Consiliul Judeţean Braşov acordă şi în acest an un sprijin financiar nerambursabil cultelor religioase din judeţul Braşov, însă   sumele vor fi acordate în baza unui Ghid de finanţare. Un draft al acestui ghid a stat  în dezbatere publică, pe site-ul CJ Braşov, încă din data de 8 aprilie şi urmează să fie aprobat în următoarea şedinţă de plen. Pentru cultele religioase din judeţul Braşov, de la buget va fi alocată suma de un milion de lei, care să vină în completareae fondurilor proprii ale unităţilor de cult. Conform ghidului, aceşti bani pot fi folosiţi pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru construirea şi repararea lăcaşurilor de cult, conservarea şi întreţinerea bunurilor de patrimoniu cultural naţional mobil aparţinând cultelor religioase, desfăşurarea unor activităţi de asistenţă socială, amenajarea şi întreţinerea muzeelor cultural-religioase, construirea, amenajarea şi repararea clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială ale unităţilor de cult, construirea şi repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, construirea şi repararea sediilor unităţilor de învăţământ teologic, proprietate a cultelor recunoscute. Alocarea sumelor se va realiza prin hotarâre a Consiliului Judeţean pe baza cererilor primite de la unităţile locale de cult.

Cea mai veche biserică din Ţara Făgăraşului

Unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din România poate fi vizitat în   Cincu. Ridicată de coloniştii germani acum 800 de ani, biserica fortificată include o celulă construită de administraţia habsburgică unde erau închise, până se împăcau, cuplurile care aveau conflicte domestice. Biserica din Cincu a găzduit de trei ori în istoria ei Parlamentul Transilvaniei. Prima dată în 1538, sub conducerea lui Ştefan Mailat, care a condus şi cetatea din Făgăraş. A două a avut loc în 1658 şi ultima în 1664 când întrunirea  a durat 18 zile. Atunci  localnicii din Cincu i-au cazat şi ospătat pe demnitari. La Cincu a fost făcută  descoperită  o pictură la fel de veche ca şi bisericaşi care a stat ascunsă aproape 500 de ani sub multe straturi de zugrăveală.  Biserica mai este celebră şi prin reţeaua de cinci tuneluri  care erau folosite pentru a se duce mâncarea militarilor, pentru retragerea lor în biserică, dar şi pentru refugiul femeilor şi copiilor. Cel mai lung dintre tuneluri are 600 de metri şi duce din biserică direct în cimitir. Are o poveste cunoscută acum sub numele de „legenda lolelor“. Se spune că o fată pe nume Ursula s-a costumat, s-a mascat şi a pus pe ea mai multe tălăngi. Era foarte înaltă şi seara a început să alerge prin sat. Turcii s-au speriat aşa de tare şi au crezut că l-au văzut pe Diavol. De atunci, nu au mai intrat noaptea în niciun cimitir.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here