În timpul genocidului copiilor ordonat de regele scelerat, familia cunoscută de toți creștinii din lume drept ,,Familia Sfântă” se refugiază în Egipt, conform evanghelistului Matei, un martor ocular al ultimilor ani din viața lui Iisus, fost funcționar la vamă. ,,După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: ,,Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Și, sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul și pe mama Lui și a plecat în Egipt. Și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin proorocul: ,,Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”. Este vorba despre profeția proorocului Osea. ,,Semnificația călătoriei familiei Sale în Egipt-spune Douglas Groothuis-, pe când era încă sugar, datorită prigoanei declanșate de Irod, a fost împlinirea profeției ,,L-am chemat pe Fiul Meu din Egipt” (Matei 2:15, conform Osea 11:1)”. Despre timpul petrecut în Egipt evangheliile canonice nu ne spun absolut nimic dar sunt alte cărți, numite ,,apocrife” care tratează fără zgârcenie această perioadă. Pentru a merge mai departe trebuie să ne oprim puțin asupra acestor cărți, deoarece cititorul trebuie să înțeleagă fenomenul în ansamblu. Patrologul, eseistul și traducătorul Cristian Bădiliță a explicat pe larg fenomenul în lucrarea ,,Evanghelii apocrife” apărută în anul 2002, la editura Polirom, în care redă principalele evanghelii apocrife și face o succintă incursiune în istoria acestor texte, aducând explicații. ,,Apoktyphos se referă la necanonicitatea, la caracterul ,,nelegiuit”, nenormativ al unor texte. Textele respective trebuie ,,ascunse” de ochii și urechile credincioșilor în biserică, în spațiul liturgic și folosite (parte dintre ele, desigur) doar ca lectură personală”. Evangheliile apocrife sunt, așadar, cărțile care tratează copilăria și viața lui Iisus Hristos dar au fost refuzate în primele veacuri creștine de selecția canonică a Bibliei, în mod special în Noul Testament.
Evanghelia lui Pseudo-Toma
O astfel de scriere este ,,Evanghelia lui Pseudo-Toma”. ,,Această scriere apocrifă, care a ajuns până la noi sub titlul exact ,,Povestirile lui Toma, filozoful israelit, despre copilăria Domnului”, nu are nicio legătură cu celebra ,,Evanghelie a lui Toma”. Autorul textului de față, chiar dacă va fi cunoscut-o, a lăsat deoparte versetele de doctrină propriu-zisă, explicită. Toma, presupusul autor, n-a fost identificat cu apostolul decât târziu, după secolul al III-lea, când cultul acestuia se extinsese deja în tot Orientul creștin. Abia versiunea greacă, mai scurtă, îi conferă autorului titlul de ,,apostol”. La rândul ei, versiunea latină schimbă și apelativul ,,israelit”, înlocuindu-l cu cel de ,,ismaelit”. James crede că titulatura dată în versiunea latină este cea autentică. Dacă mai adăugăm și faptul că acest ismaelit este numit și ,,filozof” se poate trage concluzia, după James, că autorul apocrifei se poate să fi fost un brahman care a adus tradițiile respective din vechea și misterioasa Indie. De altfel, în afară de un singur pasaj nicăieri altundeva nu se dă vreo indicație cu privire la locul sau locurile în care copilul Iisus își pune la cale ,,isprăvile” ieșite din comun. De aceea unii comentatori s-au și gândit la posibilitatea unor influențe hinduiste, cum ar fi, de pildă, episoade din viața lui Krishna sau Buddha. Cel mai probabil, scrie Otero, autorul acestei povestiri apocrife va fi fost un creștin elenizant, puțin familiarizat cu limba și literatura iudaică. La rândul său, ultimul exeget și editor important al textului nostru, Sever Voicu, înclină să-l așeze pe autor în tradiția ebionită (tradiție care-l considera pe Iosif tată după trup al lui Iisus). Prima atestare a ,,Evangheliei lui Pseudo-Toma” se găsește în ,,Omilia a șaptesprezecea la Evanghelia lui Ioan” a lui Ioan Gură de Aur, pronunțată între anii 386-396. Originalul însă este mai vechi cu cel puțin un secol și jumătate (aprox. sfârșitul secolului al II-lea, începutul celui de-al treilea)”. (Cristian Bădiliță, Evanghelii apocrife) După cum a explicat și Cristian Bădiliță, aceste scrieri au tendința de a dubla evangheliile canonice.
Iisus în Egipt
,,Pe când s-a iscat mare zarvă, căci Irod îl căuta prin tot locul pe Iisus, ca să-l ucidă, un înger l-a povățuit pe Iosif: ,,Ia-o pe Maria cu pruncul și fugiți în Egipt din calea ucigașilor! Când au intrat în Egipt, Iisus avea doi ani” (Evanghelia lui Pseudo-Toma)
Peștele uscat adus la viață
,,Când au ajuns în Egipt au primit găzduire în casa unei văduve. Acolo au rămas vreme de un an. Iisus împlinise trei ani. Într-o zi a văzut cum se jucau câțiva copii și a vrut să se joace și ei împreună cu dânșii. A luat un pește uscat, l-a pus într-un lighean și i-a poruncit să se zbată. Iar peștele chiar începu să se zbată. După aceea a zis către pește: ,,Scuipă sarea din tine și plimbă-te prin apă!”. Și întocmai s-a și întâmplat. Câțiva megieși, văzând cum s-au petrecut lucrurile, i-au povestit văduvei la care trăsese Maria. Iar văduva, auzind acestea, i-a și alungat din casa ei”. (Evanghelia lui Pseudo-Toma)
Un copil pus pe șotii
,,Într-o zi Iisus trecea cu Maria, mama sa, prin piața din mijlocul orașului. Acolo zări un învățător care le vorbea elevilor. Deodată douăsprezece păsări care se ciupeau între ele pe un acoperiș căzură drept în sânul învățătorului. Văzând întâmplarea Iisus se opri și izbucni în râs. Atunci învățătorul, auzindu-l cum râde, zise plin de furie către discipolii săi: ,,Mergeți și aduceți-l pe acela la mine!”. Și după ce i l-au adus, învățătorul îl prinse pe Iisus de ureche și-l întrebă: ,,Ce-ai văzut de râs?. Iisus răspunse: ,,Iată ce, învățătorule: aveam palma plină cu boabe de grâu. Am întins-o și am împrăștiat tot grâul. Păsările, de teamă să nu le ia altcineva boabele, le-au dus din mijloc. De aceea se ciupeau între ele, ca să-și împartă prada. Iisus nu plecă de acolo până când nu se împliniră toate. Învățătorul îl alungă din oraș împreună cu mama sa”. (Evanghelia lui Pseudo-Toma) Cu siguranță, imaginea din aceste scrieri este departe de cea a copilului senin care le spunea părinților- ,,Oare nu știați că sunt în casa Tatălui Meu?” atunci când îl căutau prin Ierusalim și l-au găsit în Templu. Este, mai degrabă, imaginea unui derviș sau scamator iar cel care a scris textul era departe de realitatea iudeo-creștină din toate punctele de vedere. Cu siguranță, viața necunoscută a lui Iisus a fost o curiozitate perpetuă, mai ales pentru creștinii din primele secole, care au încercat să umple aceste goluri prin diferite scrieri. Multe elemente dogmatice ale Bisericii Tradiționale se regăsesc, însă, în aceste scrieri. (Ștefan BOTORAN)
