Ruinele Făgăraşului, rezultatul indolenţei conducătorilor municipiului. Montana, fabrica aflată în topul vânzărilor, demolată bucată cu bucată

•   Industria Făgăraşului pusă pe butuci

•    30 de ani de distrugere pentru municipiul Făgăraş

Se îndeplinesc 30 de ani de când Făgăraşul a avut şansa de a arăta că are oameni capabili să se implice pentru bunul mers al oraşului, să îl administreze corect şi să îl facă să prospere. Din păcate, în cele trei decenii, în municipiu   s-a constatat o lăcomie păguboasă şi distructivă. Se poate spune că am încheiat trei decenii de regres şi degradare.   La  sfârşitul epocii comuniste, Făgăraşul avea o industrie destul de diversificată. Existau peste 30.000 de locuri de muncă, iar făgărăşenii nu îşi făceau griji pentru traiul zilnic. Pe lângă coloşii industriali precum platforma chimică Nitramonia, URUC, intreprinderile mari gen Economica şi IPIC, municipiul avea şi o reţea destul de bine pusă la punct de producţie de alimente şi băuturi, intreprinderi de producţie de carne, lapte, pâine. Invariabil, toate aceste obiective care deserveau localnicii, dar şi mai important, dădeau locuri de muncă, au dispărut sau au intrat pe mâna unor persoanaje dubioase, rău voitoare sau pur şi simplu incapabile să conducă eficient o unitate de producţie. Dacă o parte din vină o poartă veneticii, veniţi expres să devalizeze unele firme ale Făgăraşului, nici localnicii nu sunt de lăudat. Oamenii cu influenţă, de multe ori politici, au reuşit să ia pe nimic obiective importante, dar nu au fost capabli să îşi creeze imperii sau macar afaceri profitabile, deşi aveau toate pârghiile necesare. În privinţa patrimoniului public, acesta a încăput pe mâna acelor aleşi locali care cu limbajul lor de lemn au uitat de fapte lăsând mandatele să treacă pe lângă ei fără să aibă obiective clare. Sau mai grav au considerat, cei mai mulţi dintre ei, fie primari sau consilieri,   patrimoniul public şi bugetul local o afacere a intereselor personale. Mai mult,  principalul angajator al Făgăraşului nu mai este  industria ci primăria, unităţile subordonate acesteia, spitalul şi şcolile, unde angajările se fac pe bandă rulantă în funcţie de nepotisme şi interese şi nu pe criterii profesionale.  Tocmai de aceea, Făgăraşul este astăzi doar un loc pe harta judeţului şi a ţării de care se vorbeşte tot mai puţin. Dacă alte municipii din ţară au demonstrat că se poate, Făgăraşul a rămas cramponat în metehne şi interese care blochează dezvoltarea lui.  Monitorul de Făgăraş a prezentat cititorilor  în cei 22 de ani de când este pe piaţă toate schimbările care s-au produs pe plan local, din păcate cele mai multe negative.

Combinatul chimic distrus bucată cu bucată
 

 Înainte de ’90, Făgăraşul era o imensă piaţă a muncii. Zeci de mii de locuri de muncă erau asigurate prin producţia industrială centralizată. Urlau sirenele care chemau oamenii la schimburi, circulau autobuze care-i transportau pe localnici la poarta fabricilor, străzile cădeau pradă bicicletelor care din zori şi până noaptea străbăteau drumurile spre Combinat, UPRUC sau Economica. Nimeni nu-şi făcea probleme în privinţa serviciului. Până şi leneşii erau obligaţi să meargă la program şi să muncească. De cum treceai de podul de cale ferată din zona 13 Decembrie, se impunea Combinatul Chimic nr. 1 din ţară, Nitramonia. În jurul lui se înfiinţase un frumos cartier, cât un oraş de muncitori. Mulţi angajaţi aveau locuinţe în blocurile edificate de fabrică, aveau magazine, cabinete medicale, farmacii. Au rezistat câţiva ani după evenimentele din Decembrie 1989, după care au început să se degradeze. Secţiile de producţie s-au închis una câte una, iar combinatul cândva cu renume a devenit un morman de fier vechi. Aşa arată acum după ce a fost devalizat de directorii care s-au încumetat să-l coordoneze, scopul lor fiind devalizarea. N-a mai rămas nimic din acest cartier muncitoresc, nici blocuri, nici magazine, nici farmacii, nici transport, nici instalaţii, nici secţii, nici reţea de apă şi canalizare, nimic. Combinatul este, după 30 de ani, o locaţie bună pentru filmele ecranizate în zonele unde s-au derulat războaie sau calamităţi naturale. Mai grav, au dispărut odată cu întreg patrimoniul industrial cca 10.000 de locuri de muncă lăsând loc sărăciei. Un loc numai bun pentru politicienii de azi care au transformat  cartierul şi locatarii de aici într-o masă electorală numai bună pentru a fi manevrată din 4 în 4 ani.

