Gimnastele României, junioare și senioare, se întorc acasă din Turcia cu 14 medalii, între care opt de aur, obținute la Campionatul European de gimnastică.

La 24 de ani, Larisa Iordache, revenită în competiție după o pauză de trei ani, timp în care a suferit trei intervenții chirurgicale, scrie istorie: patru medalii, din care două de aur. Iar junioarea Ana Bărbosu este revelația acestui concurs: a luat nu mai puțin de şase medalii de aur, un record în istoria participărilor României la Campionatele Europene de gimnastică.

Aur la sol după contestaţii pentru Larisa Iordache

Larisa Iordache a obţinut aurul de la sol în urma unei contestaţii, după ce iniţial fusese notată cu 13,050 şi ar fi luat medalia de argint. Gradul de dificultate al exerciţiului a fost calculat greşit iniţial, ca fiind 5,2 şi nu 5,6. Gimnasta română a primit apoi nota 13,450, care i-a adus a doua sa medalie de aur la Mersin, scrie digisport.ro. Iordache, care în calificări a avut cea mai mare notă la sol, 13,433, a fost urmată în finală de turcoaica Goksu Uctaş Şanli, 13,100, în timp ce pe locul al treilea s-a clasat israelianca Lihie Raz, cu 12,750.Cealaltă româncă din finala de la sol, Antonia Duţă, a ocupat locul al cincilea, cu 12,600. Larisa Iordache încheie Europenele din Turcia cu un bilanţ de patru medalii, două de aur, la bârnă şi sol, două de argint, cu echipa şi la sărituri.

Bilanțul medaliilor

Duminică au avut loc finalele pe aparate, iar bilanţul medaliilor tricolore la CE de la Mersin este următorul:

Senioare

  • 2 medalii de aur – Larisa Iordache (bârnă şi sol);
  • 3 medalii de argint – pe echipe, Larisa Iordache (sărituri), Silviana Sfiringu (bârnă)

Junioare

  • 6 medalii de aur – pe echipe, Ana Bărbosu – individual-compus, plus patru în finalele pe aparate;
  • 2 medalii de argint – Maria Ceplinschi (individual-compus şi sol);
  • 1 medalie de bronz – Andreea Preda (bârnă).

România a cucerit după 28 de ani aurul pe echipe la junioare, iar aurul în toate probele la un Campionat European reprezintă un nou record pentru România, la junioare şi senioare.

 14 ţări la Campionatele Europene

La cea de-a 33-a ediţie a Campionatelor Europene de gimnastică, desfășurată în Turcia, la Mersin, au participat gimnaste din doar 14 țări, iar între marile absente, care au renunţat la participare în principal din motive pandemice, se numără Rusia, Franţa, Marea Britanie, Italia sau Olanda. La Mersin a avut loc şi Campionatul European masculin, încheiat în 13 decembrie, şi la care România a bifat o singură medalie – aur la juniori (sărituri).

  • O poveste lungă, spusa în câteva cuvinte… Pentru că niciodată nu este prea târziu să îţi urmezi visul şi să visezi la ceea ce îţi doreşti cu adevărat, doar trebuie să ai un impuls pentru ca puterea din interiorul tău să iasă la suprafaţă. În momentele în care mulţi mi-au spus că nu voi reuşi şi începusem să cred şi eu asta după atâta timp de pauză … cu greu mai speram la o revenire, însă … Ai nevoie de nişte oameni care să creadă în tine. Aşa cum au făcut-o antrenorii mei @loumtlc şi @cristi_aerobic (Lăcrămioara şi Cristian Moldovan, n. red.) de la bun început. Nu au renunţat niciodată să creadă în mine, să mă susţină exact aşa cum am eu nevoie. Şi să îmi dăruiască bunătatea şi dragostea lor faţă de gimnastică. Iar pentru toate astea vreau să le mulţumesc! Sunteţi cei mai tari. Vă iubesc!”, a scris Larisa Iordache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here