Un referent superior în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov  a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie în timp ce primea 4.700 de lei mită. S-a întâmplat joi, 14 martie a.c., aşa cum informează DNA într-un comunicat. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 14 martie, faţă de Dumitru Popa, referent superior în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Braşov, pentru luare de mită.   ,,În cursul lunii martie, cu ocazia unui control ce se desfăşura la o societate comercială, Dumitru Popa  ar fi pretins cu titlu de mită de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 1.000 euro, în schimbul favorizării firmei respective, în sensul de a nu propune efectuarea unei inspecţii fiscale privind activitatea desfăşurată în ultimii 5 ani. În acest context, joi, Popa a primit în parcarea unui complex comercial de la omul de afaceri suma de 4.700 de lei, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante“, menţionează anchetatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here