•   CJ Braşov va cheltui  1,6 milioane de lei pentru proiecte culturale, din care suma de 1,150 milioane va ajunge la ONG-uri
  •   Proiectele depuse de Făgăraş, Victoria, Lisa, Beclean, Jibert, Şinca Nouă  au  fost acceptate  la finanţare
  •   Bisericile au primit un million de lei, iar cluburile sportive aproape 400.000 lei

Consiliul Judeţean Braşov va finanţa şi în acest an proiectele culturale ale unităţilor publice şi ale fundaţiilor. În acest sens  a fost pus la dispoziţie un buget de 1,6 milioane de lei din care suma de 1,150 milioane de lei va ajunge la ONG-uri.  Administraţia judeţeană a finalizat  selecţia acestor proiecte culturale, alegând, în urma evaluării, să suplimenteze bugetul, pentru a putea finanţa toate proiectele care au atins punctajul minim de 70, impus de regulament.

Şase proiecte din Ţara Făgăraşului 

Pe programul cultural destinat instituţiilor de drept public, acolo unde bugetul a fost de 550.000 de lei, s-au înscris 14 proiecte, care împreună  se ridică la valoarea de  209.000 lei. Restul sumei va fi atribuită tot proiectelor create de instituţiile de cultură, dar într-o nouă sesiune de selecţie, care are ca termen limită de depunere data de 25 iulie.  Printre solicitanţii care vor primi bani pe acest program, pentru finanţarea unor evenimente culturale, sunt oraşele Victoria pentru Festivalul „La noi la Victoria, veniţi!“, comuna Feldioara pentru „Cetatea Vie – Zilele porţilor deschise în Cetatea Marienburg“, Râşnovul, pentru „Teatru şi istorii la Râşnov“, Apaţa, pentru „Şezătoare“, cu localităţile înfrăţite din Ungaria şi Serbia, Casa Municipală de Cultură din Făgăraş, pentru Festivalul popular „Făgăraş, foaie de ceapă“, dar şi comunele Măieruş, Lisa, Prejmer, Beclean, Bod, Şinca Nouă, Jibert, Teliu şi Budila, pentru festivaluri de tradiţii locale.

 

Mai mulţi bani pentru ONG-uri

La programul destinat ONG-urilor a fost concurenţă mare, bugetul fiind generous comparative cu cel destinat instituţiilor publice.  CJ Braşov va finanţa proiectele fundaţiilor  în valoare de 200.000 de lei, dar şi de 50.000 de lei. La prima categorie,  din bugetul judeţului  se va consuma suma de 100.000  lei,  iar restul la cealaltă categorie,  pentru evenimentele cu un buget maxim /proiect de 50.000 lei.    Pe acest program au fost înscrise 36 de proiecte, iar 24 dintre ele au obţinut şi punctajul minim de finanţare, adică 70. „Bugetul nostru a ajuns doar pentru susţinerea a 19 proiecte. Însă am suplinit bugetul cu încă 300.000 de lei, bani luaţi de la programul pentru proiecte sportive, astfel încât să putem finanţa toate cele 24 de proiecte care au îndeplinit criteriile noastre“, a explicat vicepreşedintele CJ Braşov, Imelda Toaso.  Printre proiectele finanţate se află „Ziua Pietrei“, de la Racoş, depus de Asociaţia Carpaterra, Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, Festivalul Internaţional de Teatru Maghiar, Jazz&Blues Festival, Amural V Festival Vizual, C’Art Fest, TAMTAM Festival, Festivalul Benzilor Desenate, Musica Barcensis sau Festivalul de Reconstituire Istorică, de la Râşnov.

 

Pentru cluburi sportive, aproape 400.000 lei

Pentru finanţarea proiectelor destinate sporturilor olimpice a fost propusă în bugetul judeţului pe anul 2019 suma totală de 600.000 de lei. Toate cele nouă proiecte depuse au primit finanţare, fiind atribuită suma totală de 389.129,21 lei. „Unele schimbări legislative din anul 2018 au modificat categoria solicitanţilor eligibili pentru programele dedicate proiectelor sportive, în sensul că pot primi finanţare doar cluburile sportive şi asociaţiile pe ramură de sport la nivel judeţean. În consecinţă, pentru federaţiile sportive executivul Consiliului Judeţean Braşov pregăteşte un regulament separat, în baza Legii 69/2000. Programul de finanţare destinat federaţiilor sportive va beneficia de un buget  total de 300.000 de lei, iar regulamentul de acordare urmează să fie aprobat în şedinţa de plen din luna iulie”, a spus Toaso. În vederea finanţării proiectelor destinate sportului pentru toţi a fost alocată în bugetul judeţean suma totală de 300.000 de lei. Doar trei proiecte din cele cinci depuse au fost conforme cu cerinţele Ghidului solicitantului, ele primind o finanţare în valoare totală de 162.769,24 lei.

Un million de lei pentru biserici

Totodată, din bugetul judeţului Braşov au fost alocate sume totalizând un milion de lei pentru completarea fondurilor proprii destinate întreţinerii şi funcţionării unităţilor de cult, construirii şi reparării lăcaşurilor de cult, conservării şi întreţinerii bunurilor de patrimoniu cultural, construirii şi reparării sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, în conformitate cu prevederile OG 82/2001. Un număr de 126 de unităţi de cult au primit finanţare, bugetul fiind epuizat. „De la un an la altul am constatat o creştere a calităţii proiectelor depuse în cadrul tuturor programelor de finanţări nerambursabile acordare de Consiliul Judeţean Braşov. Proiectele sunt din ce în ce mai bune, în special în domeniul cultural, fapt care ne bucură şi ne îndreptăţeşte să ne gândim la o majorare a sumelor pe care le vom aloca în viitor. De altfel, tocmai pentru a veni în sprijinul beneficiarilor care îşi propun să aducă plus-valoare în aceste domenii am decis să realocăm fondurile rămase necheltuite, astfel încât să susţinem toate proiectele care au întrunit criteriile de eligibilitate”, a spus Tóásó Imelda, vicepreşedintele CJ Braşov care a coordonat derularea programelor de finanţări nerambursabile.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here