și le-a pus și colegul meu de liceu, Aron Jinaru. Și ne-am gândit să ne unim eforturile, astfel încât într-un timp relativ scurt rămas până la momentul revederii noastre (aproape o lună și jumătate!) să venim în sprijinul celorlalți colegi cu ”ceva” suplimentar, pentru împrospătarea memoriei fiecăruia dintre noi. Ceva mai mult decât un pliant, ceva mai mult decât o listă a absolvenților promoției noastre de liceu… Să însoțim evenimentul nostru aniversar, cu o carte!
„Martor Tăcut. Anii de liceu văzuți prin obiectivul aparatului de fotografiat”
Trebuie să vă mărturisesc însă, de la bun început, că un alt eveniment editorial petrecut cu zece ani în urmă într-o conjunctură asemănătoare, mi-a dat curajul să mă implic într-un asemenea demers făcut contra cronometru. La întâlnirea promoției noastre de acum 10 ani, la Călimănești, le ofeream colegilor mei o altă carte: „Martor Tăcut. Anii de liceu văzuți prin obiectivul aparatului de fotografiat”. O carte cu amintiri din perioada anilor de liceu (texte și fotografii) păstrate cu grijă mai mult de patru decenii, adunate apoi între coperțile cărții mele apărute la Editura Agaton din Făgăraș, în anul 2016. Știam că pot să apelez la acele amintiri. Că alături de colegul meu Aron Jinaru, un bun utilizator al tehnicilor informatice actuale, inclusiv a inteligenței artificiale (A.I.), vom reuși să facem asta. Și am reușit!
Cartea „Memoria râde, Înțelepciunea ironizează” a văzut lumina tiparului zilele trecute. Este gata să ajungă în mâinile foștilor noștri colegi de liceu, pentru a fi răsfoită. Evident, câți vom mai fi și vom reuși să ajungem la întâlnire, pentru că timpul a fost nemilos cu unii dintre noi… Așa este viața, cu bune, cu rele… În capitolul cărții „Un zâmbet de deschidere”, cu subtitlul „cum am scris o carte fără să fi avut, strict vorbind, un plan”, lăsăm să se întrevadă câteva dintre argumentele care ne-au motivat să ne unim eforturile pentru editarea cărții, spunând: „orice carte are în spate cel puțin doi oameni. Aceasta are exact doi! Unul pragmatic. Celălalt, cu capul în nori. Întâmplător, amândoi sunt din aceeași promoție.
| Ion Talpoș (cel mai pragmatic) | Aron Jinaru (cel cu capul în nori) |
| „Hai să facem ceva concret.”
Scrie prima frază în 10 minute. Verifică de trei ori virgulele. Propune un titlu scurt. „Trebuie livrat până marți.” |
„Hai să facem ceva frumos.”
Se gândește la ea 10 zile. Adaugă o idee de filosofie zen. Propune un titlu în trei strofe. „Ar trebui să mai medităm.” |
Concluzia? Cartea aceasta există. Ceea ce, în sine, e deja o minune.
Ion Talpoș — „Martorul Tăcut” (2016)
Cu un deceniu în urmă, cel mai pragmatic dintre noi — și cu siguranță cel mai puțin înclinat spre proze poetice — a „comis” o primă scriere: Martor Tăcut, oferită cu generozitate celor prezenți la întâlnirea de 40 de ani. A scris-o așa cum face orice om pragmatic: cu fapte, cu fotografii, cu amintiri concrete, cu date verificate și cu încrederea că o carte bună nu are nevoie de prea multe adjective. A nimerit. Cartea a rămas. Amintirile au rămas. Iar în oracolul lui de la 18 ani (nici nu mai știu sigur dacă el a avut așa ceva, că eu știu precis că nu am avut!), Ion probabil că a scris ceva precis, ceva fezabil, ceva cu termen de livrare. Și — bineînțeles — a nimerit și acolo.
Aron Jinaru — omul cu capul în nori (cu pogorâre la timp)
Cel cu capul în nori, în schimb, a așteptat. Nu din lipsă de chef, ci din exces de idei. (Cine are prea multe idei știe exact cum funcționează treaba: alegi una, dar celelalte nu te lasă în pace până nu le dai și lor o șansă.) Zece ani mai târziu, mintea i-a venit la cap. Sau, mai exact: a realizat că cincizeci de ani trec chiar și fără aprobare și că dacă mai așteaptă, va trebui să scrie o carte despre 60 de ani, ceea ce suna în mod incomod, ca o altă categorie de vârstă.Așa că a propus: „de data aceasta, în doi.” Ion (Talpoș) a zis da. Pragmatic, ca de obicei. Aron (Jinaru) a început să se gândească la structură, la metafore, la tonul filosofic… Ion a deschis deja un document nou. Așadar, fără să intru acum în alte detalii editoriale (pentru că surpriza pentru foștii noștri colegi de liceu trebuie să rămână o surpriză până la capăt, nu-i așa?) vreau să subliniez că această carte este o carte ”altfel” decât cele pe care le-am scris până în prezent. Chiar și forma grafică a cărții este puțin altfel decât a celorlalte, de până acum. Ne-am gândit că acestea ar putea să fie motive suficiente pentru colegii noștri de liceu să dorească să participe la întâlnire. Noi ne-am achitat de sarcina autoimpusă! Vom vedea peste câteva zile, dacă și ei, colegii noștri de liceu, o vor face. Credem că nu ne vor dezamăgi! (Ion Talpoș)
