Un eveniment special se va desfășura sâmbătă, 23 mai a.c., începând cu ora 17.00, la căminul cultural din Voila. Primarul comunei Voila, Rodica Marcu, împreună cu parohiile din satele comunei ivită localnicii la un concert de muzică patriotică și pricesne, intitulat ,,Glasuri în lumină“. Concertul va fi susținut de corurile parohiilor din satele comunei și de elevii Școlii Gimnaziale Voila.
- ,,Este un eveniment special, un concert de pricesne și cântece patriotice. Corurile din parohiile satelor din comună vor urca pe scenă. Sunt invitate și corurile din satele învecinate. Acest eveniment este susținut de parohiile din comună și de mine personal. Nu este implicat bugetul local în niciun fel. Așteptăm toți iubitorii de frumos și de lumină la acest eveniment organizat în comuna noastră, la Voila“ a spus Rodica Marcu, primarul comunei Voila.














