Dacă până acum elevii aveau reducere la trasportul în comun de  50%, după promulgarea legii de către preşedintele României, ei vor avea gratuitate pentru transportul spre şcoală.  Conform ultimelor modificări aduse Legii educaţiei, elevii din învățământul obligatoriu, dar și profesional și liceal, vor avea gratuitate pentru transportul local în comun de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul rutier județean și interjudețean, feroviar și naval. Totodată, toți elevii vor intra gratuit la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă sau film și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice. Prevederile au fost adoptate  de Senat, în calitate de for decizional al Parlamentului, prin amendarea Legii educației, iar pentru a intra în vigoare mai trebuie doar promulgate de șeful statului. Conform unei legi promulgate anul trecut, ultimele două clase de liceu vor deveni parte a învățământului obligatoriu începând cu acest an. Prin urmare consiliile județene și consiliile locale vor organiza transportul public în vederea asigurării transportului elevilor spre școli. A fost înlocuit astfel articolul din lege care prevedea că elevii din învățământul preuniversitar beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pe toate formele de transport local în comun.  Totodată, ,,elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației, prin  unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 52 de călătorii dus-întors pe an dacă locuiesc la internat sau în gazdă”. Acum, legislația prevede doar decontarea în limita unui abonament pe o distanță nu mai mare de 50 km sau contravaloarea a doar 8 călătorii dus-întors pe semestru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here