Izvorul Tămăduirii, hramul Mănăstirii Brâncoveanu. Sărbătoare, fără politicieni

•  Izvorul Tămăduirii este al doilea hram al  Mănăstirii de la Sâmbăta de Sus
•  Pelerinaj  la  ctitoria domnitorului Constantin Brâncoveanu
•  Un preot din Kenya la slujba de hram
•   Au lipsit politicienii de la manifestarea religioasă

În Vinerea din Săptămâna Luminată, 3 mai 2019,  parcă toate drumurile duceau spre Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus unde se prăznuia hramul   Izvorul Tămăduirii. Aglomeraţie mare încă de la intrarea în complexul turistic, iar echipaje de poliţişti şi jandarmi încercau să fluidizeze traficul spre mănăstire.  Comercianţi de tot felul, cu suveniruri, cu icoane, cu mici, bere, fripturi sau cozonaci, te priveau iscoditor spre portofel, unii chiar invitându-te obsedant să guşti din bunătăţile expuse. Dar cu cât te apropiai de poarta mănăstirii şi treceai de persoanele care îţi cereau milostenie,  arătându-ţi handicapurile sau de femeile cerşetoare cu copii în braţe, liniştea se instala treptat. Muntele îţi da, parcă, o siguranţă rece şi plăcută, în timp ce soarele ce îndepărtase norii îţi  zâmbea uşor printre copaci. În jurul altarului din pădure, lume multă, iar   liniştea pădurii era întreruptă de troparul Învierii. Prin  staţiile montate la altar, liturghia răzbătea peste culmile munţilor.  Un loc mai minunat precum acesta n-am mai găsit, spuneau unii credincioşi veniţi de departe pentru acest praznic.  Oameni din nordul ţării, din judeţele din sud,  dar şi din împrejurimile Ţării Făgăraşului s-au aşezat în jurul altarului din pădure cu privirile aţintite spre soborul de preoţi. IPS Laurenţiu Streza, episcopul Ilarion Făgărăşeanul şi alţi zeci de preoţi  au  oficiat slujba, iar Colara  Armonia de la Constanţa a dat replicile.  Cei mai vârstnici enoriaşi au reuşit să facă un arc peste timp şi să revadă altarul din pădure atunci când slujbele erau oficiate de stareţul Mănăstirii Brâncoveanu, Arsenie Boca. Era prin anii 1947-1948. Duminică de duminică altarul era înconjurat de mulţime multă dornică să-i asculte vorbele şi poveţele pline de duh. Mitul Părintelui Arsenie Boca dăinuie peste Ţara Făgăraşului şi nu numai. Îmi vine în minte întrebarea: ,,Unde ne sunt marii duhovnici? Îi mai avem?”, gândindu-mă la Părintele Arsenie care slujea mulţimilor din acest loc. Sau la Părintele Teofil Părăianu, un mare duhovnic de la această mănăstire pe care îl căutau oameni din toate colţurile ţării. Cât de greu poate fi să predici după un înaintaş aşa cum a fost Părintele Arsenie Boca! ,,Unde sunt cei ce nu mai sunt” spunea Nichifor Crainic în poezia sa. Îmi doream să fie pomeniţi la slujba de hram, dar nu s-a găsit nimeni să le rostească   numele spre aducere aminte. În schimb, lumea ajunsă la acest mare praznic i-a avut  în minte şi ne-a vorbit despre ei  şi minunile săvârşite de aceşti mari duhovnici ai ţării, Pr. Arsnie Boca, pr. Teofil Părăianu.

De trei ori ,,Hristos a Înviat!”

