,,Chipul Crucii Tale pe cer văzîndu-l şi ca Pavel chemarea nu de la oameni luînd, cel între împăraţi Apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mîinile Tale o pus, pe care păzeşte-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, unule Iubitorule de oameni“ (Troparul Sărbătorii)
Marţi, 21 mai a.c. îi prăznuim pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, o sărbătoare importantă pentru creştinătatea tradiţională. Mănăstirea Făget-Boholţ de pe dealul Galaţiului are hramul Sf. Împăraţi Constantin şi Elena şi va fi sărbătorit în această zi.
Flavius Constantinus şi genealogia sa
Constantin, fiu al marelui general Constantius Chlor, s-a născut în vechiul oraş Naissus, la o sută de mile sud de Dunăre, în provincia romană Moesia Superior. Constantin s-a născut la sfîrşitul lunii februarie a anului 273 conform ultimelor statistici istorice. Constantius, tatăl lui Constantin, s-a născut în provincia Illyricum, şi s-a distins prin virtute. A fost membru al cunoscutei unităţi ,,Protectores“, care asigura paza împăratului şi a activat cu succes în vremea campaniei lui Aurelian în Siria de est, în perioada 271-273. La scurt timp după acea campanie a devenit ofiţer cu rangul de tribunus în armata romană şi va urca pînă la poziţia de ,,praeses“, adică guvernator al provinciei Dalmatia, zona vestică a provinciei Illyricum. La 20 de ani după ce s-a născut fiul său, Constantius va fi ales Caesar, adică împărat de rang secund în Apus. ,,Va trebui să o abandoneze pe soţia lui de origine modestă şi să o accepte pe fiica lui Augustus, împăratul senior (principal), ca o soţie mai potrivită cu noul lui statut. Deşi Constantius nu va fi împreună cu primul fiu timp de doisprezece ani, se preocupă ca acesta să fie educat pentru pozitia imperială, iar apoi îl aduce aproape de el şi îl pregăteşte pentru succesiunea la tron. Deşi Elena nu s-a mai recăsătorit şi a trăit retrasă mulţi ani, a rămas aproape de fiul ei, iar cînd Constantin a devenit împărat, a adus-o înapoi în viaţa publică pe mama lui şi, în final, a ridicat-o la rangul de ,,Augusta“ sau împărăteasă a lumii romane“ (Charles Matson Odahl, Constantin şi Imperiul Creştin).
,,Prin aceasta vei învinge”
Constantin a ajuns un strateg strălucit datorită caracterului său puternic, dar şi a virtuţii pe care i-a cultivat-o mama sa, Elena. Din Constantin luptătorul încercat el va deveni războinicul lui Hrsitos. ,,Gîndul lui Constantin s-a întors spre religie, iar ochii împăratului au privit spre ceruri. Avînd coalizate împotriva lui forţele militare şi riturile religioase, Constantin s-a convins că avea nevoie de ,,un ajutor mai puternic“ decît trupele umane şi zeităţile păgîne. Și-a amintit cum predecesorii lui s-au încrezut în numeroşii zei ai panteonului olimpian şi au folosit toate metodele pentru a distruge religia creştină; nu reuşiseră, avînd parte şi de un sfîrşit nefericit. Îşi aminti cum respectase tatăl lui pe ,,Dumnezeul cel peste toate“ şi cum refuzase să pună în aplicare edictul de persecuţie a credincioşilor creştini; şi avusese parte de o domnie împlinită şi de un sfîrşit frumos. Aşa că s-a hotărît să-l invoce pe acest ,,Dumnezeu Suprem“ şi să-i ceară ajutorul şi forţa în acest moment de cumpănă. Împăratul ridică ochii spre cer şi-l imploră pe ,,Deus Summus“ cerîndu-i să i se arate şi să îi acorde ajutorul. Constantin a mărturisit mai tîrziu în faţa episcopului Eusebiu din Cezareea ceea ce a urmat şi a jurat că cele povestite au fost adevărate. A spus că după miezul zilei, a văzut cu proprii lui ochi pe cer semnul crucii conturîndu-se în lumina soarelui şi purtînd un mesaj: Hoc signo victor eris“ (Prin aceasta vei învinge)“ (Constantin şi Imperiul Creştin).
Creştinii şi semnul crucii
Iisus Hristos i s-a arătat în somn în acea noapte şi i-a spus că dacă foloseşte Crucea, semnul sacru al credinţei creştine ca talisman protector pentru armata lui, atunci îl va birui pe rivalul său, Maxenţiu, care se ascundea în spatele temutei gărzi pretoriene. El i-a întrebat pe creştini ce este cu acel semn, iar ei i-au răspuns că este semnul lor protector, apotropaic, împotriva vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.
