Primele pretenţii colonialiste ale Danemarcei au fost pripite şi s-au soldat cu pierderi mari însă Danemarca nu a vrut să se lase mai prejos şi a încercat din răsputeri să stea la masa bogaţilor. Locuită în perioada antică de triburile germanice ale iuţilor, anglilor şi cimbrilor, ţara a fost ocupată în sec. VI de triburile danezilor care au venit din nord. Danemarca se întemeiază ca regat în secolul IX iar în secolul X adoptă creştinismul. Mai tîrziu cuceresc nordul Franţei şi întemeiază acolo ducatul Normandiei. La baza statului danez stau vikingii care, după ce cuceresc Norvegia şi estul Angliei, întemeiază statul danez sub Knut cel Mare (1019-1035). În perioada 1397-1525, Uniunea de la Kalmar devine puterea care are primul cuvînt de spus în nord şi uneşte sub autoritatea sa Islanda, Suedia, Norvegia şi Finlanda. Această uniune care are la baza ei Danemarca reuşeşte să controleze traficul prin Strîmtoarea Sund, între Mrea Baltică şi Marea Nordului. În anul 1814 Danemarca, care era aliata Franţei, este nevoită să cedeze Suediei Norvegia prin pacea de la Kiel.

 

Visul regelui Christian IV

Am vorbit despre eşecul primei expediţii dintre anii 1618-1619, pusă sub comanda lui Jens Munk care s-a întors din Arctica împreună cu doar doi camarazi care au supravieţuit. Această iniţiativă i-a aparţinut lui Christian IV (1588-1648), unul dintre cei mai importanţi regi pe care i-a avut ţara. Christian s-a născut la data de 12 aprilie 1577 şi a fost rege al Danemarcei şi al Norvegiei. Urcă pe tron la moartea tatălui său, pe data de 4 aprilie 1588, cînd avea doar 11 ani. Cîtă vreme a fost minor, puterea a fost deţinută de către cancelarul Niel Kaas împreună cu Consiliul de Stat. Primeşte o educaţie desăvîrşită şi a fost un student eminent însă atipic şi rebel. Pe data de 17 august 1596, cînd împlineşte 18 ani, devine rege cu puteri depline. Pe data de 30 noiembrie 1597 se căsătoreşte cu Anne Catherine, fiica lui Joachim Friedrich, marcgraf de Brandenburg şi duce de Prusia. Catherine moare după 14 ani dar nu înainte de a-i fi dăruit lui Christian şase copii. La patru ani după moartea reginei, Christian se căsătoreşte cu Kirsten Munk cu care va mai avea încă doisprezece copii. Acest mariaj se va dovedi însă catastrofal pentru regatul Danemarcei, regele descoperă o intrigă scandaloasă a noii regine cu unul dintre ofiţerii săi germani.. În anul 1630 despărţirea devine oficială iar Kirsten se retrage la moşia ei din Jutland. Christian va recunoaşte mai tîrziu relaţia sa cu Vibeke Kruse, o slujnică pe care Kirsten Munk o dăduse afară. Vibeke i-a înmulţit familia nărăvaşului rege. Copiii pe care regele i-a avut cu Vibeke vor deveni duşmanii neîmpăcaţi ai celor din mariajul cu Kirsten. Ura dintre aceste familii a avut rezonanţă mai tîrziu în istoria ţării. Christian IV a iniţiat numeroase reforme şi a avut una dintre cele mai longevive domnii ale unui cap încoronat din istoria Europei. El a avut ambiţia să ajungă prestanţa Olandei şi a Marii Britanii făcînd tot ce i-a stat în putinţă pentru acest demers. El a încercat să ajungă în India iar istoricii consemnează nota hazlie a tentativei sale. Aventurierul olandez Marcelis de Boshouwer l-a atras în această afacere. ,,Acesta făcuse de mulţi ani afaceri în India şi, în timpul unei vizite la Copenhaga, în 1617, ceruse o audienţă la regele Christian IV, pretinzînd că este reprezentantul suveranului din Ceylon, rajahul Senarat de Kandy. Ca şi cum ar fi venit din partea acestui potentat, el a prezentat regelui propunerea semnării unui