România a reuşit o victorie uriaşă cu Anglia la Europeanul de tineret. După 4-1 cu Croaţia, tricolorii mici au marcat de patru ori şi cu britanicii. Cu un sfert de oră înainte de final, scorul era 0-0! Intrat de doar zece minute, Florinel Coman a scos un penalty transformat fără emoţii de Puşcaş. Dar bucuria nebună a fost temperată  de execuţia lui Demarai Grey care marchează. În minutul 85, englezul Tomori ne-a făcut un cadou şi Ianis Hagi a marcat pentru 2-1. Din nou nu am reuşit să ţinem de avantaj, iar Abraham a egalat chiar la atacul următor. Românii prezenţi pe stadion într-un număr impresionant i-au încurajat pe elevii  lui Rădoi, care  au avut din nou noroc. Portarul Henderson a scăpat în poartă şutul lui Florinel Coman! În prelungiri, acelaşi Coman a mai prins un şut de zile mari şi i-a adus tineretului a doua victorie la Euro U21. ,,A fost un meci de infarct! Eram peste 10.000 de români pe stadion, totul era galben. Avem naţională! După ani de zile am trăit emoţiile unui meci al naţionalei noastre. Mă bucur că am fost alături de naţională la aceste meciuri” a spus Şerban Taflan, primarul comunei Mândra.  

 

UPDATE Min. 95 – Final de meci la Cesena! România U 21 se impune în fața Angliei cu 4-2.

UPDATE Min. 94 – Coman vede cartonașul galben, după ce și-a scos tricoul.

UPDATE Min. 93 – GOOOOOOOOOOLLLLLLLL ROMÂNIA! Florinel Coman este magistral! Atacantul FCSB îl execută pe Henderson cu un lob de la 18 metri și aduce victoria tricolorilor mici.

UPDATE Min. 91 – Radu este din nou impecabil! Portarul nostru scoate în fața lui Abraham, care ulterior lovește bara.

UPDATE Min. 90 – Tomori vede cartonașul galben.

UPDATE Min. 89 – GOOOOOOLLLLL ROMÂNIA! Un meci deinfarct!  Florinel Coman ne readuce în avantaj printr-un șut minunat de la aproximativ 20 de metri.

UPDATE Min. 88 – Schimbare la România U21. Iese Ianis Hagi și intră Dragomir.

UPDATE Min. 86 – Gol Anglia! Abraham restabilește egalitatea cu un șut din interiorul careului de 16 metri.

UPDATE Min. 85 – Gooooooollllll România! Ianis Hagi marchează un gol uriaș cu un șut de ma marginea careului de 16 metri.

UPDATE Min. 84 – Radu este impecabil! Goalkeeper-ul nostru a scos excelent o lovitură de cap trimisă de Calvert-Lewin.

UPDATE Min. 80 – Gol Anglia! Gray îl învinge pe Radu cu un șut superb de la marginea careului de 16 metri.

UPDATE Min. 77 – Ultima schimbare la englezi. Iese Dasilva și intră Abraham.

UPDATE Min. 77 – Pușcaș vede cartonașul galben, după ce și-a scos tricoul după ce a marcat.

UPDATE Min. 76 – Goooooollll România! Pușcaș transformă impecabil lovitura de la 11 metri.

UPDATE Min. 75 – Penalty pentru România. Florinel Coman este faultat în careu de Kenny.

UPDATE Min. 74 – Schimbare la România U21. Iese Man și intră Dragomir.

UPDATE Min. 70 – Englezii au cerut penalty la un presupus henț al lui Manea. Arbitrul a consultat VAR și a lăsat jocul să continue.

UPDATE Min. 63 – Prima schimbare în naționala noastră! Iese Ivan și intră Coman.

UPDATE Min.60 – Dublă ocazie pentru englezi! Tricolorii nu mai reușesc să iasă din propria jumătate. Maddison șutează de la marginea careului de 16 metri, Radu respinge, dar mingea ajunge la Calvert-Lewin care trimite prin fața porții noastre.

UPDATE Min. 60 – Noul intrat Foden îl pune la încercare pe Radu, dar portarul nostru este la post și respinge.

UPDATE Min. 56 – Schimbare în echipa Angliei. Sessegnon nu mai poate continua și este înlocuit de Foden.

UPDATE Min. 49 – Tricolorii răspund prin Ianis Hagi, al cărui șut, din interiorul careului de 16 metri, este respins de Henderson.

UPDATE Min. 48 – Ocazie mare pentru Anglia. Ștefan scoate de pe linia porții.

UPDATE Min. 47 –  ◊ Tudor Băluță vede cartonașul galben.

UPDATE Min. 46 – A început repriza a doua. Echipa noastră a avut lovitura de start.

UPDATE Min. 46 – Schimbare la englezi. Intră Sessegnon și iese Barnes.

UPDATE Min. 45+2 – Pauză la Cesena.

UPDATE Min. 45+1 – Ocazie pentru Anglia! Mount șutează periculos de la aproximativ 20 de metri de poarta lui Radu, dar goalkeeper-ul nostru este la post și respinge până la Pașcanu care trimite în corner.

UPDATE Min. 39 – Nedelcearu și-a dat masca jos și va evolua fără protecție, după accidentarea de la meciul cu Malta. Jucătorii au luat pauză de hidratare.

UPDATE Min. 32 – România reușește să marcheze prin Man, dar golul a fost anulat pentru un ofsaid la Pușcaș.

UPDATE Min. 14 – O nouă ocazie pentru tricolori. Pușcaș pornește un contra-atac periculos, pătrunde în careul de 16 metri al englezilor, îi pasează lui Ianis Hagi, care trimite mai departe la Dennis Man, șutul acestuia este respins din nou de portarul advers.

UPDATE Min. 10 – Anglia ripostează prin Maddison. Acesta trimite o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, dar mingea se duce puțin pe lângă poarta noastră.

UPDATE Min. 7 – Ocazie uriașă pentru România! Andrei Ivan scapă singur cu Henderson, dar nu nimerește cadrul porții din aproximativ 7 metri. Mingea trimisă de el a șters bara și s-a dus pe lângă poartă.

UPDATE Min. 6 – Tricolorii mici au început în forță. Andrei Ivan șutează periculos din interiorul careului de 16 metri, dar portarul advers respinge în corner.

UPDATE Min. 4 – Ocazie România! Prima ocazie a jocului le aparține tricolorilor mici. Ianis Hagi trimite o ”torpilă” de la aproximativ 35 de metri, dar portarul englezilor a reușit să respingă.

EURO 2019 | Echipele de start în Anglia U21 – România U21

Anglia U21: Henderson – Kenny, Clarke Salter, Tomori, Dasilva – Dowell, Maddison, Mount – Barnes, Calvert-Lewin, Gray. Antrenor: Aidy Boothroyd

Rezerve: Gunn, Woodman, Wan-Bissaka, Solanke, Foden, Sessegnon, Kelly, Konsa, Gibbs-White, Nelson, Abraham

România U21: Ionuţ Radu – Manea, Nedelcearu, Paşcanu, Fl.Ştefan – Tudor Băluţă, Cicâldău – Dennis Man, I.Hagi, Ivan – Puşcaş

Antrenor: Mirel Rădoi

Rezerve: Căbuz, Vlad, Boboc, Coman, Ricardo Grigore, Petre, Dragomir, Ghiță, Nedelcu, Rus, Ciobanu, Olaru

Arbitru: Andreas Ekberg. Asistenți: Stefan Hallberg și Mehmet Culum (toți din Suedia).

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here