În urmă cu aproape nouă ani, a văzut lumina tiparului o carte apărută sub egida Editurii Agaton din Făgăraș: „Martor tăcut. Anii de liceu văzuți prin obiectivul aparatului de fotografiat”. Sunt autorul acelei cărți de început a activității mele editoriale, care adună între paginile sale, cu stângăcia specifică oricărui început, o parte din experiența de viață a generației mele de absolvenți ai Liceului Economic Călimănești, promoția 1972-1976. Ce are special, din punctul meu de vedere, cartea amintită? O prefață de excepție, scrisă de unul dintre dascălii de excepție ai liceului, profesorul Mihail Sandu. În anul 1972, când am pășit pentru întâia dată pragul Liceului Economic Călimănești ca elev proaspăt admis la liceu, profesorul univ. dr. Mihail Sandu era acolo. Un tânăr înalt, subțirel, cu o privire pătrunzătoare, ne aștepta dincolo de prag, măsurându-ne iscoditor, din cap până în picioare. Era unul dintre profesorii care făceau parte din corpul didactic al liceului, mai toți membrii acelei echipe de dascăli tineri. Ne așteptau cu toții, cu brațele deschise, pentru că noi reprezentam pentru dânșii „aluatul dospit” al acelei noi etape din pregătirea noastră școlară, liceul. Ca elevi, am fost repartizați pe clase. Am fost repartizat în clasa „A”- profil Turism, diriginte fiindu-mi doamna profesorAurelia Marin. Domnul profesor Mihail Sandu a fost dirigintele uneia dintre clasele paralele, clasa „D”- profil Alimentație Publică. Cu toate acestea, în toți anii de liceu l-am simțit alături de noi toți, ca și când ne-ar fi fost un vechi prieten! Nu pot să nu-mi reamintesc momentele de „relaxare” activă petrecute în laborator, în perioada anilor 1972-1976. Ne-a suportat cu stoicism năzbâtiile făcute, ne-a încurajat și ne-a susținut ideile sau activitățile creative inițiate, ne-a îndrumat pașii în plan teoretic și practic făcuți în deslușirea tainelor și fenomenelor fizice de tot felul, la care nu găseam răspunsuri, explicații sau rezolvări.
98 de lucrări publicate
Am avut privilegiul să mai stau de vorbă, în anii care au urmat, cu acest om drag sufletului meu, devenit acum personalitate marcantă a lumii științifice naționale și internaționale. Și-a dedicat viața în întregime studiului științelor exacte. Culegerile sale de probleme de Fizică și Astrofizică, problemele propuse de dumnealui la numeroasele evenimente științifice la care a participat (concursuri, olimpiade naționaleși internaționale), au fost dintotdeauna apreciate. Numărul lucrărilor sale care a văzut lumina tiparului de-a lungul anilor, a crescut de la an la an, ajungând, recent, la o cifră impresionantă: 98 de lucrări cu caracter științific, publicate! ˂Nu-mi place să folosesc termenul „ultima mea lucrare”!>De la una dintre recentele noastre discuții, la care m-au însoțit alți doi prieteni, foști colegi de liceu, am reținut această expresie în vorbirea domnului profesor Mihail Sandu, expresie asupra căreia a ținut să revină, zăbovind puțin asupra ei:˂Știți, nu-mi place să folosesc termenul „ultima mea lucrare”, chiar dacă mă refer la o lucrare recent apărută de sub tipar, pentru că tot timpul gândul meu se află cu un pas înaintea realizărilor mele. Am aici pe masă două calculatoare, pe care le folosesc alternativ pentru a-mi finaliza idei mai vechi și lucrări începute, sau pentru a deschide file noi ale unor lucrări viitoare, pe baza ideilor care-mi vin în minte. Îmi doresc doar să fiu sănătos pentru a putea merge mai departe, pe drumul acesta.> Profesorul univ. dr. Mihail Sandu m-a uimit întotdeauna prin simplitatea, prin modestia, prin puterea sa de muncă și îndârjirea de care dă dovadă, dedicându-și timpul unei cauze susținute, constant, într-o viață de om: lumea științelor exacte! Lumea Fizicii și Astrofizicii. Îmi amintesc că la discuțiile purtate în urmă cu câțiva ani, domnia sa ne-a prezentat șase dintre volumele lucrărilor sale cu caracter științific, cu titlurile „Astronomie și astrofizică. Evenimente olimpice”, ieșite atunci de sub tipar. Cu acel prilej am aflat că cel de-al șaselea volum se referea în momentul acela, la lucrarea sa editorială cu numărul 63!
