,,Îndreptător al credinţei şi chip blîndeţilor, învăţător al înfrînării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai cîştigat cu smerenie cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mîntuiască sufletele noastre“.

(Troparul Sărbătorii)

Joi, 6 decembrie a.c., creştinii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici îl prăznuiesc pe Sfîntul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Liciei, făcătorul de minuni. În această zi este şi dezlegare la peşte. Este o sărbătoarea  care  deschide şi ciclul sărbătorilor de iarnă.

Cine a fost Moş Nicolae?

Micuţii îşi pun ghetuţele în ajun de Moş Nicolae pentru ca dimineaţa să le găsească încărcate cu dulciuri şi jucării. Cîţi dintre noi ştim că acest Moş Nicolae a existat cu adevărat în persoana carismatică a ierarhului care a participat la primul Sinod Ecumenic din anul 325? Moş Nicolae este ierarhul de la Mira Liciei, astăzi localitatea Demre din Turcia, în apropiere de Kale. Localitatea este situată la vărsarea rîului Myros în Marea Egee. Prima referinţă scrisă despre Mira apare în scrierile istoricului Strabon (63 î. Hr- 24 d. Hr.), mai exact în lucrarea sa ,,Geografia“, unde cetatea apare ca unul dintre marile centre ale alianţei liciene. Mira Liciei mai este menţionată în Faptele Apostolilor (27, 5-6). În acest loc Apostolul Pavel împreună cu Luca, doctorul, au schimbat corabia în călătoria lor de la Cezareea Palestinei spre Roma, unde Sfîntul Pavel urma să fie judecat. El a cerut schimbarea locului de judecată deoarece s-a folosit de dreptul pe care îl avea ca cetăţean roman. Acest lucru este indicat în Faptele Apostolilor. Scrierea apocrifă ,,Acta Pauli“ vorbeşte despre existenţa unei comunităţi creştine în această localitate prin secolul II. Lista episcopilor din acest oraş începe cu Nicandru, martirizat în anul 95 d. Hr. sub împăratul Domitian. În conformitate cu martirologiul grec acesta a fost hirotonit episcop chiar de către Sfîntul Apostol Tit. În anul 325 Licia devine provincie romană, cu capitala la Mira. Ea devine şi scaunul mitropolitan al provinciei, iar episcop la acea vreme era chiar Sfîntul Nicolae. Indexul lui Teodor Lector din sec. VI îl menţionează pe Sfîntul Nicolae printre părinţii care au participat la Sinodul I. Din ,,Vieţile Sfinţilor“ aflăm lucruri importante despre familia Sfîntului Nicolae: ,,Arhiereul Domnului Hristos, Nicolae acesta, s-a născut în cetatea Patara, din părţile Lichiei, din părinţi de bun neam, drept-credincioşi şi bogaţi. Tatăl său se numea Teofan, iar mama sa, Nona. Această binecuvîntată pereche petrecînd cu credinţă bună în însoţirea cea legiuită, pentru viaţa lor, cea plăcută lui Dumnezeu, şi pentru multele milostenii şi fapte bune săvîrşite, fost-au vrednici a avea o asemenea odraslă sfîntă, aşa precum spune Psalmistul: ,,ca un pom răsădit lîngă izvoarele apelor, care şi-a dat rodul la vremea sa“. Aşadar, născînd pe acel dumnezeiesc prunc, l-au numit Nicolae, ceea ce, tălmăcit, însemnează ,,biruitor de popor“.

 

Copil de excepţie

Încă de mic, Nicolae a dat dovadă de calităţi spirituale şi intelectuale deosebite. ,,După aceea, viind vremea de şcoală, a fost dat la învăţătura dumnezeieştii Scripturi, iar el, cu agerimea cea firească a minţii şi cu povăţuirea Sfîntului Duh, în puţin timp a ajuns la multă înţelepciune. Dar, arătîndu-se desăvîrşit în cuvîntul învăţăturii, se arăta desăvîrşit şi în lucrul vieţii. El, de la prieteşugurile cele deşarte  şi de la vorbele cele nefolositoare, cu totul se abătea, a vorbi cu femeile sau a căuta spre faţa lor foarte mult se ferea, neavînd petrecere de vreme împreună cu ele. Avînd adevărata înţelepciune şi mintea curată, de-a pururi vorbea cum zice proorocul: ,,voit-am a fi lepădat în casa Dumnezeului meu“. De multe ori, cîte o zi întreagă şi cîte o noapte petrecea în rugăciunile cele gînditoare de Dumnezeu şi în citirea dumnezeieştilor cărţi, învăţînd, astfel, înţelegerea cea duhovnicească, pregătindu-se pe sine locaş vrednic, precum este scris: ,,Voi sînteţi Biserica lui Dumnezeu, şi duhul lui Dumnezeu vieţuieşte în voi“. Aşa că, la el, nu se arăta nici un nărav tineresc, ci numai obiceiurile omului bătrîn. Că precum omul cel bătrîn, dacă are obiceiul celor tineri, este luat în rîs de toţi, tot aşa şi tînărul, dacă are obiceiul bărbatului bătrîn, este cinstit, cu mirare, de toţi. Căci nepotrivite sînt tinereţile pentru bătrîneţe, dar cinstite şi frumoase sînt bătrîneţile la tinereţe“. (Vieţile Sfinţilor).

