mde

 

Adrian Petrea vine de la Bacău, oraşul unde locuieşte familia sa, soţia şi cei doi băieţi de 9 şi 15 ani. Fostul internaţional a semnat un contract cu CSM Făgăraş pentru postul de antrenor principal la mijlocul acestei luni după o perioadă de negocieri. El îl înlocuieşte pe fostul antrenor, piteşteanul   Liviu Andrieş,  care a fost demis la două luni de la senarea noului contract ce se întindea pînă în  iulie 2019. Adrian Petrea a fost soluţia conducerii CSM Făgăraş după ce  a jucat două luni fără antrenor principal. Negocierile  s-au concretizat printr-un contract asumat de ambele părţi pentru o perioadă de 6 luni, dar cu opţiunea de a fi prelungit la nevoie.  Adrian Petrea a acceptat obiectivul propus de club pentru acest campionat pe care şi l-a asumat. Dar este de părere că locul pe care o echipă îl ocupă în clasament este direct proporţional cu bugetul pe care-l are la dispoziţie. Adrian Petrea îşi doreşte însă să antreneze o echipă din campionatul European. Nu poate spune că a venit în necunoscut la Făgăraş, pentru că pe unii dintre jucători i-a avut ca elevi la Călăraţi şi la Reşiţa, echipe pe care a reuşit să le  promoveze. Acum însă îi cunoaşte şi  pe preşedinte, pe secund şi pe organizatorul de meciuri. Petrea mai spune că are încredere şi în public pe care şi-l doreşte alături de el şi de echipă la fiecare meci, indiferent dacă este victorie au înfrîngere. Şi-a început activitatea de antrenorat la echipa de handbal masculin a CSM Făgăraş cu două antrenamente premergătoare meciului cu Steaua. Deşi a fost o înfrîngere, prestaţia jucătorilor făgărăşeni a fost una apreciată de antrenor şi de public. Următorul meci va avea loc tot pe teren propriu chiar de 1 Decembrie, cu o echipă mai slabă din punct de vedere valoric, fiind clasată peultimul loc, cea  de la Cluj.

Reporter:  Evitarea retrogradării şi un loc 10 în clasament.  Care este părerea dumneavoastră despre acest obiectiv propus de CSM Făgăraş?

Adrian Petrea: Obiectivul nostru este locul 10 în Liga Zimbrilor, mai précis între primele 10 echipe, aşa cum a fost stabilit de club.   Cu seriozitate şi disciplină vom reuşi să ne atingem obiectivul. Am reuşit la echipele la care am fost antrenor şi voi reuşi şi la Făgăraş. La Călăraşi am preluat echipa de pe locul 10 şi am  adus-o pe locul 6. Plecarea mea de la Călăraşi am explicat-o déjà. Cu echipa de la Reşiţa am promovat. Mi-am asumat obiectivul clubului, plasarea echipei în primele 10.

R.: Aţi plecat de la Călăraşi şi aţi explicat situaţia. Ce v-a determinat să preluaţi echipa de la Făgăraş? Aţi avut şi alte oferte?

A.P.: Am avut şi alte oferte, erau mai bune şi decît   Călăraşul. Au fost oferte din afara ţării. Nu am simţit momentul oportun ca în noiembrie, în plină desfăşurare a campionatului, să preiau o echipă din străinătate. Am preferat o echipă din ţară pentru simplu motiv că aici sînt români.

R.: Îl cunoşteaţi pe Marius Gruia, preşedintele CSM Făgăraş, dinainte?

A.P.: Nu, nu l-am cunoscut decît la negocieri. Deciziile le-am luat ca fiind plusuri pentru mine, mi-am asumat şi riscul dacă va retrograda echipa. Pot spune că mai am două  echipe în CV-ul meu cu care am terminat în play- off.

R.: Aveţi 4 ani de experienţă ca antrenor. Care este obiectivul dumneavoastră?

A.P.:  Obiectivul meu este să ajung să antrenez o echipă de ligă europeană.

 Curaj şi încredere

R.: Aţi preluat o echipă deja formată, cînd campionatul era în derulare. Cum vi se pare lotul de la CSM Făgăraş?

A.P.: Pe o parte din  jucători îi cunoşteam, de fapt a fost  şi factorul decizional pentru a veni la Făgăraş. Cu unii am lucrat, i-am avut Alex Popia la Călăraşi, pe Baham,  pe Turcu Emilian, la Reşiţa.  Nu mi-a fost greu să vin aici. Echipa are potenţial, dar este foarte  mult de lucru. Şi mă refer la  încredere, la psihicul jucătorilor, dar şi la fizic. Am văzut că jucătorii nu au încredere,  probabil  a fost setat  un efect de a juca  la o echipă mică. În   perioada următoare trebuie să lucrez şi la încredere şi la curaj.  E foarte important ca jucătorii să fie încrezători în valoarea pe care o au şi hotărîţi să domine orice adversar, aceasta fiind fundaţia necesară pentru o construcţie stabilă în sport.

R.: Cum a fost meciul cu Steaua, pe teren propriu? Cum s-au prezentat jucătorii făgărăşeni?

A.P.: Am jucat împotriva unei echipe puternice, vicecampioană. Ca şi joc un singur lucru am cerut, pentru că n-am avut timp să schimb foarte  multe, să joace cu curaj şi încredere. Dacă eliminam greşelile neforţate şi ratările unul la unul cu portarul, puteam să cîştigăm. Peste tot unde am fost  am construit o echipă, aseară toţi jucătorii au fost angrenaţi, cu  dorinţă mare. Este important jocul de echipă, potenţial şi calitate există, respectînd proporţiile.

