Octavian Balaban din Toderiţa a fost unul dintre cei peste 20 de săteni care i-au  ajutat pe luptătorii din Munţi Făgăraşului. Din satul lui erau Ioan Mogoş şi Nicolae Mazilu, cei doi tineri curajoşi care au fost ucişi în judeţul Timiş, la Pădureni, într-o confruntare directă cu securiştii şi miliţienii.  Mogoş şi Mazilu aveau, în 1949, domiciliul obligatoriu la Toderiţa şi stăteau ascunşi chiar în şura preşedintelui de partid, Iacob Renea.  Octavian Balaban i-a ajutat în vara  acelui an cu alimente.   De atunci,  Balaban era omul de încredere pentru tinerii ascunşi în munţi. S-a întâlnit cu Ilioiu, Silviu Socol, Chiujdea, Gavrilă, Remus Sofonea, Gelu Novac, întâlnirile având loc în şurile lui Vasile Balaban şi Ilie Balaban. Cu Mogoş se mai întâlnea şi la crepuri, la Ileni. ,,Ionică Balaban căra cu traista armele  de la Garnizoana Făgăraş până la luptători în munţi. Odată am furat 3 arme pentru Mogoş dintr-o  magazine. Era şi Valeriu Vlad care fura arme pentru cei din munţi. Am furnizat alimente şi haine şi pentru Sabin Mare” relata Octavian Balaban.  Nu avea decât 19 ani când s-a declarat anticomunist.  Octavian Balaban s-a născut în Toderiţa, la 23 martie 1930, părinţii săi, Gheorghe şi Sofia, fiind ţărani gospodari. A făcut şapte clase primare în sat, după care a fost dat să înveţe meserie la Hârseni, în atelierul lui Gherasim Grama. Timp de trei ani a stat ucenic şi a învăţat multe din tainele acestei meserii. În toamna lui 1950 s-a încorporat în Regimentul 11 Infanterie la Râmnicul Sărat, iar după  trei săptămîni a fost transferat la Şcoala Militară de Infanterie Ofiţeri de la Sibiu. Era încântat că va deveni un bun ofiţer, dar visul i-a fost spulberat de  tăvălugul arestărilor.

Condamnări date cu uşurinţă de la 4 ani la 25 ani de temniţă

Silviu Socol şi-a notat într-un carneţel numele persoanelor care l-au ajutat, iar acele însemnări au ajuns în mâinile Securităţii după ce a fost împuşcat în casa învăţătorului Ioan Pridon din Părău. Aşa au fost cunoscute persoanele care-i sprijineau pe tinerii din munţi.  La 6 iunie 1951 a fost ridicat de securişti sub acuzarea că ar fi oferit ajutor luptătorilor anticomunişti.    În arestul Securităţii Sibiu au început anchetele, bătăile, înfometarea. ,,M-au băgat în beci la ,,Cele 10 pornci”. Era beznă. Am stat acolo 3 zile, fără mâncare, fără wc. Cu ochelarii negri m-au dus la anchetă. Două luni m-au anchetat. Îmi cereau să-i recunosc din poze pe Mogoş şi Mazilu. Am refuzat. M-a bătut unul Urzică, cel mai mare bătăuş, cu ce apuca, ranga, până la leşin. M-au dus apoi în altă celulă, ,,Noul mormânt”, unde şobolanii erau gata să te mănânce. M-au bătut cu bestialitate şi aici. Mă anchetau numai noaptea.”  relata Octavian Balaban. În beciurile Securităţii din Sibiu a întâlnit alte 21 de persoane din Ţara Făgăraşului, Nicolae Greavu din Olteţ, Iulian Neamţu din Hurez, Cornel Vlad,Toma Ion, Vlad Octavian, Florea Ioan, Gabor Ioan, toţi din Toderiţa, şi alţii. De aici l-au mutat la Penitenciarul Sibiu. Un loc al foamei.  Până la 21 septembrie 1951 s-a judecat procesul lor la Tribunalul Sibiu când au fost condamnaţi de la 4 la 25 de ani de închisoare, judecător fiind Bica Liviu. Octavian Balaban a primit o pedeapsă de 12 ani de închisoare. Cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini i-au dus la Gara Sibiu. Era ultima dată când şi-au văzut părinţii. Destinaţia Jilava.

Jilava şi Gherla

,,Ne-au dus la Rânduita, acele camere mari în care eram băgaţi de la soldat la general, de la maistru la şef de stat sau demnitar. Vreo 200 am fost băgaţi în camera 9. Am dormit pe jos.   Ne băteau cu parii mai rău ca pe animale.   De la Jilava am fost mutaţi la Gherla unde dormeam pe podea. Aici am cunoscut tortura lui Ţurcanu.   Hrana zilnică din acest penitenciar politic era formată din 600 grame de ciorbă, 300 grame felul II şi 200 grame de pâine, dar numai dacă făceau norma de muncă. Regimul dur m-a îmbolnăvit, iar la 15 ianuarie 1952 am fost prezentat unei comisii medicale. Deşi eram grav bolnav am primit doar aspirină şi aceea pe ascuns de la dr. Calciu Dumitreasa. Dar a aflat Ţurcanu şi mi-a aplicat o bătaie soră cu moartea. Să vă daţi seama de umilinţa la care eram supuşi vă dau doar un exemplu: ne puneau să mâncăm ciorba fără lingură, pe burtă. La Gherla a fost iadul pe pământ” povestea Octavian Balaban.

