Un tânăr de 19 ani, din Făgăraș, a fost depistat în timp ce șofa drogat, pe o stradă din municipiul Brașov. În noaptea de 2 spre 3 mai a.c., în jurul orei 04:00, polițiștii rutieri l-au oprit pe tânăr pe Calea Făgărașului. La testarea pentru substanțe interzise aparatul a indicat un rezultat pozitiv, motiv pentru care a fost dus la spital pentru analize de specialitate. Pe numele lui a fost întocmit dosar de cercetare. În aceiași noapte, în localitatea Moieciu de Jos, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din Brăila. La testarea cu etilotestul, aparatul a indicat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.















