- N-au făcut nimic pentru România, iar ţara se duce de râpă, spun făgărăşenii
Făgărăşenii nu par interesaţi de activitatea europarlamentarilor, mai mult nici nu-i cunosc. Doar două nume pot enumera făgărăşenii din cei 32 de europarlamentari aleşi în 2014. Este şi explicaţia prezenţei reduse la scrutinul trecut. Făgărăşenii nu cunosc nici rolul Parlamentului European. Parlamentul European este organismul cu puteri legislative al UE. Este ales direct de cetăţenii UE, o dată la 5 ani. Ultimele alegeri au avut loc în iunie 2014, iar scrutinul următor va avea loc la în perioada 23-26 mai 2019. Parlamentul European are 751 membri (deputaţi). S-a înfiinţat în 1952, ca Adunare Comună a Comunităţii Europene a Cărbnelui şi Oţelului. În 1962, sub denumirea de Parlamentul European. Primele alegeri directe au avut loc în 1979. Parlamentul European are trei sedii oficiale, la Bruxelles (Belgia), Luxemburg şi Strasbourg (Franţa). Luxemburg este sediul birourilor administrative („Secretariatul General”). Reuniunile întregului Parlament („sesiunile plenare”) au loc la Strasbourg şi la Bruxelles. Reuniunile comisiilor au loc la Bruxelles. Configuraţia actuală a Parlamentului European a fost stabilită prin Tratatul de la Nisa, care conţine prevederi referitoare la echilibrul puterii şi procesul decizional în cadrul Uniunii, în contextul unei structuri cu 27 de State Membre.
Are rolul legislativ al UE cu responsabilităţi bugetare şi de control.
- Adoptă legislaţia UE, împreună cu Consiliul UE, pe baza propunerilor Comisiei Europene.
- Ia decizii cu privire la acordurile internaţ
- Ia decizii cu privire la extinderea UE.
- Revizuieşte programul de lucru al Comisiei şi îi cere să propună acte legislative.
- Exercită control democratic asupra tuturor instituţiilor UE.
- Alege preşedintele Comisiei şi aprobă colegiul comisarilor în ansamblu. Poate recurge la o moţiune de cenzură, obligând Comisia să demisioneze.
- Acordă descărcarea de gestiune, adică aprobă modul în care s-a cheltuit bugetul UE.
- Analizează petiţiie cetăţenilor şi formează comisii de anchetă.
- Adresează interpelări Comisiei şi Consiliului.
- Participă la misiuni de observare a alegerilor.
- Stabileşte bugetul UE, împreună cu Consiliul.
- Aprobă bugetul pe termen lung al UE („cadrul financiar multianual”).
Numărul deputaţilor din fiecare ţară este, în principiu, proporţional cu populaţia sa, dar în practică se aplică sistemul „proporţionalităţii degresive”: nicio ţară nu poate avea mai puţin de 6 parlamentari sau mai mult de 96, iar numărul total al acestora nu poate depăşi 751 (750 plus preşedintele). Membrii Parlamentului European sunt repartizaţi în funcţie de afilierea politică, nu de naţionalitate. Preşedintele reprezintă Parlamentul atât în relaţia cu celelalte instituţii ale UE, cât şi pe plan extern, şi are ultimul cuvânt de spus cu privire la bugetul Uniunii. Preşedintele Parlamentului European este Antonio Tajani, ales în 17 ianuarie 2017.
Activitatea Parlamentului se împarte în două etape principale.
- Comisiile pregătesc legislaţia
Parlamentul numără 20 de comisii şi 2 subcomisii, fiecare ocupându-se de un anumit domeniu politic. Comisiile examinează propunerile legislative, iar deputaţii şi grupurile politice pot propune modificarea sau respingerea unui act legislativ. Aceste aspecte sunt discutate şi în cadrul grupurilor politice. - Şedinţele plenare au ca scop adoptarea legislaţiei
Deputaţii se reunesc în plen pentru votul final pe marginea legislaţiei şi a amendamentelor propuse. În general, şedinţele plenare de desfăşoară la Strasbourg, patru zile pe lună, dar se pot organiza şi sesiuni suplimentare la Bruxelles.