tratat oficial între Ceylon şi Danemarca, prin care danezilor să li se recunoască monopolul pe doisprezece ani asupra tuturor schimburilor comerciale europene cu Ceylonul şi să li se permită înfiinţarea unor posturi comerciale pe insulă. Desigur că, fascinat de elocvenţa olandezului şi de ispititoarele perspective ce i se deschideau, regele şi-a pus semnătura pe tratat şi a poruncit echiparea unei flote formate din patru corăbii mari, pentru a pleca neîntîrziat către Ceylon“. (Knud J.V. Jespersen). La comanda acestei expediţii a fost pus Ove Giedde, un amiral în vîrstă de numai douăzeci şi patru de ani. Flota părăseşte Copenhaga în noiembrie 1618 şi, după o călătorie de 535 de zile, atinge Ceylonul pe data de 16 mai 1620. Aici, amiralul regelui Christian IV are surpriza de a afla că rajahul habar nu avea de aşa-zisul protocol al lui Boshouwer. Acesta a fost un rezultat trist al imaginaţiei bogate pe care o avea olandezul. Giedde reuşeşte însă să încheie o înţelegere cu un alt prinţ local, nayakul de Tanjore. Amiralul reuşeşte să tranzacţioneze livrarea unei fîşii litorale pentru regele danez, undeva pe coasta sud-estică a subcontinentului indian avînd dreptul să construiască un fort căreia i s-a dat numele Dansborg. Această tranzacţie insulară a constituit fundamentul coloniei daneze Tranquebar. ,,La acea dată, Tranquebar era doar un mic sat de pescari înconjurat de cîteva mile pătrate de hinterland. Totuşi, aşezarea era bine situată, pentru a exploata conflictele dese dintre negustorii portughezi şi olandezi din regiune, ceea ce deschidea excelente oportunităţi pentru desfăşurarea comerţului sub steagul danez, neutru“. (Knud Jespersen). Cu vremea, Tranquebar va deveni un centru comercial destul de prosper, apărat de tunurile de la Fort Dansborg. În intervale regulate de timp soseau la Copenhaga corăbii încărcate cu cele mai bune produse din Orient. Acţionarii Companiei Indiilor de Est erau foarte satisfăcuţi de această afacere. Legăturile s-au rupt însă din cauza conflictului peramnent dintre Danemarca şi Suedia, pe la mijlocul sec. al XVII-lea, liniile de comunicaţie fiind tăiate pentru aproape treizeci de ani. În anul 1669 legăturile vor fi restabilite odată cu prima ancoră a unei corăbii daneze care poposeşte în port. ,,Spre marea sa uşurare, ofiţerul aflat în fruntea flotei a găsit colonia încă activă, în ciuda îndelungatei separări de patria-mamă şi chiar mai dezvoltată decît în urmă cu trei decenii. Cu alte cuvinte, capul de pod danez în India rămăsese intact şi s-a dovedit a fi o importantă investiţie pe termen lung cînd, către finele veacului al XVII-lea, graţie poziţiei neutre a Danemarcei în conflictele apărute între marile puteri, comerţul oriental danez a atins apogeul“ spune Jespersen.

Coroana se extinde

În anul 1755 aşezarea Serampore din Bengal suplimentează fortăreaţa daneză de la Tranquebar, pe malul vestic al rîului Hughli, în apropierea Calcuttei britanice. În anul 1756 Danemarca reuşeşte să-şi adauge nişte insule izolate Nicobare, rebotezate Insulele Frederik, în cinstea regelui Danemarcei. Serampore devine un centru destul de important în timp ce Nicobare nu vor avea succesul scontat din cauza climei vitrege şi a malariei, dovedindu-se greu de locuit. Ele nu vor juca niciodată vreun rol în reţeaua comercială daneză. Copenhaga va deveni, dintr-un oraş liniştit, una dintre cele mai importante metropole ale lumii iar negustorii capitalei vor deveni, la rîndul lor, una dintre cele mai puternice şi mai bogate elite cosmopolite europene.

