O elevă de 16 ani din Făgăraş a trecut prin momente de spaimă  miercuri, 20 martie a.c., după ce se întorcea de la şcoală spre casă.  Adolescenta a fost oprită de un bărbat necunoscut care s-a repezit la ea şi uzând de forţă a sărutat-o. Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor făgărăşeni  în jurul orei 13.30, plângerea indicând semnalmentele unei agresiuni sexual. „Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul ar fi prins-o pe tânără de braţul stâng şi ar fi sărutat-o, după care cei doi au plecat în direcţii diferite. În zona comiterii faptei au fost identificate camere de supraveghere video, imaginile surprinse de acestea fiind valorificate în scopul identificării autorului”, a explicat  purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan. În baza declaraţiilor şi a imaginilor, poliţiştii făgărăşeni, cu ajutorul colegilor de la Investigaţii Criminale şi de la Rutieră, l-au identificat pe bărbat după câteva ore de la comiterea faptei. Atacatorul a fost depistat în jurulorelor 17.00  în apropiere de staţiunea Predeal.  Este vorba despre un  bărbat de 69 de ani, din Călăraşi. „Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «agresiune sexuală»”, a precizat subcomisarul de la IJP Braşov.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here