Amintirea platformei de utilaj chimic  
 

 O parte a industriei, era dată de platforma de utilaj chimic, UPRUC. Înghiţea peste 5000 de locuri de muncă. Erau condiţii grele de muncă, dar pentru făgărăşenii care aveau o meserie în domeniu nu era o problemă. S-au construit, aici, utilaje unicat pentru companii străine şi nu numai. Această platformă n-a rezistat prea mult în economia de piaţă. Şi nu din cauza tehnologiei sau a muncitorilor din secţii, ci a directorilor numiţi de forurile centrale şi care şi-au dovedit incompetenţa. Graţie proiectelor de privatizare ale AVAS,  UPRUC a fost divizat,  a fost vândut şi apoi devalizat. Făgărăşenii care şi-au pierdut tinereţea sau ani din viaţă punând pe picioare un colos industrial, au privit neputincioşi la distrugerea acestui patrimoniu.  Pe platforma de utilaj chimic  mai funcţionează astăzi doar câteva făbricuţe, care însumează în total  câteva sute   locuri de muncă. În rest arată ca o locaţie părăsită unde îşi mai găsesc refugiul doar câinii fără stăpîn care şi ei urlă a pustiu.

Doar urmele fostei ,,Economica”

Intrând dispre Sibiu în Făgăraş, primul contact cu industria făgărăşenă se făcea prin  „Economica“, fabrica pe care localnicii o numeau ,,La Brichete”. Peste 3.000 de localnici lucrau aici, prelucrând în general materiale plastice şi de mecanică fină.  În cei 30 de ani fabrica a avut numeroase ocazii de a intra în mod competitiv pe piaţa capitalistă, însă de fiecare dată au apărut dificultăţi care au dus la un regres. Numărul angajaţilor s-a împuţinat, patrimoniul a devenit nelucrativ, iar unele spaţii au găzduit apoi diverse unităţi de producţie de capacitate mică. Mecanoplast-ul zilelor noastre, divizat în câteva srl-uri, este doar o copie palidă a ceea ce a fost Economica, departe de adevăratul potenţial.

Făgărăşenii au uitat   de mezelurile „Montana“
 

 Una dintre unităţiile de producţie care s-a dezvoltat foarte bine timp de 10 ani după acel Decembrie 1989  a fost Montana, o societate pe acţiuni care a preluat Abatorul oraşului de pe strada Inului. SC Montana SA  a avut o perioadă de glorie, care odată cu vânzarea acţiunilor, în 1999,  s-a dus pe apa Sâmbetei, iar mezelurile produse aici, care căpătaseră un renume bun în ţară, au fost uitate de toată lumea. Făgărăşenii îşi amintesc  totuşi cum strada Inului şi strada Libertăţii erau neîncăpătoare din cauza tir-urilor care aşteptau să fie încărcate cu mezelurile produse la Montana. Dar ca orice lucru frumos fabrica a avut apoi un managemernt dezastruos, a fost devalizată şi părăsită. Investitorul de la Montana, SC Carmolimp SRL, n-a vrut decât să-şi elimine concurenţa şi a reuşit. Montana  a produs şomeri în loc de preparate din carne şi mezeluri.

