Între 6 și 18 noiembrie se va desfășura cea de-a 27-a Conferință a Părților Convenției Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27). În acest context, șefi de stat, miniștri și negociatori se întâlnesc cu activiști pentru schimbări climatice și reprezentanți ai societății civile în Sharm El-Sheikh, Republica Arabă Egipt, pentru a decide viitorul acțiunii climatice. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor sprijină efortul Uniunii Europene de a combate atât cauzele, cât și efectele încălzirii globale. Uniunea Europeană și-a exprimat îngrijorarea cu privire la încălzirea globală peste pragul de 1.5°C și a solicitat tuturor părților să ia de urgență măsuri pentru a își reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Uniunea Europeană a reamintit și obligația de a respecta angajamentele pe care părțile și le-au asumat prin Acordul de la Paris și prin Pactul Climatic de la Glasgow, adoptat în timpul conferinței de anul trecut, COP26. Îngrijorarea Uniunii Europene, împărtășită și de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor vine pe fondul lipsei de ambiție a contribuțiilor determinate la nivel național de către țările parte la Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice. România și-a asumat țelurile comune ale Uniunii Europene, dintre care amintim nevoia de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990 și asumarea obiectivului de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.
Pe prima pagină a agendei COP27 stau teme precum:
- adaptarea la schimbările climatice;
- mecanismul internațional pentru pierderi și daune asociate schimbărilor climatice;
- finanțarea acțiunii climatice și dezvoltarea și transferul tehnologiilor.
”Fiecare stat membru implementează deja acele strategii de decarbonizare precum reducerea folosirii cărbunelui în sectorul energetic si eliminarea din trafic a mașinilor pe combustie internă din 2035. Europa este un exemplu în lupta împotriva schimbărilor climatice și ne dorim ca și ceilalți lideri mondiali să se alăture acestor demersuri și să considere vitală realizarea țintelor pe care le stabilim împreună la COP 27”, a declarat secretarul de stat din cadrul MMAP, Ionuț-Sorin BANCIU.
Până la acest moment, subiectul care a iscat deja neînțelegeri a fost problema pierderilor și a daunelor, care se referă la consecințele climatice suferite de țările vulnerabile și la metodele prin care acestea pot fi ajutate de către țările dezvoltate. România susține determinarea Uniunii Europene de a căuta soluții eficiente pentru a răspunde nevoilor diverse ale țărilor vulnerabile care se confruntă cu efectele schimbărilor climatice și este solidară cu acestea. Este de așteptat ca reuniunea din acest an să meargă dincolo de negocieri și să reprezinte un an al implementărilor concrete. Peste 120 de lideri mondiali, reprezentanți ai statelor parte la Convenție, și aproximativ 40.000 de participanți sunt așteptați în acest an. O delegație a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor va participa la discuții începând cu 16 noiembrie.