Profesorul  Cornel Constantin Ciomâzgă, autorul  cărţii ,,Se întorc morţii acasă”, susţine o conferinţă la Făgăraş,  în această seară, începând cu ora 17.30.  La Făgăraş a fost invitat de preotul Florin Butum, paroh la Cincu,  conferinţa fiind intitulată sugestiv ,,Tradiţi, obiceiuri şi năravuri”. În sala mare a casei de cultură din  Făgăraş, profesorul Ciomâzgă a impresionat publicul prezent prin ipotezele şi  ideile susţinute în faţa făgărăşenilor. Corul Liceului Teologic ,,Constatin Brâncoveanu” a deschis conferinţa, urmând să susţină un frumos program de colinde.  În 2004, apărea la Editura Ziua  ,,Lucrarea” lui Cornel Constantin Ciomâzgă, unul dintre cei mai importanţi publicişti ai anilor ’90, întemeietor şi director al unor publicaţii şi al primelor posturi de radio private din România, profesor la Facultatea de Jurnalistică, mentor al unor mari gazetari de astăzi. În urmă cu 14 ani, se retrăgea în chiliile unor mănăstiri pentru a ieşi de acolo cu o carte care avea să spargă tiparele, devenind best seller. “Lucrarea” a fost declarată “cel mai căutat roman postrevoluţionar”, tirajele epuizându-se cu rapiditate de fiecare dată. Timp de zece ani, scriitorul a stat din nou ascuns prin sihăstrii şi locuri tainice,  pentru ca în 2014 să revină cu o nouă carte, o întâmplare odinioară reală, cu  nişte personaje cândva aievea. Opera are un subiect “împrumutat tot din realitate”, cum zice autorul, având ca personaje principale un călău şi victima sa. Un fost torţionar comunist şi cea mai opresată victimă a lui se întâlnesc după zeci de ani, fiecare cu viaţa sa incredibilă, spre a trăi împreună o experienţă incredibilă. ,,Se întorc morţii acasă” este un proiect complex ca partitură literară, având în compoziţie poveste, învăţătură şi pildolologie creştină.   În Monitorul de Făgăraş de săptămâna viitoare va fi publicat un amplu interviu cu prof. Cornel  Constantin Ciomâzgă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here