La sărbătoarea hramului Mănăstirii Făget Boholţ de pe Dealul Galaţiului au participat mulţi localnici din Ţara Făgăraşului, de la Calbor şi Boholţ până la Vad şi Şinca Nouă. Un sobor de preoţi a săvârşit slujba religioasă care s-a organizat în curtea mănăstirii, dar cu respectarea măsurilor de siguranţă pentru COVID-19. Le-au fost alături măicuţelor Teodora şi Pantelimoana, şi maicile de la mănăstirea Buneşti. La sfârşitul slujbei, conform obiceiului,  stăreţia mănăstirii a împărţit participanţilor pachete cu preparate: sarmale, pulpe de pui, cozonac şi vin. A participat, ca de obicei, primarul comunei Beclean, Claudiu Motrescu. ,,În fiecare  an particip cu mare plăcere la sărbătoarea hramului de la Mănăstirea Făget Boholţ. Este locul în care ne simţim invadaţi de linişte, iar slujbele religioase oficiate aici sunt deosebite. Întotdeauna plecăm din acest loc încărcaţi sufleteşte. Mulţumim preoţilor care au slujit astăzi la hram, dar şi măicuţelor care au sfinţit acest loc minunat” a spus primarul Claudiu Motrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here