Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici îl prăznuiesc pe Sf. Arhidiacon Ştefan, primul martir oficial al Bisericii Creştine, a treia zi de Crăciun, 27 decembrie. Credincioşii romano-catolici însă îl sărbătoresc pe Sf. Ştefan în data de 26 Decembrie, a doua zi de Crăciun, iar în 27 Decembrie, îl sărbătoresc pe Sf. Ioan Evanghelistul. Sf. Arhidiacon Ştefan, cel dintâi deacon, a fost iudeu de origine, chiar din Ierusalim, şi a făcut parte dintre cei şaptezeci de apostoli care au organizat Biserica Primară. În calitate de diacon el îndeplinea misiunea de a-i ajuta pe episcopi şi pe preoţi la săvârşirea serviciului liturgic în forma care exista atunci. În Faptele Apostolilor, relatate de către Sf. Ap. Luca, aflăm despre reacţia în rândul autorităţilor iudaice provocată după ce el l-a propovăduit pe Hristos. ,,Şi cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se înmulţeau foarte numărul ucenicilor în Ierusalim, încă şi mulţime de preoţi se supuneau credinţei lor. Iar Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor. Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a libertinilor şi a cirenienilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan“ (Faptele Apostolilor 6, 7-9) Acuzaţiile aduse lui erau în concordanţă cu cele aduse Mântuitorului: hulă împotriva lui Moise şi a Legii. Sf. Ştefan se apără printr-o cuvântare magistrală în care face o istorie a poporului lui Israel şi despre nerespectarea Legii acuzându-i pe rivalii săi de uciderea proorocilor şi a lui Iisus. ,,Voi, care aţi primit Legea întru rânduieli de la îngeri şi n-aţi păzit-o“ (Fapte, 7, 53). Membrii Sinedirului au fost cuprinşi de ură mai ales atunci când Ştefan a spus: ,,Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu“ (Faptele Apostolilor, 7, 56) Ei au considerat acest lucru ca fiind suprema blasfemie şi l-au scos din cetate pentru a-l ucide. ,,Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! Şi îngenunchind a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit“. (Faptele Apostolilor 7, 58-60). După cei mai mulţi istorici anul morţii lui Ştefan ar fi fost 33 d.Hr., chiar la sfârşitul anului în care Iisus a fost răstignit şi a Înviat din morţi. Moaştele Sf. Ştefan au fost descoperite la începutul sec. V d.Hr., la aproximativ două mile de Ierusalim. Acestea erau însoţite de o inscripţie cu numele ,,Cheliel“ pentru identificare, un nume ebraic al cărui conţinut semantic este cel de ,,coroană“. Sfântul Ştefan, întâiul diacon şi întâiul Mucenic, a fost îngropat în ascuns, prin grija Dreptului Gamaliel şi a fiului acestuia, Aviv, în apropierea Templului din Ierusalim. Sfânta Tradiţie ne spune că în vreme ce mulţimea ucidea cu pietre pe Sfântul Ştefan, mai departe, pe Muntele Măslinilor, stăteau şi se rugau, dându-i putere de a suferi mucenicia, însăşi Maica Domnului, însoţită de Sfântul Ioan, ucenicul cel iubit al Domnului. Sfintele moaşte au fost descoperite nestricăcioase (în anul 415) şi au fost aşezate în Sion. Martorii oculari la descoperirea moaştelor au mărturisit că „rănile provocate de pietre străluceau ca stelele cerului”. În timpul domniei Sfântului Constantin cel Mare, sfintele moaşte, cu excepţia mâinii drepte, au fost aduse la Constantinopol. La aflarea moaştelor Sfântului Întâi Mucenic a avut loc un cutremur mare, iar moaştele au umplut de mireasmă pe cei care se aflau în acel loc şi auzeau glasurile îngereşti. Împărăteasa Evdochia a dăruit Bisericii din Saframpolis sfintele moaşte şi se păstrează şi astăzi nestricate în noua biserică a Sfântului din Saframpolis, din Nea Ionia, Attiki.