 

Mitropolit la Mira Liciei

Încă din tinereţe, Nicolae a făcut un periplu spiritual la locurile sfinte şi a învăţat de la marii maeştri ai ascezei. Vizitează mai întîi mănăstirile de pe lîngă Tebaida Egiptului, unde rămîne mai multă vreme pe lîngă pustnici, după care se întoarce acasă. ,,Fericitul Nicolae avea un unchi episcop, purtînd acelaşi nume ca şi dînsul. Văzînd pe nepotul său sporind în faptele bune şi înstrăîinîndu-se de lume, a sfătuit pe părinţii lui să-l dea spre slujba lui Dumnezeu. Ei nu s-au lepădat a dărui lui Dumnezeu pe fiul lor, şi astfel episcopul a primit la sine pe nepotul său şi, suindu-l prin treptele cele sfinţite, l-a făcut pe el preot….Aşadar, primind sfîntul Nicolae asupra sa harul preoţiei, adăuga la osteneală, petrecînd în post şi în neîncetate rugăciuni, iar cu trupul său cel muritor se sîrguia a urma celor fără trup. Astfel vieţuind întocmai ca îngerii, din zi în zi înflorea mai mult ca podoaba cea sufletească şi se arăta vrednic de ocîrmuirea Bisericii. În vremea aceea, unchiul său, episcopul Nicolae, vrînd a se duce în Palestina, ca să se închine acolo Sfintelor Locuri, a încredinţat toată ocîrmuirea Bisericii nepotului său. Tot atunci, părinţii săi trecînd la Domnul, sfîntul Nicolae a împărţit la săraci toată averea moştenită de la ei, fiindcă el nu se uita la bogăţia care curgea pe alături, nici se îngrijea pentru înmulţirea ei, ci, lepădîndu-se de toate poftele cele lumeşti, se ostenea a se uni cu Dumnezeu, către care şi grăia: ,,Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, învaţă-mă să fac voia Ta, că tu eşti Dumnezeul meu! Aşadar, mîna lui era întinsă către cei săraci, ca un rîu cu apă multă, ce curge cu îndestulare“. (Vieţile Sfinţilor, prelucrate de Al. Lascarov Moldovanu)

Ocrotitor al săracilor

,,Se aminteşte cazul unui om sărac care nu reuşea să-şi mărite pe cele trei fete ale sale, şi în disperare le-a îndemnat să urmeze şi ele exemplul persoanelor uşuratice. Aflînd despre aceasta, sfîntul episcop a pregătit o pungă mare de bani şi în timpul nopţii a aruncat-o pe fereastră în casa nefericitului tată; peste cîteva zile fiica cea mare se pregătea de nuntă. Aşa s-a întîmplat şi cu a doua fată. Plin de mirare, tatăl a început să stea la pîndă într-un loc ascuns, pentru a-l descoperi pe binefăcătorul său atît de mărinimos. Astfel a aflat că episcopul Nicolae îl salvase pe el şi pe fiicele lui de la o faptă necugetată; cu lacrimi în ochi a căzut în genunchi, i-a cerut iertare şi i-a mulţumit; deşi episcopul i-a interzis să laude bunătatea şi delicateţea păstorului celui sfînt“. (Vieţile Sfinţilor, Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti)

Protectorul copiilor

Dragostea copiilor pentru Sfîntul Nicolae porneşte dintr-un lucru care s-a petrecut în timpul vieţii sale. În drum spre Sinodul de la Niceea Sfîntul s-a oprit la un han. Trebuie amintit faptul că el a fost întemniţat mai întîi pentru credinţa în Hristos şi eliberat după ce Marele Constantin a slobozit Biserica creştină din catacombele în care au îngrădit-o împăraţii păgîni. Fiind văzător cu duhul, el a văzut trupurile a trei copii care zăceau în chimniţa hanului, ucişi chiar de hangiul care era un om netrebnic. Sfîntul Nicolae s-a coborît în tenebrosul beci, a făcut semnul Sfintei Cruci asupra trupurilor micuţilor, iar aceştia au înviat şi l-au înconjurat cu dragoste pe bătrînul episcop. O veche tradiţie creştină mai spune că Nicolae l-a pălmuit la acest sinod pe ereticul Arie. În amintirea învierii celor trei copii ziua sa a devenit un prilej de sărbătoare pentru copiii din lumea întreagă. Se mai spune că, încă în timp ce el mai trăia, nişte marinari au fost cuprinşi de o furtună groaznică în timp ce călătoreau pe mare. Ei l-au invocat pe sfînt, iar acesta a apărut din senin în mijlocul furtunii, a preluat cîrma corabiei şi i-a adus pe aceştia la liman.

 

Bari- ultima călătorie

Rămăşiţele pămînteşti ale Sfîntului Nicolae se odihnesc astăzi în portul Bari, de pe ţărmul Mării Adriatice din sudul Italiei. Au fost aduse aici de către corsarii italieni în anul 1087, cînd locuitorii cetăţii au părăsit insula din cauza unei iminente invazii a turcilor. Corsarii au luat moaştele Sfîntului Nicolae şi le-au adus la Bari unde odihnesc pînă în ziua de astăzi. Sfîntul Ioan Gură de Aur, Sfîntul Bonaventura şi Petru Damian s-au întrecut a-i aduce laude. Numele Sfîntului Nicolae este format din grecescul ,,nike“, adică ,,victorie“ şi laos- ,,popor“, ceea ce înseamnă ,,om care face parte dintr-un popor victorios“. Sărbătoarea sa poartă şi numele de ,,Sân Nicoară“, o derivaţie din ,,Sanctus Nicolaus“. Cea mai semnificativă biruinţă din viaţa Sfîntului Nicolae este cea împotriva egoismului. Prin faptele, carisma de care a dat dovadă şi ultima sa călătorie, Sfîntul Nicolae a intrat în analele istoriei ca unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai credinţei noastre. (Ştefan BOTORAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here