Un duşman nevăzut plecat din Wuhan, numit Covid Sars 2, a făcut ravagii pe mapamond ajungând într-o perioadă deosebit de scurtă în Europa, afectând întreaga lume şi paralizând economia celor mai puternice state. Această epidemie i-a făcut pe unii să mediteze asupra valorii vieţii umane, iar în alte segmente a creat o isterie despre teoria conspiraţiei. Actuala criză pe care o traversează omenirea a scos la iveală deopotrivă bigotismul, fanatismul religios sau marxismul de tip stahanovist. În cadrul acestor mari epidemii sunt create adevărate bombe sociale, derapaje economice, tot atunci apar şi soteriologii (mântuitorii) de serviciu sau de net, care provoacă acte de anarhie în rândul societăţii. După vorba psalmistului nimic nou sub soare, marile epidemii au avut legătură cu mari confruntări ideologice sau armate. Gripa spaniolă şi tifosul au făcut ravagii în perioada primului război mondial, aceste două epidemii întâlnindu-se în aceeaşi perioadă. România a fost lovită din plin de aceste două mari plăgi.
Tifosul
Această boală cumplită care mai este numită tifosul exantematic sau epidemic, mergând până la denumirea de tifosul de păduchi sau de război. Tifosul este o boală infecţioasă acută, contagioasă şi epidemică. Numele microbului vine de la doi medici care au căzut victime acestei boli, este vorba despre medicul american Ricketts şi medicul ceh Prowazek: Rickettsia prowazekii. Boala este transmisă prin intermediul păduchelui şi este contagioasă având o incubaţie de 5-20 zile. Manifestările bolii sunt temperatura mare, erupţia difuză a trunchiului şi a membrelor cu aspect de cer înstelat, stare tifică, tulburări circulatorii şi nervoase. Frigul, lipsa igienei, lenjeria neschimbată, factori legaţi de aglomeraţii, mari deplasări de populaţie realizate mai ales în perioade de mari conflagraţii constituie în acest caz factori care favorizează această boală, transformată într-o adevărată plagă sanitară dar şi socială. La sfârşitul primului război mondial a izbucnit o epidemie de tifos, care a provocat în ţările din Estul Europei nu mai puţin de 30.000.000 de îmbolnăviri şi 3.000.000 de morţi. În iarna anului 1917 şi primăvara anului 1918, Moldova s-a confruntat cu 750.000 de cazuri de îmbolnăviri şi 125.000 de morţi. Regina Maria, supranumită mama răniţilor a fost unul dintre celebrele halate albe care s-a aflat în prima linie a luptei împotriva tifosului dar şi a gripei spaniole. Diplomatul francez Saint-Aulaire, aflat la Iaşi cu întregul corp diplomatic, povestea: ,,În fiecare dimineaţă, Regina, în uniformă de infirmieră, însoţită de o doamnă de onoare şi de un grup de brancardieri voluntari, se ducea la gară pentru a-i primi pe bolnavi. Uneori, când se deschidea uşa unui vagon, se constata că nimeni nu mai mişcă. Soldaţii răniţi sau refugiaţii bolnavi au murit de frig. Regina şi femeile cele mai elegante ale societăţii româneşti înfruntă moartea şi, ceea ce este fără îndoială cel mai greu, depăşesc oboseala unei zile, nu de opt ore, ci a unei zile care se întinde până noaptea târziu cu şaisprezece, şaptesprezece sau optsprezece ore de muncă, pe cât de respingătoare, pe atât de periculoasă, în mijlocul exhalărilor infecte ale cangrenelor”. Nu de puţine ori regina Maria a României şi-a pus viaţa în pericol din dragoste pentru jertfa soldaţilor care o iubeau nespus, lucru ce nu s-a putut spune când a venit vorba despre politicieni. Maria a fost o persoană nonconformistă, lucru ce i-a creat destule neplăceri, abilă, inteligentă, o diplomată versată dar şi o persoană în stare de mari sacrificii, cu un suflet imens. Soldaţii răniţi se agăţau de mâinile ei şi i le sărutau. Celor care îi aminteau să-şi pună mănuşile din cauza riscului contaminării, tot regina le răspundea: ,,Nu credeţi că le face mai mare plăcere să-mi sărute mâna descoperită?”. Istoricul Guy Gauthier face o sinteză a caracterului reginei Maria: ,,Această frumuseţe incomparabilă în mijlocul unei urâţenii şi al unei suferinţe de neînchipuit Maria este strâns legată de poporul ei de ţărani. Pentru soldaţii pierduţi, părăsiţi, departe de casele lor, ocupate de inamic, fără veşti de la familiile lor, este ,,Mama Regina”. Și la sfârşitul celui de-al doilea război mondial tifosul a făcut victime în România.