S-a săvârşit o frumoasă slujbă religioasă care s-a continuat cu maslu. Fiecare dintre preoţi, dar şi ierarhii au predicat evanghelia şi  au acoperit mulţimea cu straiele lor. S-au citit pomelnicele  date de oameni, mii de nume scrise pe listele ajunse în mîinile preoţilor. A răsunat pădurea când IPS laurenţiu Streza a ieşit în faţa mulţimii spunând de trei ori ,,Hristos a Înviat”, urmat de troparul Învierii. Dacă pe feţele unora  erau lacrimi de bucurie, dezvăluind comuniunea cu Dumnezeu, alţii aveau alte preocupări. Era mare vânzoleală în jurul altarului unde se săvârşea slujba.  Şi asta pentru că Mănăstirea Brâncoveanu este şi un important obiectiv turistic, iar turiştii sunt mereu în mişcare, dornici să viziteze şi să imortalizeze momentele. Cel mai căutat punct din incinta mănăstirii a fost fântâna  unde  au fost montate robinete de la care oamenii îşi umpleau bidoanele cu apă. Aghiazma Mică a fost sfinţită încă de dimineaţă.  Sticle de 2 litri, de 5 litri, de 0,5 litri, fiecare cât a putut căra. Biserica veche, ctitoria domnitorului Constantin Brâncoveanu, dar şi biserica nouă au fost vizitate de credincioşi. Mulţi au poposit la lacul de deasupra mănăstirii şi la Academie. Spaţiile special pentru lumânări au fost arhipline. Întreaga incintă a fost luată la pas pe tot parcursul zilei.

Un preot din Kenya la hram

În rândul preoţilor de la altar s-a aflat şi un preot venit tocmai din Kenya. Nu era pentru prima dată în România, dar participa prima dată la slujba de la Mănăstirea Brâncoveanu. Preotul Agapie ajunsese în România la o întâlnire a tinerilor ortodocşi de la Sibiu şi va rămâne în ţară până pe 16 mai după care se va întoarce în ţara lui. Pr. Agapie ne spune că în Kenia sunt 4 milioane de ortodocşi la 44 milioane de locuitori. A urmat Seminarul teologic din Kenya  ,,Am aflat de România printr-un prieten şi am venit aici să mă rog.  Am vizitat şi alte mănăstiri, am fost la Bodrog de lângă Arad, la Nicula, la Cepsa-Timişoara, Căşieru de la Cluj. Îmi place foarte mult în România, poate voi mai reveni dacă arhiepiscopia din Kenya va încuviinţa” a spus preotul kenyan Agapie.

Izvorul Părintelui Arsenie, greu de găsit de turişti

Mulţi credincioşi au părăsit mănăstirea  şi au ajuns la izvorul Părintelui Arsenie Boca. ,,Este un loc liniştit, ne reculegem acolo şi luăm apă. Este apă sfinţită” a spus o femeie venită din Vrancea. Femeia era nedumerită pentru că a găsit greu locul izvorului chiar dacă a fost ghidată de alţi turişti. Şi asta pentru că obiectivul nu este semnalizat, indiferent pe  ce drum alegi să mergi.  Există un singur indicator amplasat chiar la intrarea în zona izvorului şi atât. Nici pentru drumul spre chilia Părintelui Arsenie Boca nu sunt indicatoare. Mănăstirea sau  Primăria Drăguş sau vreo asociaţie ar trebui să se ocupe de aceste elemente de orientare. Se pare că turismul şi interesele   n-au ajuns încă  în armonie.

Procesiunea  spre  mănăstire

La sfârşitul maslului, enoriaşii au fost miruiţi de preoţi şi au luat anafură. Alaiul de preoţi a părăsit apoi altarul în procesiune până în curtea mănăstirii pe un culoar format  de jandarmi prin mulţime. Au poposit la mormintele din curtea ediciciului unde au săvârşit o slujbă de pomenire pentru  mitropoliţii ce-şi au odihna veşnică aici.  A urmat masa în trapeza mănăstirii.

Hram fără politicieni

În altarul din pădure era rezervat locul pentru oficialităţi şi politicieni. A rămas însă gol pentru că, de data aceasta, mai marii vremii nu s-au arătat. Ca întotdeauna au fost prezenţi primarul comunei Sâmbăta de sus,  Vasile Andreaş, viceprimarul  Nicolae Ruja şi Prefectul judeţului Braşov, Marian Rasaliu. IPS Laurenţiu Streza a ţinut să-i salute personal şi să-i miruiască la finalul slujbei. În mulţimre însă, parcă ascunzându-se de ochii mulţimii, au ţinut calea mitropolitului la finalul slujbei câţiva membri de la  ALDE, cei migraţi de la PNL.