Veronica Popianu 62 ani, Făgăraş
- ,,Nu mă interesează ce rol au parlamentarii europeni pentru că nici pe ei nu-i interesează soarta noastră. Toţi parlamentarii au uitat că au ajuns în funcţiile respective pentru că noi i-am votat. Aceştia îşi apără interesele lor, se plimbă pe banii contribuabililor şi nimic mai mult. Nu cunosc niciun parlamentar european pentru că nu vreau să aud de ei. Politica nu mă mai interesează, politicienii nu au făcut nimic, s-au văzut cu funcţii şi cu salarii mari, iar noi alegătorii nu mai contăm”
Ionel Nep, 40 de ani, Făgăraş
- ,,Parlamentarii europeni trebuie să reprezinte ţara şi interesele noastre în UE. Aceştia ar trebui să acceseze fonduri pentru dezvoltarea ţării. Momentan nu pot nominaliza niciun parlamentar european”
Sava Huţanu, 70 ani, Făgăraş
- ,,Aceşti parlamentari europeni se duc din când în când la Bruxelles, se plimbă cu avionul, îşi i-au salariul şi îşi bat joc de români. I-am votat şi acum regret, nu au făcut nimic pentru ţară. Vin alegerile europarlamentare şi nu ştiu pe cine să votăm? Din câte ştiu, Monica Macovei, Silviu Buşoi şi Mureşan Siegfried, aceştia ne reprezină în parlamentul european, dar nu am auzit mare lucru despre proiectele lor. Politicienii trebuie să lase duşmănia dintre partide şi să aibă grijă de ţara noastră”
Gheorghe G., 65 ani, Făgăraş
- ,,Parlamentarii Eeropeni au făcut doar promisiuni în campania electorală şi nimic mai mult. Au uitat de ce i-am votat. O apreciez doar pe Monica Macovei pentru demersurile făcute în Parlamentul European. Ca să ieşim la lunimă din această mizerie politică ne-ar trebui un Vlad Țepeş”
Olimpiu L., 61 ani, Făgăraş
- ,,Am ajuns la concluzia că activitatea europarlamentarilor români lasă de dorit şi este nesatisfăcătoare. Unii europarlamentari români nu se prezintă la toate şedinţele şi nu au activitate şi dacă se duc sunt muţi. Nu ştiu cum de nu le este ruşine. S-a discutat neregulile din justiţie în parlamentul european, dar nu s-a luat nicio măsură. Ruşine să le fie”
Viorel Munca, 65 ani, Făgăraş
- ,, Codruţa Koveşi trebuie să ne reprezinte în Parlamentul European pentru că am încredere în această femeie. Aşa vom putea scăpa de băieţii care s-au îmbogăţit peste noapte pe spatele nostru”
- G., 60 ani, Făgăraş
- ,,Parlamentarii europeni trebuie să gestioneze fondurile europene. Aceştia dirijează fonduri pentru ţările mai puţin dezvoltate cu condiţia să îndeplinească unele condiţii. Parlamentarii europeni au atras fonduri pentru România, dar din păcate guvernanţii nu au făcut proiecte. Nu de mult Corina Creţu spunea că avem 4 miliarde de euro, dar nu avem proiecte să-i folosim. Avem bani, dar nu avem proiecte. Ruşine! Guvernanţii şi parlamentarii au grijă de afacerile de familie şi de grup şi nu-i interesează soarta românului. De mai bine de 2 ani se chinuiesc să-l aresteze pe Dragnea şi nu mai reuşesc. Îmi place de Corina Creţu pentru că se implică în problemele ţării. În schimb alţi parlamentari europeni nu au făcut nimic. M-am şocat cînd am aflat că salariul unui parlamentar european este de 14.000 euro/lună. Mulţi parlamentari europeni nu au făcut nimic în acest mandat, dar vor veni să cerşească din nou votul nostru. Îmi pare rău să spun, dar de 29 de ani România s-a dut pe apa Sâmbetei, nu avem autostrăzi, nu mai avem fabrici şi nici forţă de muncă”
Alexandru., 77 ani, Făgăraş
- ,,Urăsc politica şi nu vreau să discut acest subiect pentru că nu există democraţie. Pot să spun că există burghezie comunistă. Decât să mă uit la politică mai bine mă uit la desene animate”
Pîrvu Elena, 60 ani, Lisa
- ,,Nu fac politica, nu mă interesează cine sunt europarlamentarii pentru că nici pe ei nu i-a interesat soarta copiilor noştri care au plecat peste hotare din cauza lor. Au terminat o facultate, dar nu au găsit loc de muncă şi acum îngrijesc bătrâni peste hotae. E jale mare în ţară! Ticăloşii au salarii mari şi nu fac nimic”
Familia Popa, Făgăraş
- ,,Mă rog la Dumnezeu să le dea minte că altfel ţara se duce de râpă. Parlamentarii europeni nu reprezinţă ţara, chiar dacă au un rol foarte important, îşi fac doar interesele lor. Nu mă mai uit la TV pentru că mă îmbolnăvesc cu nervii când văd câte neregului sunt şi justiţia nu îşi face treaba”