Congregaţiile creştine, singurul rezultat al colonialismului danez în India

Dezvoltarea spectaculoasă este însă pusă în pericol de conflictul dintre cei doi mari giganţi: Franţa şi Anglia. ,,Graţie statutului neutru al ţării lor, corăbiile negustorilor danezi erau închiriate în număr mare de părţile combatante, pentru a transporta bunuri care, altfel, ar fi fost în pericol să fie confiscate de partea adversă, iar plata pentru aceste întreprinderi riscante era foarte mare. Poziţia neutră a Danemarcei a cunoscut un final abrupt în 1807, cînd, de teamă să nu cadă în mîinile lui Napoleon, britanicii au decis să acţioneze preventiv. La sfîrşitul verii, o forţă expediţionară britanică a atacat Copenhaga şi după cîteva zile de asediu, guvernul danez a acceptat să predea atacatorului propria flotă dar în acelaşi timp a intrat în război cu Marea Britanie, situaţie ce va dura pînă în 1814. După această dată, bazele menţinerii navigaţiei daneze pe distanţe lungi vor fi definitiv erodate. În timpul războiului, posesiunile daneze din India vor fi ocupate de britanici. Ele au fost înapoiate la finele conflictului, dar curînd a devenit evident că Danemarca nu mai era capabilă să menţină un contact maritim regulat cu aceste avanposturi îndepărtate. Guvernul danez şi-a pierdut interesul pentru ele şi, după ce au lîncezit în izolare, avanposturile au fost în cele din urmă vîndute Companiei engleze a Indiilor de Vest în 1845,cu excepţia insulelor Nicobare, pe care britanicii n-au vrut să le cumpere. Prin urmare, insulele au fost cedate gratis englezilor în 1868, după care autorităţile de la Londra au încercat, timp de cîţiva ani, să oblige guvernul danez să intervină împotriva piraţilor malaezieni care operau din Nicobare. Insulele au fost după aceea folosite ca locuri de deportare pentru deţinuţii din India britanică“. (Jespersen). Prezenţa daneză din aceste locuri a rămas prezentă însă pînă astăzi prin puternicele congregaţii creştine. ,,Vechiul fort danez Dansborg, din Tranquebar, a fost renovat cu fonduri daneze şi regiunea găzduieşte încă cele mai multe congregaţii creştine întemeiate la începutul secolului al XVIII-lea de către misionarii danezi pietişti. În Serampore- acum parte integrantă a metropolei Calcutta- este situată prima universitate creştină din India. A fost întemeiată la 1793 de către misionarii baptişti care au găsit un adăpost pentru activitatea lor în mica enclavă daneză“. (Jaspersen)

 

Comerţul efemer cu sclavi

În sec. XVII-XVIII Danemarca s-a înfruptat la rîndul ei din preţiosul comerţ cu sclavi, fiind necesară crearea unui cap de pod în Africa de Vest, unde sclavii negri erau strînşi înainte de a fi transportaţi în Americi. În anul 1694, guvernul danez obţine permisiunea să stabilească un fort pentru sclavi pe coasta Guineii, numit Cristianborg. ,,Totuşi, în ansamblu, prezenţa daneză era nesigură şi depindea mai ales de jocurile politice dintre triburile africane din regiune şi agenţii marilor puteri europene, implicate profund în negoţul cu sclavi. Ca urmare, pentru cea mai mare a timpului profiturile daneze au fost modeste, dar în cursul anilor favorabili, de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, danezii au reuşit să-şi sporească puternic sfera de influenţă şi să pună bazele altor patru forturi, pe coastă, la vest de gura fluviului Volta“ spune Knud Jespersen. După revoluţia franceză însă, accentul în Europa a început să se pună pe drepturile omului iar Danemarca se aliază acestor concepte iluministe şi, în anul 1803, votează o lege prin care comerţul cu sclavi va fi interzis. Forturile din Africa îşi vor pierde utilitatea  transformîndu-se în poveri economice care nu mai aduceau niciun profit. În anul 1850, forturile africane vor fi pasate Marii Britanii, ca plată simbolică iar britancii au acceptat tranzacţia doar pentru a nu-i lăsa pe francezi să le cumpere. Doar cîteva locuri daneze din Ghana de astăzi mai amintesc de prezenţa Danemarcei în Africa.

