În Țara Făgăraşului funcţionează cinci Centre de permanenţă autorizate de CNAS, la Victoria, Lisa, Recea, Viştea de Sus şi Ucea de Jos.  Acestora se adaugă şi centrele ce deservesc pacienţii din comunele Şinca Veche, Şinca Nouă, Mândra, Jibert, Hoghiz, Comăna, Buneşti. Programul centrelor suplineşte orarul cabinetelor medicilor de familie, oferind servicii medicale între orele 15.00 şi 8.00, iar sâmbăta, duminica şi sărbătorile legale non stop. Dacă la Victoria unitatea medicală funcţionează în Policlinică, în cele patru sate  acestea funcţionează în cabinetele medicilor de familie, spaţii puse la dispoziţie de către primării.   La nivelul judeţului Braşov funcţionează 11 centre de permanenţă. Patronatul Medicilor de Familie pune la dispoziţia pacienţilor Graficele de Gardă şi datele de contact pentru cele 11 centre de permanenţă valabile în luna mai.  

  • Programul de lucru la cele 11 centre de permanenţă este luni până vineri, între oele 15.00 – 08.00, iar sâmbătă şi duminică şi de sărbătorile legale, între orele 08.00 – 08.00.

Şapte medici de familie la centrul din Victoria

La Victoria, centrul de permanenţă  funcţionează de 10 ani  la parterul Policlinicii. Aici îşi desfăşoară activitatea şase medici de familie din Țara Făgăraşului care au program de luni până vineri,  de la 15.00 până la 8.00, iar sâmbăta, duminica şi în sărbătorile legale  24 din 24 de ore. În prezent la centrul de permanenţă din Victoria îşi desfăşoară activitatea urmărorii medici de familie: coordonator Sorin Prică, Aurel Grapă, Ovidiu Dodos, Adriana Comaniciu, Lidia Nălbuş, Ioana Lazăr şi Mariana Puşdercă.

Patru sate făgărăşene au centre de permanenţă

Centrele de permanenţă din mediul rural  funcţionează în cabinetele medicilor de familie puse la dispoziţie de primării.  La Lisa, serviciile medicale la centrul de permanenţă sunt realizate de medicul Nicolae Boulescu.    La centrul de permanenţă de la Viştea de Sus activează medicul Claudia Ghizdavu.   La Recea activează  medicul Daniela Bar. La Ucea de Jos, la centrul de permanenţă  serviciile medicale sunt oferite de medicul  Mirela Nerişanu.

Cele 11 centre de permanenţă din judeţ sunt următoarele:

  •  Med-Fam- Astra Grup
  • Medo
  • Avangarden- Bartolomeu
  • Predeal
  • Râşnov
  • Victoria
  •  Feldioara
  • Hărman-Sâmpetru-Bod
  • Hoghiz-Jibert- Buneşti-Comăna
  • Şinca Veche- Şina Nouă-Mândra
  • Lisa-Recea-Ucea-Viştea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here