Programul liturgic al bisericilor și parohiilor din cadrul protopopiatului Făgăraș a fost afectat de ultimele măsuri care s-au luat în vederea prevenirii infectării populației cu noul virus de gripă Covid- 19.

În contextul epidemiei cu noul Coronavirus (Covid 19), Cancelaria Sfântului Sinod a transmis miercuri, 18 martie 2020, noile îndrumări actualizate pentru parohii și mănăstiri. ,,Respectarea măsurilor dispuse de autoritățile publice și cooperarea cu acestea, asigurându-se totodată libertatea religioasă a credincioșilor de a participa la viața liturgică a Bisericii și de a primi asistență religioasă; Desfășurarea slujbelor doar în aer liber, de regulă lângă lăcașul de cult (altar de vară sau pridvor), cu participarea a maximum 100 de persoane, păstrând distanța de minimum un metru între participanți” se spune în comunicatul emis de către Patriarhie.

Celulă de criză la Mitropolia Sibiu

În cadrul Centrului Eparhial Sibiu a fost constituită o celulă de criză formată din IPS Mitropolit dr. Laurențiu Streza, Arhimandrit Ioachim Tomoioagă-Vicar Eparhial, Pr. Cristian Vaida-Secretar eparhial. Recomandările Patriarhiei au fost deja transmise în teritoriul prin intermediul mitropoliilor, episcopiilor, protopopiatelor și preoților parohi.

Pr. Laurenţiu Urian de la Părău: ,,Curaj, române, mare-i Dumnezeu și noi, puternici!”

Preoții din Țara Făgărașului au început să posteze pe rețelele de socializare noile decizii dar și programul liturgic. ,,Iubiți credincioși, în fiecare dimineață, la ora 10.00 și seară, la ora 18.00, voi trage clopotele bisericii din Părău, ca semn al umilinței și înduplecării milei Domnului pentru păcatele noastre și pentru oprirea noii epidemii. În fața bisericii, la ora 10.00, singur, umil și smerit, voi sluji Primul Paraclis al Maicii Domnului, iar seara, la ora 18.00, al Doilea Paraclis al Maicii Domnului și voi cere Domnului Hristos, pentru rugăciunile Maicii Preacurate, să oprească epidemia cu noul coronavirus. Dacă ajută Dumnezeu, această rânduială o voi ține până la Paști. Vă rog și pe dumneavoastră, de acasă, să citiți aceste rugăciuni. Dacă nu aveți cărți sau vi se par prea lungi, opriți-vă 10 minute și rostiți ce rugăciuni știți. Noi, preoții Bisericii, ne vom ruga pentru dumneavoastră. Curaj, române, mare-i Dumnezeu și noi, puternici!” este îndemnul preotului Laurențiu Urian din parohia Părău.

Pr. Mustaţă Sorin de la Vad: Altar în pridvorul bisericii

,,Urmare a hotărârii Cancelariei Sfântului Sinod, slujbele religioase vor fi oficiate la Vad din pridvorul bisericii. Aici se va amenaja pentru această perioadă un mic altar, iar credincioșii vor putea asista și se vor putea ruga alături de noi, în aer liber, din fața sfintei biserici. Ne vom da silința ca oamenii să aibă confortul necesar pentru perioada sfintei slujbe, astfel încât să ne putem îndeplini toată rânduiala ca și până acum” a spus preotul Sorin Mustață, parohul din Vad.

Pr. Alexandru Copacianu, Râuşor:  Slujbe în curtea bisericii

,,Slujbele religioase se vor desfășura în curtea bisericii la ora 9.00, Miercuri, Vineri și Duminică Sf. Liturghie, Sâmbătă, ora 9.00, pomenirea morților,  cu respectarea numărului de participanți precizat de autorități, de maxim 100 de persoane,  și a distanței dintre ele , un metru” a spus Alexandru Copacianu, preot paroh în cadrul parohiei ortodoxe Râușor.

(Ștefan BOTORAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here