Pons Milvius
Octombrie 312, Podul Vulturului, lîngă Roma, pe malurile Tibrului. Maxentius, tiranul, consultă cărţile sibilelor în care se arăta: ,,Tiranul va muri astăzi!“ Dar, în beţia şi paranoia lui, uitase că el era tiranul care şi-a asasinat senatorii şi le-a violat soţiile; el, care ordonase uciderea familiilor de aristocraţi care i se opuneau, împreună cu copii cu tot. Și a ieşit Maxentiu la luptă cînd Constantinus Flavius îl aştepta. ,,Maxentius a poruncit să se construiască un pod de bărci acoperite cu scînduri pentru a traversa Tibrul lîngă arcele de cerc ale Podului Mulvius. Uzurpatorul roman şi-a îndreptat forţele peste podul plutitor şi le-a desfăşurat în rînduri lungi în faţa cîmpului de luptă, dar cu spatele la rîu. Constantin a observat mişcările duşmanului şi şi-a făcut la rîndul lui planul de luptă. Conducătorul galic a dus armata în afara cîmpului de luptă şi a răspîndit-o pe direcţia flancurilor armatei duşmane. A dat ordin cavaleriei să atace, iar aceasta a spart rîndurile cavaleriei lui Maxentius. Apoi, şi-a trimis pedestrimea împotriva celei inamice împingîndu-i înapoi, spre Tibru, unde mulţi au fost măcelăriţi, iar alţii s-au înecat. Un timp, garda imperială călare şi Garda Pretoriană şi-au menţinut poziţiile în jurul lui Maxentius, dar atunci cînd Constantin şi-a îndreptat cavaleria direct spre ei au rupt rîndurile şi s-au retras spre rîu. Maxentius a fugit cu ei şi a încercat să treacă podul de bărci călare, împins de mulţimea soldaţilor care se retrăgeau în derută, a fost aruncat în apă şi s-a înecat“ (Charles Matson Odahl, Constantin şi Imperiul Creştin). Războinicii lui Constantin i-au găsit trupul şi i-au tăiat capul, care a fost înfipt într-o suliţă şi purtat a doua zi, în procesiune, pe străzile Romei, în ovaţiile mulţimii.
Augusta Elena
,,Mama lui Constantin era o frumoasă tînără numită Elena. S-a născut într-o familie de origine umilă la Drepanum, în nordul Bithyniei, Yalova din Turcia de azi. Era ,,stabularia“, hangiţă într-una din numeroasele taverne, hanuri care erau presărate de-a lungul drumurilor romane din provinciile de est, unde a întîlnit-o Constantius la începutul carierei lui militare (cca 268-272)“ (ibidem). Cele mai credibile surse documentare au considerat-o pe Elena ,,uxor“ sau ,,coniux“, adică soţia lui Constantius. ,,Sfînta Elena, mama sa, a fost modestă, ajutătoare a săracilor, evlavioasă şi l-a influenţat pe fiul ei, Constantin, în bine. La 86 de ani face pelerinaj de la Roma la Ierusalim, află pe Golgota Crucea lui Iisus prin săpături şi zideşte Biserica Sfîntului Mormînt, iar la Roma, Biserica Sfîntul Petru. E cu adevărat o sfîntă. Sfînta Elena, ajutată de episcopul Macarie al Ierusalimului, descoperă în anul 337 adevărata cruce a Mîntuitorului, graţie vindecării unei femei grav bolnave prin atingere cu Crucea lui Iisus, în prima duminică a lunii pline a lui martie“ (Ioan M. Bota, Istoria Bisericii Universale de la origini pînă astăzi).
Edictul de la Milano
În urma victoriei de la Pons Milvius, Constantin va pune religia creştină în rînd cu celelalte culte legale, scoţînd astfel credinţa lui Hristos din catacombe. ,,Cînd Eu, Constantin Augustul şi Eu, Licinius Augustul (N.R- cumnatul lui Constantin) ne-am întîlnit la Milano şi am luat în consideraţie toate aspectele care aduceau avantaje poporului şi mai multă securitate, prin celelalte probleme pe care le-am discutat în beneficiul marii majorităţi a poporului nostru, am considerat că trebuie reglementate acele probleme privitoare la respectul faţă de Divinitate, aşa că am acordat creştinilor şi tuturor popoarelor libertatea nestricţionată de a urma credinţa pe care o doresc, orice divinitate ar fi pe tronul ceresc…dreaptă şi binevoitoare faţă de noi pentru toţi cei care sunt sub puterea noastră“ (Decretul de la Milano).
Imaginea lui Constantin
Constantin a fost un soldat puternic şi un general desăvîrşit, strateg ale cărui acţiuni fac şi astăzi subiectul tratatelor militare. Istoricii păgîni au vrut să-i facă imaginea unui criminal prin executarea fiului său, Crispus, la care Constantin ţinea enorm. Ce nu au spus ei a fost faptul că Crispus a căzut în adulter cu mama sa vitregă, Fausta, iar naşterea unui copil aducea un grav afront asupra puterii imperiale. Pentru a se apăra, era evident că Crispus trebuia să ridice armele împotriva tatălui său, provocînd un război civil care putea duce la distrugerea a ceea ce clădise împăratul. Constantin a ales răul cel mai mic: executarea lui Crispus şi a Faustei. (Ştefan BOTORAN)