Mici, bere şi fum

Fumul de la grătarele încinse, muzica şi jocurile pentru copii erau întinse în partea  de jos a complexului.  Negustori de toate  soiurile, cu tarabe la care se vindeau de la icoane, artizanat, gemuri, miere, ceaune, jucării,  cozonaci, clătite, mici, bere. Cel mai căutat stand era Street Food 83 unde echipa coordonată de bucătarul George Grancea  nu prididea să onoreze comenzile de mici, grătare şi bere.  Peste tot mesele erau pline de oameni, cei mai mulţi fiind de etie rromă. Un episod jenant s-a petrecut în timpul slujbei religioase când unei ţigănci i s-afăcut rău şi a leşinat. Deodată s-au adunat toţi semenii acesteia, cu ţipete  şi jale fără să ţină cont că deranjează evenimentul religios. Jandarmii au fost cei care au liniştit  spiritele şi i-au îndepărtat pe rromi din zonă.

Istoria  Izvorului a început la Istanbul

Izvorul Tămăduirii este sărbătoarea închinată Maicii Domnului şi se prăznuieşte în fiecare an în Săptămîna Luminată. Are o istorie veche de 1.500 de ani, avându-şi originea în perioada domniei împăratului bizantin Leon cel Mare. Pe când încă nu era pe tronul Bizanţului, Leon a întâlnit un orb pe care l-a luat de mână spre a-l călăuzi. Acest bătrân însă era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că în pădurile imperiale sunt izvoare şi lacuri ce sunt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştrilor din acele locuri. Tradiţia spune că cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Bătrânul i-a cerut lui Leon apă de băut, dar negăsind, s-a întristat. Atunci, un glas de sus i-a spus: „Nu este nevoie să te osteneşti Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea acesta! Şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi udă cu ea ochii cei nevăzători şi se va cunoaşte de îndată cine sunt Eu“. Minunea s-a petrecut în clipa în care Leon a făcut întocmai cum i s-a relevat de sus, şi a descoperit într-o poiană un izvor miraculos cu „apă dumnezeiască“. După ce şi-au potolit setea, Leon i-a atins cu apă ochii orbului, care şi-a recăpătat lumina. „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!“, a strigat bătrânul cu lacrimi în ochi. Copleşit de minune, Leon a căzut în genunchi şi a rostit: „Am văzut lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată… Aici este Izvorul Tămăduirii… fântâna dătătoare de sănătate“. Bătrânul înţelept i-a prezis lui Leon că, nu după multă vreme, va ajunge împărat. Prima grijă a noului împărat a fost să ridice o biserică în cinstea Maicii Domnului, lângă izvorul dătător de tămăduiri, cu apă miraculoasă. Biserica ridicată de Leon se vede şi azi la Istanbul, numele nou al vechii cetăţi a Constantinopolului. Puţin mai târziu, spune legenda, chiar împăratul Justinian (527-565), împăratul cel mare al Bizanţului, care suferea de o boală grea, a dobândit vindecare de la izvor. Mulţumind pentru aceasta Fecioarei Maria, el a ridicat o biserică şi mai mare. Biserica zidită de împăratul Justinian a fost distrusă în anul 1453, de turci. Izvorul tămăduirii din timpul lui Leon se păstrează şi în zilele noastre. Credincioşii care merg la Istanbul se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul ei se află un paraclis din secolul al V-lea, unde există izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.