Privatizarea MEBO sau ,,Cuponiada” s-a încheiat cu ruine

Dacă vorbeşti astăzi cu foştii angajaţi sau şefi de la Montana, le trezeşti amintiri frumoase, dar te întâmpină şi cu o cascadă de critici la adresa factorilor decizionali care n-au protejat patrimoniul fostului abator. Istoria acestei fabrici nu este prea complicată. În regimul comunist Abatorul era cel mai căutat loc pentru localnicii din Ţara Făgăraşului  pentru a obţine un loc de muncă, dar şi pentru a-şi preda  animalele din gospodărie  pentru un pumn de bani. Pentru angajaţii de aici, evenimentele din Decembrie 1989 au fost o şansă, întrucât privatizarea i-a transformat în acţionari. SC Montana SA a fost privatizată prin metoda MEBO, ,,cuponiada” aşa cum s-a numit la acea vreme. Numai că în decurs de un deceniu, Montana n-a adus acţionarilor nimic bun. Montana SA deţinea un patrimoniu bogat: abator, fabrică de procesare  utilată cu utilaje din inox de bună calitate, restaurant, magazine în mai toate cartierele din municipiu, cantină pentru angajaţi, o fermă cu peste 1000 de oi şi zeci de vaci la Boholţ, maşini pentru transportul mărfurilor. Lucrau aici peste 500 de angajaţi, iar fabrica producea la capacitate maximă. Desfacerea produselor  era asigurată prin contracte încheiate în toată ţara, beneficiarii fiind atraşi de calitatea produselor obţinute folosind reţete de calitate. Plecau tir-urile încărcate  spre Bucureşti, Constanţa, Petroşani, Hunedoara, Braşov, Dolj, Gorj, etc. Se obţineau profituri mari în fiecare an. Pe lângă Montana, n-ar mai fi fost loc de un alt investitor în zonă. Aşa se face că în mintea unora care s-au axat pe procesarea cărnii s-a inoculat ideea de a elimina concurenţa. În 1999, undeva prin iunie, s-a bătut palma pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni de la Montana. Cu 660.000 lei vechi, Carmolimp a achiziţionat pachetul de 59% de acţiuni şi a devenit majoritar. Adică a putut face ce vrea din Montana. Şi a închis treptat activitatea de aici. Aşa se face că în niciun an, Montana a intrat într-un con de umbră, iar preparatele  care erau în topul celor mai bune produse din ţară n-au mai ajuns în magazine.  Astfel, Montana trecea în istorie. Până în 2018, când Primăria Făgăraş,  agentul imobiliar principal al municipiului, a plătit firmei care deţinea terenul fostului abator, SC Romanian PIGS SRL,  suma  de  1.052.694 23 lei. O sumă extrem de mare comparativ cu valoarea pachetului de acţiuni cumpărat de Carmolimp în perioada în care societatea era în topul celor mai profitabile firme în domeniu. Astăzi, pe locul abatorului şi al fabricii Montana sunt ruine. Clădirile au fost demolate, iar betoanele scormonite pentru fier vechi. În spatele gardului din ciment, şi el degradat, şi a vechii porţi din tablă de care atârnă un lacăt ruginit, ţi se înfăţişează  o imagine ca-n filmele de groază. Firma care a transformat totul în ruine nu este alta decât una aleasă direct de primar.

Exproprieri de 553.574 euro din banii făgărăşenilor

Nu putem trece cu vederea acţiunea Primăriei Făgăraş de a goli bugetul local pe  exproprieri, nu mai puţin de  553.574 euro, respectiv 2.601.798,46 lei. Banii au ajuns  în conturile personale ale făgărăşenilor expropriaţi de Primăria Făgăraş în  mai 2018, în baza unor dispoziţii (nr. 670 şi 671 din 8 şi 9 mai 2018) emise de primarul Făgăraşului.  Suma aferentă despăgubirilor a fost consemnată pe numele persoanelor expropriate în conturi deschise de Primăria Municipiului Făgăraş, la CEC Bank, sucursala Braşov. Toate în baza unui proiect european cu care doar se laudă municipalitatea.  Pe lista expropriaţilor sunt: Lucian Opriş şi Nicoleta Opriş cu 198 mp; Ovidiu Popa Nicolae cu 914 mp; Constantin Suciu cu 281 mp: Sanda Mărioara Mihali cu 280 mp; Ioan Bujor cu 6 imobile cu suprafaţa totală de 406 mp; Sorin Florin Gonţea cu 68 mp, Cornel Marius Delcea şi Daniela Delcea cu 235 mp şi de asemenea SC Romanian Pigs SRL cu 9.550 mp.