Membru în asociații științifice internaționale
Domnia sa este membru al USA Teachers of Physisc Association, profesor asociat la Universitatea «Lucian Blaga» din Sibiu, doctor în Fizică al Universităţii din Bucureşti, coordonatorul Centrului de Formare a Competenţelor în Fizică, Astronomie şi Astrofizică şi Ştiinţe Călimăneşti, Vâlcea, etc. Că a făcut parte dintre organizatorii mai multor olimpiade şicompetiţii de profil, iar începând cu anul 2015, al Concursului Naţional de Fizică Cygnus. Meritele domniei sale i-au fost recunoscute la nivel național, Președintele României i-a acordat distincția „Ordinul Meritul pentru Învățământ în Grad de Cavaler”, conferită prin Decretul prezidențial nr. 1549 din 28 decembrie 2023.
Prof. Mihail Sandu, recunoscut în lumea științifică internațională
Numele prof. univ. dr. Mihail Sandu reprezintă, de multă vreme, un nume cunoscut în lumea științifică internațională. Implicarea domniei sale în pregătirea olimpicilor noștri participanți la Olimpiade Internaționale de Fizică și Astrofizică(OIIA) organizate în întrea ga lume și lucrările de specialitate (cărțile) pe care dumnealui le oferă, an de an, gratuit, tuturor partici panților din lume la aceste olimpiade, sunt chestiuni cunoscute. Mai puțin cunoscute sunt, după părere amea, alte două aspecte ale efortului constant al domniei sale făcut în perioada recentă. Am aflat că, de curând, au văzut lumina tiparului alte patru lucrări științifice, editate în limba engleză: volumele I, II, III și IV cu probleme și soluții la probleme propuse participanților la Olimpiade Internaționale de Astronomie șiAstrofizică (World Scientific Publishing-London; Singapore) precum și un volum cu probleme experimentale de Fizică (EDP București). Lucrările recent apărute, ridică numărul volumelor publicate de domnul prof. univ. dr. Mihail Sandu, la cifra 98. Cel de-al doilea aspect de care vorbeam și pe care doresc să-l menționez, rezidă dintr-o notație discretă, făcută în limba engleză pe fiecare dintre cele trei coperți spate ale volumelor cu probleme și soluții la probleme propuse la Olimpiade Internaționale de Astronomie și Astrofizică:„Înanul 2024, asteroidul a cărei orbită este ilustrată pe coperta față a acestei lucrări, a fost denumit de către Uniunea Astronomică Internațională, ”670740 Mihail sandu”, în onoarealui Mihail Sandu”!
