Spitalul Municipal Făgăraş a fost scos de pe lista spitalelor suport COVID-19. Decizia Ministerului Sănătăţii a fost publicată în Monitorul Oficial în această dimineaţă. Subiectul a fost discutat şi în cadrul întâlnirii care a avut loc la sediul CJ Braşov dintre  ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi autorităţile judeţene, reprezentanţii DSP şi managerii de spitale din judeţ.

  • ,, Spitalul Municpal Făgăraş a fost scos de pe lista spitalelor suport COVID-19. A fost inclus  pe lista spitalelor Covid-19  spitalul din Sfântul Gheorghe, care déjà are internaţi pacienţi infectaţi cu coronavirus. Eu am declarat  încă de la început că spitalul din Făgăraş se află la distanţă mare de Braşov, ceea ce este un inconvenient pentru pacienţi.  Şi celelalte spitale trimit spre  Braşov patologii grele, aşa cum face şi spitalul de la Făgăraş.   Decizia iniţială n-a avut nicio implicare politică  aşa cum s-a lăsat să se înţeleagă din partea anumitor  persoane.  Deciziile s-au luat la minister în funcţie de anumite criterii. Am avut discuţii şi am cerut  ca spitalul de la Făgăraş să fie scos de pe listă, mai ales că în Braşov avem spitale care tratează pacienţii COVID-19” a declarat Adrian Veştea, preşedintele CJ Braşov.

În privinţa spitalului din Făgăraş, ministrul Nelu Tătaru a declarat că  la centrul de dializă de la Făgăraş  vor fi trataţi    pacienţii proprii  care fac dializă şi cei cu dializă infectaţi cu coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here