Incursiune în tainele Bibliei (5): Jertfă şi legământ la ,,poporul ales“

Există două ritualuri care au jucat un rol esenţial în istoria poporului evreu, iar când spunem ,,istorie“ trebuie să ne gândim la faptul că, la evrei, istoria nu se desparte de sacralitate. Militarii evrei depun şi astăzi jurământul faţă de patrie pe Biblie, pentru că Israelul nu a devenit un stat secularizat, iar ,,teocraţia“ a lăsat reminiscenţe puternice până în ziua de astăzi. Cele două ritualuri, care au lăsat o amprentă importantă asupra istoriei şi tradiţiilor poporului evreu, sunt ,,jertfa legământului“ şi ,,jertfirea lui Isaac“. Urmează aici şi o profeţie care conferă o continuitate a ,,jertfei sacre“, şi anume pribegia poporului lui Israel în pământ străin. ,,Iar Domnul i-a zis: ,,Găteşte-mi o junincă de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturică şi un porumbel! Şi a luat Avram toate aceste animale,le-a tăiat în două şi a pus bucăţile una în faţa alteia; iar păsările nu le-a tăiat. Şi năvăleau păsările răpitoare asupra trupurilor, iar Avram le alunga. La asfinţitul soarelui, a căzut peste Avram somn greu şi iată l-a cuprins întuneric şi frică mare. Atunci a zis Domnul către Avram: Să ştii bine că urmaşii tăi vor pribegi în pământ străin, unde vor fi robiţi şi apăsaţi patru sute de ani. Dar pe neamul acela, căruia ei vor fi robi, îl voi judeca Eu şi după aceea ei vor ieşi să vină aici, cu avere multă. Iar tu vei trece la părinţii tăi în pace şi vei fi îngropat la bătrâneţi fericite. Ei însă se vor întoarce aici, în al patrulea veac de oameni, căci nu s-a umplut încă măsura nelegiuirilor Amoreilor. Iar după ce a asfinţit soarele şi s-a făcut întuneric, iată un fum ca dintr-un cuptor şi pară de foc au trecut printre bucăţile acelea. În ziua aceea a încheiat Domnul legământ cu Avram, zicând: ,,Urmaşilor tăi voi da pământul acesta de la râul Egiptului până la râul cel mare al Eufratului“ (Facerea 15, 9-18). Între cele două jertfe se interpune episodul naşterii lui Ismael din roaba Agar şi promisiunea naşterii unui urmaş pe linie directă, episoade asupra cărora vom reveni. Legământul făcut de Dumnezeu cu Avraam a urmărit poporul evreu de-a lungul secolelor. Este vorba despre ,,tăierea împrejur“, ritual căruia i s-a supus chiar şi Iisus Hristos.

Tăierea împrejur

,,Iar când Avram era de nouăzeci şi nouă de ani, i s-a arătat Domnul şi i-a zis: ,,Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic; fă ce-i plăcut înaintea Mea şi fii fără prihană; Şi voi încheia legământ cu tine şi te voi înmulţi foarte, foarte tare. Atunci a căzut Avram cu faţa la pământ, iar Dumnezeu a mai grăit şi a zis: Eu sunt şi iată care-i legământul Meu cu tine: vei fi tată a mulţime de popoare. Şi nu te vei mai numi Avram, ci Avraam va fi numele tău, căci am să te fac tată a mulţime de popoare. Am să te înmulţesc foarte, foarte tare, şi am să ridic din tine popoare, şi regi se vor ridica din tine. Voi pune legământul Meu între Mine şi între tine şi urmaşii tăi, din neam în neam, să fie legământ veşnic, aşa că Eu voi fi Dumnezeul tău şi al urmaşilor tăi după tine. Şi-ţi voi da ţie şi urmaşilor tăi pământul în care pribegeşti acum ca străin, tot pământul Canaanului, ca moştenire veşnică, şi vă voi fi Dumnezeu. Iar legământul dintre Mine şi tine şi urmaşii tăi din neam în neam pe care trebuie să-l păziţi, este acesta: toţi cei de parte bărbătească ai voştri să se taie împrejur. Să vă tăiaţi împrejur şi acesta va fi semnul legământului dintre Mine şi voi. În neamul vostru, tot pruncul de parte bărbătească, născut la voi în casă sau cumpărat cu bani de la alt neam, care nu-i din seminţia voastră, să se taie împrejur în ziua a opta. Numaidecât să fie tăiat împrejur cel născut în casa ta sau cel cumpărat cu argintul tău şi legământul Meu va fi însemnat pe trupul vostru, ca legământ veşnic. Iar cel de parte bărbătească netăiat împrejur, care nu se va tăia împrejur în ziua a opta, sufletul acela se va stârpi din poporul său, căci a călcat legământul Meu“ (Facerea 17, 1-14). ,,Tăierea împrejur“ se referă la circumcizia organului genital la fiecare prunc de parte bărbătească în cea de a opta zi după naştere, mai exact îndepărtarea prepuţului cu un cuţit. ,,Circumcizia putea fi întâlnită şi la egipteni, la fenicieni, la etiopieni, la unele triburi din Africa şi America, la arabii descendenţi din Ismael şi la musulmani. Potrivit mai multor surse, Herodot, Iosif Flavius, Origen, Sfântul Chiril al Alexandriei, Clement Alexandrinul, evreii ar fi împrumutat această practică de la egipteni. Potrivit lui Iosif Flavius, deşi egiptenii practicau circumcizia, aceasta era însă aplicată numai preoţilor sau celor care doreau să fie iniţiaţi în unele lucruri misterioase. Acest lucru este confirmat ulterior şi de Origen şi Sfântul Ambrozie al Milanului. De aici rezultă faptul că evreii nu au preluat de la egipteni această practică, ştiind că tot evreul de parte bărbătească era supus în mod obligatoriu acestui ritual“ (m.crestinortodox.ro). Circumcizia, la evrei, a simbolizat şi un semn al separării de celelalte popoare idolatre. Există şi o explicaţie morală dezbătută în teologia creştină: ,,Prin aceasta se arăta, în mod simbolic, înfrânarea senzualităţii, exprimată prin îndepărtarea unei părţi a trupului, pentru ca omul să urmeze lucrurile drepte, care duc la sfinţenie, şi să evite păcatul, care a determinat ruperea legăturii primilor oameni cu Dumnezeu“ (m.crestinortodox.ro). Şi cei de alt neam puteau intra în comunitatea evreiască prin circumcizie, părăsirea cultelor idoleşti, renunţarea la hulirea numelui lui Dumnezeu, renunţarea la consumarea sângelui şi la mâncarea de pâine dospită, la Paşti. Cei care erau circumcişi primeau legea mozaică. ,,Şi în prezent, circumcizia este, în iudaism, semnul legământului dintre Dumnezeu şi poporul său. Un bărbat pregătit special pentru această sarcină, numit mohel, execută o circumcizie în cadrul unei ceremonii în cea de-a opta zi de la naşterea băiatului. Ceremonia de circumcizie include şi o masă festivă cu binecuvântări speciale“ (Biblia, personaje şi evenimente: de la Creaţie la Judecători).