De Izvor se sfinţeşte apa

De acest praznic se sfinţeşte apa, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. În icoana sărbătorii Izvorul Tămăduirii, Maica Domnului şi Hristos se află într-un bazin asemănător cu o cristelniţă, vasul în care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentată cu mîinile înălţate, semn al rugăciunii, iar Mântuitorul binecuvântând cu ambele mâini, ca răspuns al rugăciunilor maicii Sale. Din bazin izvorăşte apa care are darul tămăduirii bolilor sufleteşti şi trupeşti. Această icoană exprimă ideea că Fecioara L-a născut pe Hristos, Care este Dătătorul apei vii a Duhului. De altfel, însuşi Hristos i-a spus femeii samarinence: „De ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce zice ţie: dă-mi să beau, tu ai fi cerut de la Dânsul şi ţi-ar fi dat ţie apa vie“ (În. 4, 10; În. 7, 38).

Istoricul Mănăstirii Brâncoveanu

  Preda Brăncoveanu construise la 10 km de conac, pe valea pârâului Sămbăta, o biserică din lemn. Pe locul ei, Constantin Brăncoveanu a zidit în 1697, din piatră şi cărămidă, o mănăstire. Ctitoria a avut de la inceput o şcoală de ,,grămătici”, un atelier de pictură şi tipografie, după modelul brăncovenesc. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, începănd cu anul 1762, în Transilvania au fost distruse 150 de mănăstiri şi biserici ortodoxe, la cererea administraţiei catolice. Cele de lemn au fost incendiate, iar cele de piatră dărâmate cu tunurile de către generalul austriac Bukow, insă mănăstirea de la Sămbăta de Sus nu a fost atinsă. In 1785 inevitabilul s-a produs, generalul Preiss dărâmând cu tunurile Mănăstirea Brăncovenilor. Chiliile au fost demolate complet, iar biserica, datorită zidurilor groase, nu a putut fi distrusă, doar grav avariată. Reclădirea bisericii s-a desfăşurat abia între anii 1926-1946. Ulterior a fost rezidită în forma iniţială şi vechea clopotniţă a mănăstirii, cu cele 5 clopote turnate intr-un atelier din Viena în 1936. Incinta mănăstirii de la Sămbăta de Sus a fost reconstruită în întregime începănd din anul 1985. Aceasta este compusă din două corpuri de clădiri cu două nivele, unul spre nord şi altul spre sud. Corpul de clădiri aşezat pe latura de nord cuprinde trapeza, bucătăria şi chiliile. La etaj este biblioteca, un arhondaric, iar la mansardă muzeul, unde sunt expuse icoane pe sticlă sau lemn aparţinînd secolelor XVIII-XIX, veşminte arhiereşti, o colecţie de carte veche, manuscrise, pergamente, precum şi o colecţie de obiecte de cult. Pe latura vestică a incintei se află locurile de odihnă veşnică ale ultimilor mitropoliţi ai Transilvaniei: Nicolae Bălan, Nicolae Colan şi Nicolae Mladin. Cele trei foişoare sculptate în piatră amintesc de rafinamentul celor de la Hurezi. Elementele decorative sunt bogat sculptate, prezentând: coloane simple sau torsate, capiteluri neocorintice şi balustrade traforate. Simultan cu reconstruirea noii incinte, biserica a suferit lucrări de reparaţii şi s-a restaurat pictura. Turla bisericii octogonală, ancadramentele uşilor şi ferestrelor bogat decorate cu elemente vegetale, coloanele torsate sculptate, panourile de piatră traforată din pridvorul bisericii, brăul de cărămidă aşezat în zimţi, acoperişul de şindrilă lasă impresia unei autentice ctitorii brăncoveneşti.  În spatele curţii, tronează fântâna ,,Izvorul Tămăduirii”, atestată documentar din sec. al XVI-lea, cea mai veche piesă din incinta mânăstirii. În jurul ei, de-a lungul timpului, s-au petrecut şi ţesut multe întâmplări miraculoase şi legende. Fântâna “Izvorul Tămăduirii” a fost restaurată, mai întâi, de Mitropolitul N. Bălan, iar în zilele noastre s-a construit în jurul ei un baldachin sculptat în lemn de stejar. Legenda spune că voievodul Matei Basarab a trecut prin apropiere.  (Lucia BAKI)