A creat subiectele pentru Olimpiada Internațională de Fizică și Astrofizică, 2014
Îmi amintesc de o relatare făcută cu câțiva ani în urmă,în cazul unei alte întrevederi pe care am avut-o cu dumnealui, relevantă consider eu, pentru importanța implicării domniei sale în activitățile științifice internaționale din domeniile Fizică șiAstrofizică:
- „La Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică din anul 2014, de la Suceava, participa și un indian. Mi se spunea adesea, că dacă sunt probleme care, aparent, nu pot fi rezolvate, indianul are capacitatea să găsească soluții la acele probleme… Lucrul acesta m-a pus pe gânduri… pentru că am hotărât, de unul singur, să pregătesc un set de probleme pentru olimpiada respectivă. Le-am elaborat și am plecat într-acolo cu câteva zile înainte de începerea olimpiadei, știind că înainte de sosirea echipelor de participanți, Președintele și Secretarul General al OIAA vor veni în țară pentru a inspecta locul și cadrul de desfășurare a olimpiadei, puse la dispoziție de organizatori. Au ajuns acolo rând pe rând, și alte somități ale lumii științifice internaționale. Am fost mirat că zilele premergătoare competiției în sine treceau una după alta și nimeni nu punea problema subiectelor pentru olimpiadă. Când, în sfârșit, s-a pus această problemă, după ce le-am ascultat pledoariile, i-am întrebat: ce-ați spune dacă v-aș propune un set de probleme? Organizatorii de la Suceava mă cunoșteau. Cu toate acestea, nu mi-au răspuns nimic, atunci. Doar m-au privit îndelung… Problemele propuse de mine au fost prezentate mai întâi Președintelui OIAA, prof. Chatief Kunjaya din Indonezia și Secretarului General al OIAA, prof. Gregorz Stachowski, din Polonia. Le-au studiat cu atenție. Le priveam fețele, încercând să le surprind reacțiile… Nu au schițat niciun gest! După ceva vreme, Președintele OIAA, prof. Chatief Kunjaya, privindu-mă îndelung, mi-a spus:<Subiectele propuse de dumneavoastră sunt prea grele>! Făcând o pauză de câteva secunde a continuat apoi, zâmbind:<Așa trebuie să fie subiectele pentru o olimpiadă internațională!>. Toate problemele propuse de mine au fost acceptate! A urmat prezentarea problemelor propuse, în fața tuturor profesorilor care au însoțit echipele din țările participante. Și în cadrul acestor prezentări, toate problemele propuse au fost acceptate! Ca fapt divers, aș aminti că participanții la OIAA de la Suceava au fost surprinși de faptul că toate problemele propuse au avut un singur autor! Cadrele didactice de la Suceava, cunoscându-mă, au remarcat: <Numai dumneavoastră puteați să faceți așa ceva!> M-am bucurat pentru că au apreciat cu toții originalitatea acestora, diversitatea tematicii abordate, precum și gradul ridicat al dificultății problemelor propuse. Îmi amintesc că, la un moment dat, participantul indian la olimpiadă s-a ridicat și mi-a spus că el crede că una dintre soluțiile mele, este greșită. L-am ascultat cu atenție. Am realizat atunci că, fiind vorba de o olimpiadă internațională, răspunsul pe care i-l voi da nu mai este răspunsul profesorului Mihail Sandu, ci este răspunsul României la problema ridicată de participantul străin la olimpiadă! Cu alte cuvinte, pentru cei prezenți atunci nu mai eram profesorul Mihail Sandu!… Eram România! Fiind ajutat de un translator, pentru a avea certitudinea că sunt bine înțeles, le-am demonstrat tuturor, cu argumente științifice, că soluția dată de mine problemei respective, era una corectă! Referindu-se la aceste probleme, considerate deosebite față de problemele propuse la edițiile anterioare, Președintele OIAA, prof. Chatief Kunjaya, remarca faptul că problemele de la OIAA din România vor impune un nou tip de probleme teoretice la edițiile viitoare ale OIAA.Volumele cu aceste probleme la care m-am referit, au fost publicate sub egida Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică, cu expertiza de specialitate a prof. Chatief Kunjaya, preşedinte al Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică (OIAA) şi a prof. Gregorz Stachowski, secretar general al OIAA. Primul volum conţine, în peste 400 de pagini, variante de rezolvări, soluţii, comentarii, detalii şi extinderi ale subiectelor din anii 2007-2012, iar volumul al doilea cuprinde ediţiile din anii 2013 şi 2014 ale OIAA. Lucrarea, editată de Societatea Ştiinţifică Cygnus – centru UNESCO are, în total, peste 900 de pagini şi se adresează cu precădere, profesorilor, studenţilorşi elevilor care doresc să-şidesăvârşeascăcunoştinţele în domeniile aplicate ale Astronomiei şiAstrofizicii.”
Ce altceva aș mai putea adăuga, în continuare? Foarte multe chestiuni privitoare la munca și realizările domnului prof. univ. dr. Mihail Sandu, într-o viață dedicată științei și învățământului românesc. (Ion Talpoș)




















