Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a finalizat toate activitățile de control aferente Campaniei 2025, respectiv controlul clasic pe teren si controlul prin monitorizare a suprafețelor. La nivel național, în cadrul controlului clasic, au fost verificați toți fermierii incluși în eșantionul de control, respectiv 10.085 de exploatații agricole din sectorul vegetal, totalizând o suprafață de 1.399.367 hectare și 318.347parcele controlate la fața locului. Termenul limită pentru Campania de verificări a fost 10 octombrie 2025, astfel încât Campania de plăți în avans să poată demara la timp. În paralel, controlul prin monitorizare, desfășurat pe baza imaginilor și datelor satelitare obținute de la sateliții Sentinel ai programului Copernicus, a vizat un număr de 688.804 fermieri cu 5.591.760 parcele (culturi) controlate. Rezultatele indică un procent de 98,46 % parcele conforme declarate în cererile de plată.
Situația la nivelul județului Brașov:
La nivelul județului Brașov, în cadrul controlului clasic, au fost verificați toți fermierii incluși în eșantionul de control, respectiv 241de exploatații agricole din sectorul vegetal, totalizând o suprafață de 16.561hectare și 6.796parcele controlate la fața locului. În paralel, controlul prin monitorizare a vizat un număr de 13.688 fermieri cu 108.335 parcele (culturi) controlate. Rezultatele indică un procent de 98,46 % parcele conforme declarate în cererile de plată. La acest moment, APIA se află în plin proces de procesare a rapoartelor de control în sistemul informatic, pentru a demara Campania de plată în avans începând cu data de 16 octombrie 2025. Avansul în cuantum de până la 70% se va plăti până la data de 30 noiembrie 2025.















