La 30 mai 1945 începea, la București, procesul ziariștilor acuzați de „crime de război și dezastru țării”. Procesul era judecat de unul dintre așa numitele „tribunale ale poporului”. În realitate acestea erau instanțe de judecată nelegitime, înființate la ordinul ocupantului sovietic de guvernul comunist condus de Petru Groza. Aceste tribunale care eludau normele dreptului elementar si legislația României din acel moment, aveau menirea de a condamna la ani grei de închisoare pe cei considerați indezirabili de către ocupația sovietică. „Comuniştii şi simpatizanţii lor, mulţimea oportuniştilor au fost cei care, într-o atare conjunctură, au pus mâna pe putere. Arhitecturile politice hotărâte la Ialta au contat în sensul sprijinirii acestor curente. Printre cei dintâi vizaţi de noile organisme au fost ziariştii. Mai ales aceia care, prin scris şi atitudini publice, s-au plasat între factorii de reală influenţă. Aceia care au condus marile cotidiene, Universul, Curentul, Porunca Vremii, Gândirea, au fost consideraţi responsabili ai naţionalismului, legionarismului, susţinători ai hitlerismului şi fascismului. Ei au primit etichete de antisemiţi, antisovietici, antidemocraţi şi au fost judecaţi drept criminali de război“, explică Ioan Opriş în „Procesul ziariştilor «naţionalişti», 22 mai-4 iunie 1945“.
14 ziariști incluși în lot
Primul semnal al represiunii care urma a fost epurarea celor mai importanți ziariști și editori din Sindicatul Ziariştilor Profesionişti, în octombrie 1944. Printre ei se aflau și cei paisprezece care vor forma, în mai, lotul „ziariștilor criminali de război”. Silviu Brucan (născut Saul Bruker, activist comunist și agent al NKVD, venit de la Moscova pe tancurile sovietice), vitupera în Scânteia: „Agenţi calificaţi ai Gestapoului, ziarişti cu o activitate infamantă în activul lor, nu numai că se plimbă liberi, nu numai că pătează lupta eroică a Armatei Roşii şi a poporului român, dar mai mult, ceea ce este menit să ridice revolta poporului, fac să apară gazete“. Și nu au mai umblat mult timp liberi. Legea nr. 312 din 24 aprilie 1945 avea să-i transforme pe toți în vinovați, urmând să fie arestaţi şi judecaţi în regim de urgenţă. Actul de acuzare, semnat de Petru Groza şi Gheorghe Tătărescu pe 17 mai 1945, îi găsea vinovați pentru că „prin articolele de ziare, broşuri sau conferinţe s-au pus în slujba propagandei fasciste sau hitleriste şi au contribuit prin acţiunea lor la susţinerea unui regim odios (…), la antrenarea României într-o aventură dezastruoasă şi prăbuşirea politică şi militară a ţării“. Cei 14 trimiși în judecată în mai 1945, au fost: Stelian Popescu, directorul „Universului“, cel mai mare cotidian românesc; Pamfil Şeicaru, directorul „Curentului“; Ilie Rădulescu, directorul ziarului „Poruncii Vremii“; Nichifor Crainic, poet, fondatorul revistei „Gândirea”, Romulus Seişanu, Radu Demetrescu- Gyr, Ilie Popescu-Prundeni, Alexandru Hodoş, Grigore Manoilescu, Pantelimon Vizirescu, Aurel Cosma, , Gabriel Bălănescu, Stelian Popescu, Ionel Dumitrescu, Romulus Dianu. Acuzatorii publici au fost C. Vicol, Alexandrina Sidorovici, Ion D. Ioan si Avram Bunaciu. Actul de acuzare dat publicității menționa că „prin articolele din ziare, broșuri sau conferințe”, cei trimiși în judecată „s-au pus în slujba propagandei fasciste sau hitleriste și au contribuit, prin acțiunea lor, la menținerea unui regim odios și a unei politici externe nefaste”. Acuzaţiile aduse celor 12 ziarişti erau de la instigare la ură rasială, la declanşarea şi continuarea războiului în Est şi acoperirea “crimelor antonesciene”. În realitate, era vorba de o acțiune în cadrul procesului de lichidare a „duşmanilor de clasă”.
Ce publicau ziarele comuniste
Ziarele comuniste, în frunte cu Scânteia și România Liberă s-au întrecut în relatări tendențioase și editoriale care erau adevărate acte de instigare publică împotriva inculpaților, totul după metodele proceselor politice consacrate în Uniunea Sovietică. Sub titlul “Viperele”, Miron Constantinescu (născut Merr Cohn, propagandist comunist, viitor tartor al terorii culturale în România comunistă) scria în Scânteia, despre ziariștii aduși în fața Tribunalului Poporului, că sunt „gangsterii presei, simbriașii lui Goebbels, vânzătorii de țară”. „Cu scârbă și ură privește poporul român la ei, cu ură și scârbă privim hoiturile lor mânjite cu sânge.”
Manifestații de stradă de tip sovietic
Tot după model sovietic, sunt organizate luări de poziție ale salariaților din întreprinderi și manifestații de stradă în care se cere condamnarea la moarte a bieților oameni judecați pentru nimic altceva decât niște delicte de opinie. Salariații ziarului Universul, întruniți în ședință sindicală cer „pedepse exemplare” pentru Stelian Popescu (fondatorul și fostul patron al ziarului) și ceilalți ziariști inculpați. “Apărarea Patriotică”, organizație de șoc a comuniștilor, camuflată într-o societate pentru ajutorarea „victimelor fascismului”, a organizat în Capitală mitinguri în care “cetățenii indignați” aveau să ceară sancționarea „ziariștilor fasciști”. S-au distins în slugărnicie și lipsă de scrupule scriitorii N.D. Cocea, Eugen Jebeleanu și Cezar Petrescu (acesta uitând cu nonșalanță că fusese director la ziarul România, publicaţia oficială a regimului dictaturii carliste), care au semnat, alături de alții, un protest public al Sindicatului Ziariştilor Profesionişti, în care jubilau că au “luat act cu satisfacţie de trimiterea în judecată Tribunalului Poporului a primului lot de ziarişti trădători ai intereselor populare şi de stat”.
Sentințe grele
Sentința a fost pronunțată la 4 iunie 1945 și a dat pedepse de la 20 de ani detenție riguroasă (Radu Gyr), 20 de ani detenție grea (Dumitrescu, Dianu și Hodoș) până la detenție grea pe viață (Vizirescu, Bălănescu, Cosma, Nichifor Crainic, Stelian Popescu, Seișanu și Popescu-Prundeni) și muncă silnică pe viață (Ilie Rădulescu). Au fost condamnați la moarte în lipsă Grigore Manoilescu și Pamfil Șeicaru (ambii aflați în exil la acel moment). Puțini realizau în acel moment că prin acest proces lua sfârșit orice libertate a presei în România și că avea să urmeze un adevărat tăvălug al arestărilor și condamnărilor căruia îi vor cădea victime nenumărați jurnaliști și scriitori. (Florin Dobrescu)
