Foto ISU şi Info Trafic Braşov

Un grav accident rutier s-a petrecut pe DN1,  la ieşire din Vlădeni spre Făgăraş, la km 195+800 m,  în această dimineaţă, în care au fost implicate două autoturisme.   În urma impactului, au rezultat 4 victime, aşa cum spune purtătorul de cuvânt ISU Braşov. ,,O persoană a decedat, un tânăr de 19 ani. O persoană de sex masculin,  de 19 ani,  a suferit un traumatism cranio cerebral, este inconştient şi a fost intubat. O femeie de 55 de ani are un traumatism toraco-abdominal şi este conştientă. Un  tânăr de 21 de ani a suferit un traumatism la gamba stângă şi este conştient. La faţa locului s-au deplasat  2 autospeciale cu modul de descarcerare, 3 echipaje SMURD, un echipaj SAJ şi o autospecială  de la SVSU. A fost necesară intervenţia descarcerări pentru două victime. Trei persoane au fost transportate la spital”  a comunicat ISU Braşov.  Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului. Traficul este blocat. Un alt accident rutier s-a produs în jurul orei 10.00, tot pe DN1, între Mândra şi Şercaia, când un VW Transporter s-a răsturnat. În urma accidentului au fost înregistrate  3 victime. La faţa locului s-au deplasat  un echipaj de descarcerare, un echipaj cu apă şi spumă, un echipaj SMURD  şi 2 echipaje SAJ. Victimele au primit îngrijiri medicale la faţa locului după care au fost transportate la spital.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here