La Colegiul Naţional ,,Radu Negru“ din Făgăraş a avut loc vineri, 1 martiea.c., , începînd cu ora 10.00  ,,Ziua Porţilor deschise”. Grupele de preşcolari din cadrul grădiniţelor făgărăşene, însoţite de educatoare şi părinţi, au păşit cu emoţie pe poarta liceului aşteptaţi de învăţătoare şi de colegii lor mai mari. Elevii din clasele I-IV împreună cu micii lor prieteni şi viitori colegi s-au bucurat împreună, au cîntat, au desenat şi au confecţionat mărţişoare şi alte lucruri manuale. ,,În această zi, Colegiul Naţional Radu Negru a organizat Ziua Porţilor Deschise pe care noi am intitulat-o ,,O zi împreună“. Astăzi am primit vizita preşcolarilor de la grădiniţele din Făgăraş şi am avut planificate opt activităţi pentru cîte opt grupe de preşcolari. Acţiunea de astăzi s-a realizat într-o echilibrată colaborare cu doamnele învăţătoare sau comisia învăţătorilor. Preşcolarii au interacţionat atît cu elevi din clasele a IV-a cît şi cu elevi din clasele pregătitoare. Directorii adjuncţi s-au ocupat de primirea elevilor care au făcut un tur al şcolii după care au direcţionat grupurile de preşcolari spre activităţile pe care ni le-am propus în program“ a spus Maria Racu, directoarea Colegiului Naţional ,,Radu Negru“ din Făgăraş. Copiii din cadrul grădiniţelor au vizitat curtea liceului,  clădirea, sala de sport şi corpul B al şcolii unde au fost primiţi de colegii lor mai mari şi au desfăşurat împreună activităţi recreative. ,,Azi este Ziua Porţilor Deschise şi ne-am deschis sufletele pentru a-i aştepta pe micii preşcolari. Sîntem clasa pregătitoare şi elevii noştri au aşteptat cu nerăbdare să primească vizita micilor preşcolari“ a spus învăţătoarea Teodora Novac. ,,Ne bucurăm că sîntem invitaţi astăzi la Colegiul Radu Negru. Am venit cu un număr de treizeci de copii însoţiţi de părinţi şi educatoare. Apreciem activitatea colectivului de cadre didactice de la Colegiul Radu Negru, copiii chiar au fost încîntaţi să vadă liceul iar micii noştri preşcolari au fost bucuroşi să lucreze cu şcolarii din ciclul primar unde probabil unii dintre ei vor fi elevi“ a spus Silvia Florea, directoarea grădiniţei ,,Pinocchio“ de pe Strada 1 Decembrie din Făgăraş. Copiii au fost aşteptaţi de către directorii adjuncţi Elena Micu şi Remus Mogoş care i-au însoţit în corpurile şcolii.(Ştefan Botoran)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here