Avraam, tatăl credinţei

Atât evreii, cât şi musulmanii văd în Avraam ,,tatăl credinţei“ iar expresia ,,sânul lui Avraam“ este folosită şi de creştini, pentru care Avraam este primul patriarh. ,,În Biblie, sunt expuse mai multe Legăminte. Primul se încheie cu Abraham, în Geneza 15: Dumnezeu îi promite o descendenţă la fel de numeroasă ca stelele şi îi dă un teritoriu în stăpânire veşnică. Acest Legământ este repetat în două capitole mai departe într-un mod mai hotărât, deoarece Abraham este arătat ca părintele unei sumedenii de naţiuni, de data asta, în schimbul circumciziei“ spune Regine Azria. Ce nu ştiu mulţi dintre noi este faptul că această circumcizie este o trăsătură caracteristică şi a religiei musulmane. ,,În religia iudaică, ritul circumciziei, denumit Brit Milah, are loc dimineaţa acasă la familia pruncului de parte masculină. La evreii religioşi, circumcizia este una dintre poruncile divine revelate în Geneză 17:10-14, fiind parte din legământul făcut proorocului Abraham cu Dumnezeul lui Israel, ca o dovadă şi un semn că poporul lui Israel îşi trage linia patriarhală din acest mare profet biblic. Originea circumciziei la musulmani este încă un subiect de dezbateri şi controverse, dar majoritatea cercetătorilor susţin că este menţionată în unele hadit-uri, dar nu şi în Coran“ (descopera.ro). Prin devoţiunea sa, Avraam devine un adevărat prototip, un tată al credinţei. ,,Avraam a fost ,,găsit drept şi devotat“, dar şi însufleţit de credinţă în Dumnezeu. Dumnezeu îi promite posteritate şi un pământ. El îl anunţă că urmaşii lui vor deveni ,,o binecuvântare pentru toate neamurile pământului“. Legământul a fost făcut. Semnul său carnal este circumcizia, sensul său este simbolizat de circumcizia inimii (Deuteronomul 10,16 şi Ieremia 4,4) şi de schimbarea numelui de Abram în Abraham (Avraam) în care se introduce o literă a numelui divin. Din acel moment, urmaşii săi vor lega ,,să umble în căile Domnului împlinind dreptatea şi pravila“ spune Colette Kessler în capitolul dedicat iudaismului, din lucrarea ,,Marile religii“ coordonată de Philippe Gaudin.

Țara, centrul mitului fondator

Mitul fondator ocupă şi astăzi un loc aparte în istoria Israelului, dar nu este numai o temă istorică, ea este contemporană, la zi, ţinută vie prin prezenţa sacrului în toate sectoarele de viaţă: educaţie, economie, armată, sănătate, afaceri etc. ,,Tema ţării, spune Regine Azria, are o funcţie mobilizatoare care se exprimă în mod utopic. Aceasta este centrul mitului fondator şi al proiectului escatologic evreiesc. Ea reprezintă fermentul, elementul efervescent. Începând cu pactul Legământului, ea este cea care va permite cu adevărat mitului să se desfăşoare în istorie. Este interesant de notat că marile rupturi, care marchează istoria evreiască, sunt legate toate de schimbări ale raportului de la sol şi din spaţiu. Abraham trebuie să-şi părăsească ţara de origine pentru a-şi întemeia propria naţiune pe pământul pe care Dumnezeu i-l hărăzeşte; apoi, sub conducerea lui Moise, iudeii nu se unesc într-un popor decât datorită faptului că au o misiune de îndeplinit, să redobândească această ţară făgăduită şi să se stabilească acolo; mai târziu, istoria evreiască se clatină întâia oară o dată cu distrugerea Templului, care impune începutul exilului, apoi, într-o manieră mai durabilă, după distrugerea celui de-al doilea Templu şi risipirea poporului, care, timp de aproape două mii de ani, va pune capăt exerciţiului de suveranitate evreiască pe pământul său. Fiecare etapă importantă a istoriei biblice se înscrie prin ruptură în raport cu legăturile teritoriale anterioare. Abraham părăseşte un pământ impur, dezonorat de idolatrie. Ipostaza figurii sale de întâi monoteist se plăteşte cu preţul dezrădăcinării şi al ruperii legăturilor anterioare, dintre care cea mai puternică este părăsirea pământului natal“. (Va urma) (Ştefan BOTORAN)