La Baia Sprie şi la mina Cavnic

A fost  transferat apoi  la închisoarea Baia Sprie alături de alţi 250 de deţinuţi. Aici erau încarcerate elitele legionare: Diaconescu, Zotu Gheorghe, Nicu Păun, Nicolae Pătraşcu care însă au fost mutate la Văcăreşti. După trei ani de muncă în lagărul de  la Baia Sprie a fost transferat la Cavnic, la muncă în minele de plumb. ,,Era o muncă grea şi o normă supraomenească. Trebuia să faci 7 vagoneţi pe zi, însemnând 3 tone pe zi. Am ajuns la doar 45 de kg. Am refuzat norma, dar am ajuns la carceră şi apoi muncă doar noaptea, la galerii” relata Octavian Balaban. A lucrat la mină până în decembrie 1954 când a fost luat împreună cu alţi bolnavi şi transferat la Gherla unde a  cunoscut Zarca veche. Apoi a fost transferat  la Caransebeş. A fost prima dată, după patru ani când a putut scrie o scrisoare acasă şi să primească o vizită. De la mama lui aflase prin ce persecuţii trecea întreaga familie din cauza lui Didu Jică, un ticălos din sat, ajuns primar.

La Aiud cu Crăciun

Decretul din 1955 nu l-a ajutat şi pe Octavian Balaban, ci l-a trimis la Gherla unde a lucrat ca tâmplar. Anul 1957 l-a găsit la Aiud, închisoare care era condusă de renumitul torţionar Gheorghe Crăciun. ,,A fost cea mai grea închisoare. Foamete, percheziţii, bătăi, carceră de câte 15 zile pe un ger cumplit. Mi-au găsit un ac cu care îmi coseam ciorapii şi m-au băgat la carceră 15 zile. Atunci am zis că mor. Şase ani am stat în acest regim inuman” a adăugat Octavian Balaban.

 Eliberat în iunie 1963

Se încheiau 12 ani bătuţi pe muchie prin închisorile comuniste. La 2 iunie 1963 a fost anunţat că va fi eliberat. Era chiar de Rusalii când l-a chemat Crăciun şi i-a dat 850 de lei pentru drum. ,,Era o lume nouă pentru mine. După 12 ani de chin şi muncă aveam banii cu care puteam cumpăra un costum, o cămaşă şi pantofi. Am ajuns acasă, nici nu-mi cunoşteam surorile, una era deja căsătorită, iar alta domnişoară” a povestit eroul. S-a angajat cu greu ca muncitor dulgher la Şantierul 504, apoi a plecat la Comăneşti, pe şantier. S-a căsătorit, la 14 martie 1964, cu Ana Bălăiţă, care era soră medicală la chirurgie. A revenit la Făgăraş unde a lucrat tot pe şantier, la CFR, cu care a construit clădirea Poştei. Apoi 30 de ani a lucrat la şantierul TCI de unde s-a pensionat în 1990. Şi-a construit o casă pe strada Panseluţelor şi a avut doi copii, pe Virgil şi pe Eugen, dar şi patru nepoţi. Din 1990 a fost membru la AFDPR Făgăraş. La 12 octombrie 2011, Dumnezeu l-a chemat la ceruri, să întregească rândul eroilor făgărăşeni.

Întâlnire în lacrimi
 

În fiecare an  a participat la comemorarea anuală de la Cruce, în iulie, după praznicul Sf. Ilie.  Era evenimentul care da şansa foştilor deţinuţi politici de a se reîntâlni în libertate. La  revederea din iulie 2011 s-au reîntâlnit după o jumătate de veac  de la suferinţele din lagăre şi închisori Octavian Balaban din Făgăraş şi  Virgil Totoescu din Galaţi.  Nu s-au recunoscut, dar s-au îmbrăţişat precum nişte copii. Au stat mult de vorbă, au pus cap la cap evenimentele petrecute în răstimpul în care n-au avut niciun fel de comunicare. ,,Ştiam că de la Făgăraş am avut un camarad de suferinţă pe care-l chema Tavi. N-am mai ştiut nimic de el deşi an de an am fost la Cruce. I-am rugat pe cei care s-au ocupat de organizare să-mi spună dacă ştiu ceva de Tavi al meu. Nu-i mai ştiam numele de familie“ a spus atunci Virgil Totoescu.  ,,Acolo în infern ne ajutam şi ne susţineam reciproc. Doar Dumnezeu ne-a ajutat să scăpăm şi astăzi să ne revedem în libertate“ a spus atunci Octavian Balaban, care a trecut prin mai toate temniţele comuniste vreme de 12 ani.

