Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) al Județului Brașov are acordul a 58 unități administrativ-teritoriale din cele 59 existente, care au aprobat prin hotărâri de consiliu local contractul de asociere cu CJ Brașov. SMID este proiectul de gestionare a deșeurilor care se vrea a fi implementat în județ prin accesare de fonduri europene. Singura comună care face notă distinctă față de SMID este Părău, în realitate un grup de săteni se opune acestei investiții. Autoritățile județene susțin că proiectul este ținta unei campanii de dezinformare și manipulare. Administratorul public al județului și președinte al ISO Mediu, Szenner Zoltan, spune că toate celelalte localități din județ, inclusiv cele din Țara Făgărașului, dar și comunele Măieruș și Hoghiz, unde vor exista investiții în infrastructura SMID, au votat în favoarea asocierii. Autoritățile județene afirmă că în comuna Părău se propagă informații false privind presupusa amenajare a unei gropi de gunoi, deși proiectul nu prevede o astfel de investiție. „La Părău, o avocată de la Baroul din Sibiu a lansat tot felul de afirmații fără argumente reale, la care Consiliul Județean Brașov a răspuns de fiecare dată cu argumente concrete. Mai nou, au apărut mai multe conturi false pe Facebook care fac același lucru: încearcă să manipuleze oamenii cu mesaje de tipul: Nu vrem goapă de gunoi. Din păcate oamenii sunt manipulați prin mesaje de genul acesta și nici măcar nu își dau seama. La Părău nu va fi groapă de gunoi”, a precizat Szenner Zoltan.
,,Nu va fi groapă de gunoi“
Oficialul CJ Brașov a arătat că legislația nu permite amenajarea unui nou depozit de deșeuri în județ, în condițiile în care există deja depozitul autorizat de la Săcele. ,,La Părău avem o problemă, dar și Părăul are o problemă, iar cei care lansează informații false despre acest proiect nu le spun oamenilor cât vor plăti locuitorii în viitor, dacă Părăul rămâne singur și nu se va asocia cu toate celelalte localități în vederea gestionării în comun a deșeurilor. În lipsa unuicontract de asociere, deșeurile din Părău nu vor putea fi duse la instalațiile comune. Gunoaiele vor rămâne pe străzi sau vor fi duse în alt județ ca să fie sortate și tratate acolo, iar costurile pe care le vor plăti locuitorii din Părău vor fi imense. Din nefericire, cei care se împotrivesc încheierii acestui acord de asociere nu au venit și cu o alternativă, nu au răspuns unor întrebări legitime, care să le ofere cetățenilor siguranța că vor avea parte de un serviciu de salubritate eficient și la un cost suportabil. Aceste lucruri nu se spun, din păcate, pentru că unii își urmăresc doar propriile interese economice sau politice și nu îi interesează că populația va plăti prețul“ a mai precizat Szenner Zoltan.
Interese și manipulare la Părău
În ultima ședință a CL Părău, un grup de săteni a intrat în sală pentru a cere aleșilor locali să blocheze proiectul SMID. După discuții aprinse, s-a convenit ca în perioada următoare să se realizeze demersurile pentru organizarea unui referendul în privința SMID.
,,Nu avem voie, conform legii, să facem o groapă de gunoi, deoarece există deja în județ un depozit de deșeuri autorizat, la Săcele. Nu apare nicăieri în proiect sau în Studiul de fezabilitate vreo groapă de gunoi. Toate avizele au fost obținute pentru investiția de la Părău fără să fie inclusă în proiect o groapă de gunoi. Nici dacă s-ar vrea, nu s-ar putea face așa ceva. Este doar o încercare de manipulare ordinară, pentru că sunt și alte interese în joc. La Părău va fi o stație de sortare, tratare și compostare a deșeurilor provenite de la populație. Atât! Adică o stație unde deșeurile vor fi sortate și tratate în vederea reciclării și valorificării, pe principiul “ tot ce intră și iese” nimic nu rămane în locație. Acest lucru reisese in mod clar din Studiul de fezabilitate din care se vede că este o investiție modernă, în care toată activitatea se va desfășura în hale închise, prevăzute cu sistem de ventilație. Toate suprafețele vor fi betonate, cu un sistem de captare prin care inclusiv apa de ploaie va fi colectată într-un bazin de retenție și va fi refolosită. Am spus de multe ori că sunt multe interese în domeniul gestionării deșeurilor și tocmai din această cauză Brașovul este unul dintre puținele județe din țară unde nu există un sistem de gestionare integrat al deșeurilor. Suntem codașii codașilor, pentru că sunt mulți cărora situația actuală din domeniul gestionării deșeurilor din județul Brașov le convine și nu îi deranjează că, din această cauză, populația plătește tarife de salubrizare foarte mari, care vor crește și mai mult pe viitor. Este un război al intereselor politice și economice, în care, dacă Consiliul Local nu votează asocierea cu toate celelalte localități din județul Brașov, Părăul va rămâne singur, iar victime colaterale vor fi cetățenii Părăului, care pe viitor nu vor avea unde să îsi ducă gunoiul sau vor plăti tarife astronomice pentru asta“ a explicat oficialul județean.