•  Valoarea totală a despăgubirilor pentru cele 13 parcele de teren în suprafaţă totală de 123.852 mp se ridică la 2.601.798 lei, respectiv 553.574 euro.
•  Bujor Ioan  suma de  1.167.408 lei.
•  Gonţea Sorin Florin-  suma de 114.792 lei.
•  Mihali Marioara Sanda – 55.763 lei,
•  Suciu Constantin prin urmaşi-  54.661 lei.
•  Delcea Cornel Marius şi Daniela-  32.652 lei.
•  Popa Ovidiu Nicoale-  110.063 lei,
•   Opriş Lucian şi Nicoleta-  13.765 lei
•  SC Romanian PIGS SRL (fostul abator)  –  1.052.694 23 lei

Fără fabrică de lactate

Nici fabrica de lapte de pe strada Negoiu nu a avut o soartă mai bună. Astăzi este doar ruine.  Crescătorii de animale din Ţara Făgăraşului cerşesc acum la societăţi din judeţele învecinate pentru a le plăti laptele contractat. Este motivul pentru care numărul crescătorilor de animale din zonă scade de la an la an. Doar subvenţiile agricole îi mai conving să mai aibă în bătătură animale sau să ţină în viaţă ferme de animale. Fabrica de pâine, vecină cu cea de lapte, a fost şi ea desfiinţată, locaţia devenind, în timp, discotecă şi mai apoi depozit de matetriale de construcţii.  Dar în privinţa pâinii, Ţara Făgăraşului nu duce lipsă, brutăriile mici pot acoperi necesarul zonei.

Cartofii şi ciupercile au rămas o amintire
 

Patria cartofului a rămas  fără o industrie de procesare. IPIC-ul a fost construit pentru a prelua producţia ţăranilor făgărăşeni şi a da pe piaţă produse finite. După revoluţie, când ţăranii puteau obţine profituri bune pentru cartofii recoltaţi de pe parcele proprii, IPIC-ul deşi le prelua toate cantităţile, oferea preţuri nerentabile pentru producători. Chiar şi aşa, oamenii, neavând  alte alternative pentru vânzarea cartofilor, aveau sigurnaţa că nu li se strică în beciuri şi acceptau tarifele fabricii locale. Fabrica avea şanse mari să se dezvolte, având materie primă suficientă şi tehnologia necesară, dar Roclip şi Agroclip, moştenotoarele IPIC-ului, nu au reuşit să se impună pe piaţa de profil. Şi aici concedierile s-au ţinut lanţ, totul culminând cu preluarea de către un om politic a patrimoniului fabricii. Se poate spune însă că scopul „investitorului“ a fost tocmai patrimoniul societăţii. Acelaşi IPIC deţinea şi o ciupercărie ale cărei produse erau bine poziţionate pe piaţă. În câţiva ani după decembrie 1989, aceasta a fost pusă pe butuci, deşi cererea pentru produse de gen era foarte mare. Astăzi aceste fabrici sunt în paragină, o imagine dezolantă pentru municipiu, în timp ce localnicii rămân cu cartofii în beciuri, iar primăvara îi aruncă pe câmpuri.

