Secția de pompieri Victoria a sărbătorit 43 de ani de ani de la înființarea subunităţii vineri, 22 noiembrie a.c. Evenimentul a fost sărbătorit în faţa elevilor de la Şcoala Gimnazială din localitate, unde pompierii au prezentat elevilor tehnica de intervenție a subunitătii si au desfașurat activitati informativ – educative cu privire modul de prevenire si comportare în cazul diferitelor situații de urgență. Au fost prezenţi la prezentarea făcută de pompieri peste  540 de elevi și profesori de la unitatea şcolară.

Cine a condus unitatea în cele patru decenii de activitate

1950 a fost anul în care s-a înfiinţat secţia de Pompieri Militari din Victoria şi a funcţionat la poarta principală a combinatului chimic. În 1964 unitatea s-a desfiinţat, iar după zece ani, în 1975, s-a reînfiinţat. Atunci s-a început construcţia unui nou sediu care s-a dat în folosinţă în 1979. Subunitatea de pompieri de la Victoria are în dotare autospeciale pentru stingerea incendiului de capacitate mică şi mare, autocamion transport efectiv, autocamion pentru stingerea incendiului cu praf, bărci pentru intervenţii în caz de înec, autospeciale pentru descarcerare şi o ambulanţă de tip B. Din 1975 şi până în prezent unitatea a fost condusă de către u căpitanul Ion Ioniţă,

  •   maior Ioan Suciu,
  •  lt-col. Jani Rugiubei,
  •  lt. Dumitru Marciu,
  •  maior Timofte Bogdan
  •  în prezent unitatea este condusă de căpitanul Toma

    Ioan Ciprian.

Subunitatea de pompieri deserveşte oraşul Victoria şi patru comune, Ucea, Viştea, Drăguş, Sâmbăta de Sus şi zona turistică Sâmbăta. La ceas de sărbătoare le dorim pompierilor profesioniști din Victoria, succes în îndeplinirea misiunilor! La mulți ani !

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here