Două decenii pentru o diplomă

În septembrie 2011, Octavian Balaban a mai avut parte de o surpriză. Legislativul din municipiu i-a declarat cetăţeni de onoare şi le-a înmânat diplome la  8 foşti deţinuţi politici. Asta în condiţiile în care exista o HCL încă din 2009 .  Cu 15 voturi ,,pentru“ din totalul de 19 a fost emisă HCL 88/27 mai 2009 cu un articol unic: ,,Se conferă Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Făgăraş unui număr de 8 foşti deţinuţi politic, cuprinşi în anexa la prezenta hotărîre, condamnaţi la detenţie pentru activitatea anticomunistă manifestată sub diferite forme“. Au fost declaraţi astfel cetăţeni de onoare: Ilioiu Grămescu Ioan, condamnat pe viaţă, executat 10 ani; Balaban Octavian, 12 ani de închisoare; Gabor Ion- 10 ani de închisoare; Iaru Gheorghe- 5 ani de închisoare; Mija Cornel- 4,9 ani închisoare; Moldovan Valeriu Alexandru- 4 ani de închisoare; Vasilache Ivan Constantin- 4 ani închisoare; Răduţ Augustin- 3 ani închisoare. De pildă, Primăria Braşov a conferit diplome de cetăţeni de onoare ai Braşovului foştilor deţinuţi politic încă din anul 1999. Primarul de atunci, Ioan Ghişe, a organizat un cadru festiv atunci când a înmânat diplomele şi titlurile respective. ,,Dipoma de cetăţean de onoare al municipiului Braşov se acordă domnului Banciu Deneş, membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic- filiala Braşov, pentru toată activitatea depusă în organizarea şi înfăptuirea acţiunbilor de rezistenţă anticomunistă“.   

 Şi-a dorit un monument al Rezistenţei anticomuniste făgărăşene  în municipiu

Octavian Balaban avea o zicală pe care mi-a repetat-o cu ultimele puteri în zilele de convalescenţă: ,,Speranţa moare ultima„. Şi-ar fi dorit să poată depune o coroană de flori şi o lumânare la monumentul eroilor anticomunişti de la Făgăraş, dar autorităţile au refuzat sistematic timp de mai bine de 2 decenii să-l construiască. A fost edificat la 5 ani  după moartea lui Octavian Balaban. A vrut să se bucure atunci când i-a fost înmânată   diploma de cetăţean de onoare al municipiului, dar a trăit o nouă dezamăgire. Textul nu stipula niciunde titulatura de erou sau luptător al Rezistenţei anticomuniste. A învăţat să aştepte cu răbdare şi cu speranţă. Dar, la 12 octombrie  2011, Octavian Balaban îşi lua rămas bun de la viaţă, Dumnezeu chemându-l  la ceruri, să întregească rândul eroilor făgărăşeni şi nu numai.

Eroii din Toderiţa

  •  Ion Mogoş: Elev la Liceul Radu Negru, arestat în 1948, condamnat la 2 ani de închisoare, trece prin Piteşti. După eliberare înfiinţează un grup de rezistenţă cu tinerii din satele învecinate. În noiembrie 1950 se retrage în judeţul Timiş, zona Pădureni, unde moare în luptă cu securitatea în casa lui Traian Moraru. Este aruncat într-un şanţ, iar osemintele sunt identificate în 1994, când este reînhumat în localitatea Leu, lângă Craiova. Numele lui este dăltuit pe monumental Rezistenţei Anticomuniste din Banat, de la Timişoara.
  •   Nicolae Mazilu: frate de cruce cu Ion Mogoş, moare la Pădureni, Timiş, împreună cu Ion Mogoş prin trădare, fiul notarului din sat fiind Iuda.
  •   Dumitru Duşa- condamnat la moarte pentru găzduirea lui Silviu Socol.
  •  Dumitru Duşa jr, fiul lui Dumitru, condamnat
  •  Vasile Balaban– condamnat
  •   Ion Balaban– condamnat
  •  Vichente Norel– condamnat
  •   Ioan Norel– condamnat
  •  Ilie Balaban– condamnat
  •  Ioan Balaban– condamnat
  •  Ioan Toma-condamnat
  •  Gheorghe Păiş-condamnat
  •  Valeriu Vlad- condamnat
  •  Octavian Vlad– condamnat
  •  Ioan Florea– condamnat
  •  Cornel Mija- condamnat
  •  Ion Gabor– condamnat
  •  Cornel Vlad– condamnat
  •  Vasile Mija– condamnat
  •  Aurel Luca Sarghita– condamnat
  •  Matei Grama– condamnat

 (Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here