R.: La primul dumneavoastră meci la Făgăraş a fost prezent preşedintele clubului?

A.P.: Nu, nu a fost la meci.

,,Am simţit o reticenţă la jucători”

R.: Vă axaţi mult pe disciplină, cel puţin aşa aţi declarat în prima intervenţie pe care aţi avut-o în presa locală. Cum stăm cu disciplina la echipa pe care aţi preluat-o?

A.P.: Deocamdată, nu pot să mă pronunţ. Am simţit o reticenţă la jucători, mă refer la disciplina tactică pentru că în rest eu ca antrenor nu pot să-i controlez,  nu sînt poliţist. Sînt angajat să-i antrenez. Ţine de fiecare cum se odihneşte, cum mănîncă.   Am găsit aici lucruri care se pot reglementa. Îmi doresc ca oamenii de la echipă, conducerea, dacă-şi doresc să facă performanţă, să aibă deschidere şi cu siguranţă rezultatele vor apărea. Trebuie să se conştientizeze că este un  sport de performanţă şi este o ligă superioară. Sînt condiţii. Singura discuţie am avut-o cu preşedintele clubului care m-a asigurat că lucrurile vor decurge bine. Eu nu pot decît să cred în el. De aceea am acceptat să vin aici. Ca perioadă, am nevoie de timp. Disciplinar-tactic, sper ca jucătorii să răspundă la cerinţele mele. Dacă au ieşit în cluburi au fost penalizaţi. Nu sînt împotrivă, dar există o limită. Nu pot impune unui jucător să stea închis în casă. Dacă iese undeva, este o limită. Ţinînd cont că eşti o persoană publică, eşti cunoscut în oraş,  trebuie să ai un comportamnt responsabil.  Dacă sînt abateri, clubul este cel care va lua măsuri, nu eu. Întotdeauna căutăm perfecţiunea, dar există deviaţii de la perfecţiune, important este  să nu treci bariera spre penibil sau infracţiune.

R.: Care va fi urătorul meci?

A.P.: Următorul meci va fi acasă, cu  Clujul, pe 1 decembrie. Teoretic va fi victorie, echipa de la Cluj  se află pe ultimul loc. Plecăm cu mare încredere. Făgăraşul este pe locul 11 şi se află  într-o criză mare de puncte.

R.: Unde v-aţi dori să faceţi cantonamentul cu echipa?

A.P.: M-aţi întrebat unde mi-aş dori. Ca locaţie, cel mai bun complex este cel de la Cheile Grădiştei. Este foarte bine  dotat, îţi oferă tot, sală de handbal, spa, etc.  În zona Făgăraşului  nu ştiu unde există o locaţie potrivită. Totul depinde de buget. 

R.: De ce credeţi că CSM Făgăraş ţine coada clasamentului?

A.P.: Ca Făgăraşul să joace  în play-off  are nevoie de un buget pe măsură. Să ne gîndim  la sume de milioane de euro. Constanţa are un buget de  2,5-3 milioane de euro,  alte echipe au 1,3- 1,8 milioane de euro. Nu ştiu cît are buget echipa de la  Făgăraş, dar de la bani  pleacă tot. Poţi să aduci jucători buni dacă ai bani, iar orice antrenor îşi doreşte jucători buni. Pe de altă parte, antrenorul se  pliază pe ce are, pe jucătorii pe care-i are.

Echipa nu este unită

R.:  Cu ce începeţi la echipă?

A.P.: Trebuie rezolvată liniştea jucătorilor pentru că sînt probleme. Aşa văd eu, jucătorii sînt un pic dezechilibraţi. Sînt promisiuni că se vor rezolva.  Am găsit o echipă dezbinată, pe alocuri. La primul antrenament, le-am spus ce urmăresc eu, să formez conceptul de unitate, de familie. Am găsit   jucători care erau aparte din grup, aveau alte probleme. Şi atunci, inevitabil, la antrenament  eşti cu gîndul în altă parte.

 Bugetul echipei evidenţiază locul în clasament

R.: Aţi semnat contractul cu CSM Făgăraş. Ce condiţii v-aţi asumat?

A.P.: Am şase luni de contract, aşa am vrut eu. Există însă opţiunea mea şi a clubului de a putea fi prelungit. Proiectul sper să fie fiabil. Depinde de implicarea finanţatorilor. La bugetul alocat, un club trebuie  să-şi asume locul pe care este. 

R.: Cum vi s-a părut publicul făgărăşean? Dar sala de joc?

A.P.: Şi la Făgăraş publicul este deschis, dornic să vadă meciurile. Aseară (n.r. la meciul CSM Făgăraş- Steaua),  mă uitam că mulţi oameni erau în picioare. Da, este o sală mică, dar astea sînt condiţiile acum. La Călăraşi era o sală polivalentă, cu  peste 2000 locuri. Pentru un liceu, sala este  foarte bună, dar pentru competiţii de genul acesta este mică. Ca suprafaţă de joc este ok, are parchet, dar ca şi capacitate este mică. Cerinţele pentru o echipă de ligă sînt altele.

R.: Ce le transmiteţi făgărăşenilor? Şi ce le promiteţi?

A.P.:  Le promit să nu plecăm cu capetele plecate de pe teren.  Sînt obişnuit cu oaşele mici, am fost pe conceptul că în oaşele mici se poate face treabă. Întotdeauna m-am bazat  pe suportul publicului şi îmi doresc ca făgărăşenii să ne fie  un aliat   şi la meciurile pierdute şi la cele cîştigate. (Lucia BAKI)

.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here