 

Saint Thomas, Saint John şi Saint Croix

Aceste insule tropicale din apropiere de Puerto Rico vor devenii colonii daneze autentice şi o zonă de stabilire pentru emigranţii danezi. . ,,Insula stîncoasă şi nelocuită Saint Thomas a fost ocupată de Compania daneză a Indiilor de Vest în 1672. Compania a fost atrasă de splendidul port natural, care oferea un bun refugiu navelor sale. Formal, insula aparţinea regelui Spaniei care însă, fiind preocupat de alte probleme, a închis ochii şi a acceptat ocupaţia daneză. În 1718, compania s-a extins şi în insula vecină, Saint John, ce nu fusese revendicată de nicio altă putere şi în 1733 a cumpărat Saint Croix, o insulă mai mare, de la francezi. Micul imperiu danez din Caraibe era astfel complet“- Jespersen. Insulele vor rămîne proprietatea privată a companiei dar, după falimentul acestora, vor reveni statului danez sub conducerea unui guvernator cu o garnizoană militară permanentă. Dar cum producţia insulelor era bazată pe producţia de trestie de zahăr, muncă istovitoare făcută în mare parte de sclavi, după interzicerea importului de negri din 1803, forţa de muncă a început să lipsească provocînd creşterea salariilor. Într-o altă ordine de idei, războiul cu Marea Britanie a redus capacitatea maritimă a Danemarcei, declanşînd o creştere semnificativă a costurilor de transport. Introducerea sfeclei de zahăr în comerţul european va pune capăt producţiei de trestie de zahăr. În sec. XIX fostele fabrici de zahăr, care aducea profituri enorme spre sfîrşitul sec. XVIII, vor intra în declin iar populaţia va regresa. Bazele menţinerii coloniilor tropicale daneze nu mai aveau astfel niciun suport. În urma unui stufos şi complicat proces diplomatic, urmat de un referendum în Danemarca, cele trei mici insule vor fi înmînate oficial, la data de 31 martie 1917, printr-o ceremonie militară, Statelor Unite ale Americii pentru suma de 25 milioane de dolari. Danezii care au ales să rămînă pe aceste insule au fost asimilaţi cu timpul de populaţia majoritară şi au devenit parte integrantă a culturii americane.

Încheierea primei extinderi

Danemarca încheie prima extindere a Uniunii Europene, un alt stat cu veleităţi colonialiste şi ambiţii imperialiste. Să nu uităm însă rolul pe care această ţară l-a jucat în Războiul de treizeci de ani care a măcinat Europa între 1618-1648. Atunci, Danemarca- aflată sub conducerea regelui Christian IV, ajutată de englezi şi de provinciile Unite ale Țărilor de Jos, invadează nordul Germaniei cu scopul de a apăra drepturile protestanţilor de acolo împotriva dominaţiei habsburgilor sperînd în acelaşi timp şi să-şi extindă teritoriile. În primul război mondial Danemarca va rămîne neutră iar în perioada 1940-1945 va fi ocupată de trupele germane. În anul 1949 devine membru al N.A.T.O., în anul 1952 membru al Consiliului Nordic iar, la 1 ianuarie 1973, alături de Marea Britanie şi Irlanda, membru al Uniunii Europene. Ce este Uniunea Europeană? O alianţă între foşti adversari, între învingători şi învinşi, dar şi o alianţă între fostele imperii tradiţionale şi coloniale care astăzi lucrează prin intermediul corporaţiilor şi multinaţionalelor. Un ochi atent va observa că, de fapt, pentru ţările mici care au aderat la Uniune după căderea comunismului, mai ales acele din Estul Europei, această includere în ,,paradisul occidental“ este, de fapt, transformarea în colonii şi pieţe ieftine de desfacere pentru ,,potentaţii Europei“. În continuare vom vedea care a fost aportul Greciei din punct de vedere istoric şi cultural la această salbă numită Uniunea Europeană. (Ştefan BOTORAN) (Va urma)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here