Site icon Monitorul de Făgăraș

Centrul ,,Azur” a intrat în conservare. Angajaţii se tem pentru locurile lor de muncă

 

Ultimii opt  beneficiari de la Centrul de plasament ,,Azur” din Victoria  au fost transferaţi la Centrul de plasament ,,Floare de Colţ” din Făgăraş, împreună cu educatorii acestora. ,,Înainte de sărbătorile de iarnă, directorul DGASPC Braşov, Mircea Dan Suciu,  a venit la Victoria şi ne-a convocat în  şedinţă. Acesta a decis ca toţi educatorii să fim transferaţi  la Centrul de plasament ,,Floare de Colţ” din Făgăraş, iar restul de angajaţi a rămas la Victoria pentru curăţenie şi conservare. Ne-am şocat de această decizie, dar nu mai aveam activitate la Victoria. Odată cu cei 8 copii  transferaţi la Făgăraş am plecat şi noi. Începînd cu data de 21 decembrie 2018 facem naveta la Făgăraş la Centrul de plasament ,,Floare de Colţ” conform graficului. În ziua în care am fost convocaţi la şedinţă de directorul DGASPC Braşov am semnat un act de transfer pentru o perioadă de 60 de zile. Ce va mai urma, vom vedea” au spus educatorii. La Victoria au mai rămas: administratorul, portarii,  îngrijitorii, contabilul,  şeful de centru, asistentul social, psihologul, bucătărese şi doi educatori care au specializare şi în terapie. În locaţia Centrului de plasament ,,Azur” va funcţiona Centrul de Îngrijire şi Asistenţă ,,Sfîntul Gheorghe” pentru persoanele adulte cu dizabilităţi.

Transferări şi detaşări

La sfîrşitul lunii decembrie 2018, cinci angajaţi de la ,,Azur” s-au transferat la Complexul de servicii ,,Castanul”. Este vorba despre doi asistenţi sociali, două îngrijitoare şi o asistentă medicală. ,,Nu mai avem siguranţa locului de muncă, unii colegi s-au transferat la azil, alţi au fost detaşaţi la Făgăraş, iar ceilalţi am rămas la Victoria şi ne ocupăm de   zugrăvit, curăţenie şi conservare. Încă nu se ştie cînd vor ajunge  noii beneficiarii. Directorul ne-a comunicat că imediat după ce se vor primii avizle de la Bucureşti vor fi aduse la Victoria persoane adulte cu dizabilităţi” au mai spus angajaţii

Istoricul centrului

Casa de copii din Victoria a fost dată în folosinţă în vara anului 1975, iar în luna august au fost internaţi primii cinci băieţi. ,,Îmi amintesc cum au venit la Victoria cu un leocoplast lipit pe gît pe care  era scris numele acestora. Toţi erau de aceaşi vîrstă, de trei anişori,  şi nici unul nu ştia cum îi cheamă. Reacţia mea a fost să le dezlipesc de pe gît leocoplastul. Parcă erau în lagăr. Îmi amintesc că am început activitatea cu doi angajaţi, un fochist şi un portar, iar pe parcurs am angajat cîte un om pe fiecare sector. Era un educator la 25 de copii şi doi supraveghetori de noapte” îşi aminteşte profesorul Florin Dumitraş.

Exit mobile version