Au vândut autogara 

 La începutul aniilor ’90 Făgăraşul avea un sistem de transport foarte bine pus la punct. Din autogară plecau autobuze către toate satele din Ţara Făgăraşului. Transportul local din municipiu avea două rute, cu o frecvenţă a curselor impresionată. Moartea coloşilor industriali a făcut inutilă masiva desfăşurare de forţe. Transporul spre sate s-a diminuat treptat, iar cel local a cunoscut o odisee tristă. S.C. Mixta de Transport, operatorul local controlat de Consiliul Local Făgăraş a eşuat în a deservi corespunzător clienţii rămaşi în oraş şi în sate şi a fost, după un şir lung de procese şi cheltuieli inutile, preluată de opertorul privat Transbus Codreanu cu tot cu puţinul patrimoniu rămas. Alte scandaluri şi interese au atras alt  operator, care a fost la rându-i eliminat. Actuala conducere a oraşului a reînfiinţat un serviciu propriu  de transport pentru a-şi angaja  apropiaţii şi pentru a sifona banii publici pe autobuze vechi date la casare de alţi politicieni apropiaţi edilului şef. Autogara, un obiectiv important al municipiului, s-a transformat de-a lungul timpului într-un simplu punct comercial şi a căpătat în final destinaţia de depozit de materiale construcţii. Toate acestea graţie unor decizii lipsite de strategie, dar şi a unor interese private. Nici transportul feroviar nu a avut o soartă mai bună. În 2009, prăbuşirea unui pod la Cârţa, coroborat cu prăbuşirea financiară a CFR-ului care nu are bani pentru reparaţii, a întrerupt legătura Făgăraş-Sibiu, municipiul devenind capăt de linie timp de câţiva ani.  Pe ruta Braşov-Sibiu, nemodernizată, dar clădită din banii localnicilor, circulă tot mai rar trenurile, dar mai mult goale.

Locaţiile culturale lăsate în paragină

Nici unităţiile de cultură nu au avut o soartă bună. Cele două cinematografe au devenit doar o amintire, ce e drept şi pe fondul unei lipse de interes a localnicilor, intraţi şi ei în era casetelor video, apoi a DVD-urilor şi a filmelor pe computer. În alte oraşe însă cinematografele au ţinut pasul cu tehnologia şi sunt acum la mare căutare. Negoiu, având o capacitate mare, s-a trasformat întâi în cinema/discotecă/bar unde puteai să vezi un film, apoi a fost lăsat în paragină. În cazul locaţiei Transilvania, mult mai pretabilă în a fi transformată într-un cinema modern de tip multiplex, nu s-a găsit un investitor care să o preia şi  este abandonată. Transilvania a intrat însă pe mâna primăriei şi continuă să fie  o ruină, deşi primarul se laudă cu proiecte  de anvergură.   Casa de Cultrură şi-a meritat pe deplin denumirea doar în anii comunismului. Atunci se derulau, aici, numeroase spectacole, care făceau „sală plină“. Acum Casa de Cultură este doar o locaţie care consumă bani de la buget, gândindu-ne la festivalurile primăriei, aducătoare de voturi şi de recompense electorale pentru susţinătorii primarului.  Nici imensul patromoniu public moştenit de la afaceriştii interbelici sau de la comunişti nu a avut o soartă mai bună. Spaţii comerciale, fabrici, terenuri, locuinţe, monumente istorice sau de arhitectură au încăput în cele mai multe cazuri în mâinile unor ,,băieţi deştepţi“ care nici măcar nu au avut inteligenţa de a-şi construi ,,imperii“.

 
 
Au fost vândute pe mai nimic
 

 Obiectivele care puteau să aducă un profit semnificativ bugetului local au fost pierdute prin incompetenţă, interese sau rea-voinţă. În această categorie se încadrează: ştrandul, stadionul, complexul turistic „Lacurile Beclean“, fostele cofetării „Garofiţa“ şi „Liliacul“, baia comunală şi multe alte spaţii comerciale amplasate în locuri strategice. Toate au ajuns în avuţia unor societăţi private, în urma unor tranzacţii păguboase pentru primărie. Mai grav este faptul că obiective precum baia comunală  sunt acum în paragină totală fără a fi utilizate în folosul proprietarului sau al comunităţii locale. Iar în privinţa ştrandului, acesta a fost demolat, iar locul a devenit groapă de gunoi pentru materialele de constrcţii şi pentru demolările altor obiective publice. (Lucia BAKI)