Funcţionarii din mai multe prefecturi din ţară se află în grevă luni, ei reclamând nivelul salarizării, pe care o consideră mică în comparaţie cu alte funcţii publice, informează news.ro.
Sindicaliştii reclamă că în prezent, un angajat al instituţiei prefectului are un salariu mult mai mic decât un angajat din consiliul judeţean, primării şi servicii publice deconcentrate.
Greva a început la ora 9.00, iar protestatarii afirmă că o vor continua cât va fi nevoie, dacă solicitările lor nu vor primi răspuns.
Sindicatul ,,Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică reprezintă Instituţiile Prefectului din judeţele Arad, Argeş, Bacău, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Bucureşti, Buzău, Caraş Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea.