Şedinţa ordinară a  CL Făgăraş se va desăşura astăzi, 23 iunie a.c., începând cu ora 16.00, în curtea Cetăţii Făgăraşului. Pe ordinea de zi se regăsesc şi cele două proiecte de hotărâre care  au fost respinse de consilierii locali în   şedinţa extraordinară  din data de 16 iunie a.c.  Locul  desfăşurării  şedinţei a fost ales de Executiv  în momentul în care   proiectele de hotărâre ce vizau bugetul local n-au fost aprobate de consilierii locali. Anunţa atunci năstruşnicul primar că şedinţa va avea loc cu public, scopul lui fiind acela de a-şi  aduce la şedinţă ,,artileria grea”, pe  acei susţinători care fac orice pentru a-i crea edilului mediul prielnic de a ieşi victorios în ochii electoratului.  Precum erau aplaudacii în vremurile de tristă amintire.  Este o practică a edilului ca atunci când are  interese de alt mod decât cele ale comunităţii să-şi aducă ,,trupa de campanie electorală” care să impresioneze.   Reamintim,  de exemplu, dezbaterea  publică legată de majorarea taxei de salubritate  organizată  în aprilie 2019 la Casa de cultură,  când,  folosind  acelaşi model, a obţinut ,,acordul” celor prezenţi. Ca după un timp, culmea în  anul electoral 2020, să-i scadă  valoarea. Asta în timp ce o parte din consilierii locali s-au opus încă de la început majorării tarifului pentru salubritate.

,,În contextual actual, ca preşedinte de şedinţă  nu puteam să-mi  asum organizarea şedinţei cu public. Am cerut un punct oficial şi legal Prefectului Braşovului, dar şi de la DSP Braşov. Am fost înştiinţaţi că şedinţa trebuie să aibă loc  fără public. Oricum făgărăşenii pot vedea lucrările pentru că sunt filmate, o procedură obişnuită de altfel” a declarat Alexandru Mazilu.

Cuiul şedinţei de astăzi pare a fi proiectul de hotărâre privind  schimbarea destinaţiei creditului Ocolitoarei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here