Trecerea dintre ani era marcată cu mari petreceri şi în urmă cu sute de ani. La vechile curţi domneşti româneşti, Anul Nou era întîmpinat cu petreceri fastuoase, mese bogate, asezonate cu muzică şi dans, la care participau boierii, alături de domnitor. În ultima zi a anului, curţile domneşti româneşti erau locurile în care se ţineau petrecerile de Revelion la care erau invitaţi marii boieri şi dregători. Masa nu începea fără ca bucatele alese să fie blagoslovite, după obicei, de mitropolit.  Au scris marii cărturari ai vremii despre  petrecerile date pentru a sărbători trecerea dintre ani, în urmă cu secole. Dimitrie Cantemir în ,,Descrierea Moldovei” ne-a oferit o descriere a ceea ce însemna masa de Anul Nou în urmă cu 400 de ani. ,,Răsunetul tobelor şi al trîmbiţelor dă semn pentru aducerea bucatelor, pe care mitropolitul le blagosloveşte”. Domnul era cel care se aşeza primul la masă, alături de boieri. Tot domnul era cel care începea primul să mănînce. Abia după ce acesta gusta din bucate ,,se slobozesc tunurile, iar muzica turcească şi cea creştinească pornesc să cînte”. Sarcina gustării vinului revenea marelui paharnic.

 Ritualuri la curtea lui Constantin Brâncoveanu

Masa de Anul Nou însemna o serie de ritualuri şi obiceiuri respectate cu sfinţenie. La  curtea lui Constantin Brâncoveanu erau adevărate festinuri presărate de obiceiuri. A lăsat mărturie secretarul domnitorului, Anton-Maria del Chiaro. ,, La 1 ianuarie, sărbătoare la ortodocşi fiind Sfântul Vasile, dacă vreunul din comeseni strănută la masă, i se aduce îndată un pahar de vin şi pe deasupra i se dă o bucată de postav fin şi una de atlas ca să-şi facă anteriu şi haină de desubt. Strănutul trebuie să fie firesc, nu stîrnit anume cu tutun sau altceva căci dacă ar fi aşa, în loc să primească daruri, acel boier ar fi luat în rîs de toţi ceilalţi. Dar dacă strănută domnul, atunci marele vistier este silit să dăruiască un brocart de aur pentru o haină. În aceeaşi zi se mai obişnuieşte a se face şi o altă ceremonie foarte curioasă, care aduce multă veselie nu numai domnului, ci şi comesenilor lui”, a scris despre obiceiurile de Anul Nou secretarul lui Constantin Brâncoveanu. Masa de anul nou se încheia cu o plăcintă cu răvaşe care implica un ritual la care luau parte toţi mesenii.    ,,Pentru încheierea ospăţului este adusă o plăcintă mare făcută din foiţe de aluat şi în care au fost băgate cu meşteşug, în locuri diferite, cincizeci de ughi sau ţechini şi încă şi diferite bilete, asemănătoare cu cele de loto, avînd scrise pe ele cîteva cuvinte arătînd un semn bun sau rău în acea zi de început de an. Şi astfel, cînd domnul împarte plăcinta, unuia îi cade vreun ban de aur, altuia vreun bilet, al cărui cuprins trebuie să fie citit cu glas tare de boierul căruia i-a căzut din întîmplare, ca de pildă: beţie, îngîmfare, prefăcătorie sau făţărnicie, pretenţii la tron şi aceasta îi înveseleşte nespus de mult pe toţi, cu atît mai mult, cu cît domnul se foloseşte de acest prilej pentru a spune vreo vorbă de duh ca să sporească veselia. Aceleaşi ceremonii se petrec şi la masa doamnei, unde, cum am mai spus, se află soţiile boierilor comeseni ai domnului. După ce s-au sfîrşit serbările solemne şi salvele de tunuri şi muschete, soldaţii pleacă, fiecare companie urmîndu-şi steagul pînă la casa stegarului său”, mai scrie Anton-Maria del Chiaro.   Un alt obicei de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu era ca farfuriile de pe masa de Anul Nou să nu se ridice înainte de terminarea petrecerii. ,,Cînd se schimbau felurile de mîncare, farfuriile se puneau una peste alta cît era masa de lungă, încît se făcea un edificiu aşa de înalt, că boierii comeseni, chiar stînd în picioare, cu prilejul închinărilor de care am amintit, nu se putea vedea dintr-o parte în alta a mesei. Dar acest obicei a fost părăsit în vremea mea, pentru a înlătura orice neplăceri. Am observat, cu mare înălţare a sufletului, că nu era zi în care domnul să nu trimită de la masa sa vreun fel de mîncare celor cărora le voia binele şi mai ales străinilor, care, pe lîngă aceasta, mai primeau şi altele de la boieri, precum şi cîteva sticle de vin bun”, a mai scris secretarul acestuia. Petrecerile domneşti de Anul Nou durau pînă dimineaţa în zori   Mesele de la curţile domneşti se încheiau atunci cînd domnul îşi punea şervetul pe masă. Acesta era semnul prin care arăta că ospăţul a luat sfîrşit. Boierii plecau la casele lor însoţiţi de lăutari.

 

 Mersul cu colindatul era obiceiul slujitorilor

Şi oamenii de rind de la curţile domneşti sărbătoreau trecerea dintre ani. Neagoe Basarab consemnează  în scrierile sale modul în care treceau  românii simpli peste marea sărbătoare. Nu  aveau parte de mesele îmbelşugate ca  ale boierilor, dar colindau. ,,Deşi sînt împovăraţi de dările cele mai mari, totuşi ei întîmpină zilele de sărbătoare cu cea mai mare bucurie Românii ţineau sărbătorile prin abţinere de la muncă, dar petreceau toată ziua cu băutură, cu mese şi cu joc”, scrie Neagoe Basarab.   Mersul cu colindatul era obiceiul slujitorilor şi servitorilor curţii. ,,Cu urări de sărbători fericite şi strîngeau bacşişuri, de călăreţii curţii cu harapnicele, de rîndaşii de grajd cu ţesalele, de cei de la bucătărie cu mici piuliţe şi piluge, în sfîrşit dărăbani, trâmbiţaşi, cobzari şi alţi muzicanţi, creştini şi turci. Astfel că trebuie ţinută sau uşa încuiată sau punga deschisă”,  arată izvoarele istorice citate de descoperă.ro. (M.F.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here