Gripa spaniolă
Gripa spaniolă a apărut şi ea în timpul primului război mondial şi, coroborată cu tifosul, a dat cea mai grea lovitură omenirii. Se pare că acest tip de gripă a fost similar gripei aviare din zilele noastre. Această epidemie s-a răspândit odată cu întoarcerea soldaţilor de pe front, rata de mortalitate mai ales în rândul celor tineri a fost foarte ridicată. Gripa spaniolă a făcut ravagii în perioada 1918-1920. Între 1918-1919 boala a secerat milioane de vieţi făcând până la 100 milioane de victime. După ciuma din Evul Mediu, a fost cea mai letală boală a omenirii de până atunci, fiind total diferită de celelalte pandemii de până atunci. Denumirea de gripă spaniolă i-a fost dată de aliaţii primului război mondial pentru că a fost popularizată în paginile presei spaniole. Aici a mai contribuit un aspect: Spania era ţară neutră iar presa era mult mai liberă decât în alte părţi ale Europei. În cadrul Imperiului austro-ungar mai ales presa era foarte atent controlată de către autorităţi. Primele simptome ale acestei boli au apărut pe data de 11 martie 1918 la Fort Riley. În perioada 1918-1919 s-a estimat că populaţia mapamondului a fost afectată în proporţie de 20-50%. Putem face aici o comparaţie foarte interesantă: gripa spaniolă a ucis 25 de milioane de oameni numai în 25 de săptămâni, pe când SIDA a ucis 25 de milioane de oameni în 25 de ani. India a înregistrat 17 milioane de morţi, S.U.A a avut între 500-675.000 de morţi, Marea Britanie s-a confruntat cu 200.000 de morţi, în Franţa au murit peste 400.000 de oameni iar în Australia au pierit alţi 10.000 de oameni. Boala a secerat comunităţi întregi din Alaska, Africa de Sud, Fiji, Samoa Occidentală. În Spania s-au înregistrat 300.000 de morţi iar numărul persoanelor infectate a fost de peste 7.000.000. Specialiştii susţin că nu războiul a constituit cauza directă a gripei dar mişcările de trupe au contribuit la extinderea bolii iar în această conflagraţie s-au dislocat un număr uriaş de combatanţi pentru a-i duce în anumite zone strategice sau de conflict. Mijloacele moderne de transport au contribuit şi ele la răspândirea bolii. Cauza acestei boli a rămas necunoscută iar de cele mai multe ori tratamentele respectau o dietă tradiţională cu aspirină, chinină, ceaiuri, camfor etc. Printre victimele celebre ale acestei cumplite boli s-au numărat poetul francez Guillaume Apollinaire, mort la data de 9 noiembrie 1918, pianistul american Felix Arndt, Sophie Halberstadt-Freud, fiica psihanalistului austriac Sigmund Freud, generalul român Eremia Grigorescu, decedat pe data de 6 aprilie 1919, Vera Kolodnaia, o vedetă a filmului mut rusesc, dramaturgul francez Edmond Rostand cunoscut mai ales pentru opera ,,Cyrano de Bergerac”. În familia pictorului austriac Egon Schiele, gripa spaniolă a provocat o adevărată dramă. Mai întâi se stinge el, la data de 31 octombrie 1918, urmat la numai trei zile de soţia sa care era însărcinată în luna a şasea. Regina Maria a României nu a luptat în mod direct doar cu tifosul, ea a făcut parte dintre cei infectaţi de gripa spaniolă. În jurnalul de război din perioada 1916-1919, ea consemna: ,,N-am mai scris de 20 de zile! Am fost bolnavă, foarte bolnavă, lovită brusc şi pe neaşteptate, pe la spate, cum s-ar spune, şi am fost ţintuită la pat tocmai când lumea voia să se bucure alături de mine. Boala m-a luat de sâmbătă, m-am trezit cu capul greu şi dureros, am îndurat cu greu câteva audienţe. Dar am fost bolnavă, o boală oribilă, dureroasă, cum n-am avut în viaţa mea. Zile întregi de febră chinuitoare şi greaţă, slăbiciune, halucinaţii crunte şi insomnia neîntreruptă, până am crezut că voi înnebuni. Deci aceasta e celebra gripă spaniolă, ei bine, de acum ştiu că nu e de glumă”. Anticorpii puternici ai reginei au biruit în cele din urmă boala, dar nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu miile de soldaţi al căror organism a fost slăbit de orele interminabile de marşuri, frigul din tranşee, oboseala sau rănile căpătate în luptă. În ceea ce priveşte izolarea, dacă în anul 1918 s-ar fi păstrat restricţiile impuse în timpul Covid 19, probabil că nu am mai fi avut Marea Adunare de la Alba Iulia din data de 1 Decembrie 1918. Dacă ar fi să facem însă o paralelă, nici contingentele N.A.T.O dislocate în toată Europa nu au fost oprite de Covid 19. La multă vreme după prima conflagraţie mondială, cercetătorii au ajuns la concluzia că este vorba de o formă de gripă aviară H1N1. Nu doar organismele slăbite de război au fost victime ale acestei boli. Pacientul ,,0” al gripei spaniole ar fi fost un bucătar de la o bază americană. Originea acestei boli a rămas şi astăzi greu de stabilit, ca şi în cazul Covid 19. O altă ipoteză cu privire la apariţia gripei spaniole duce la spitalul britanic de campanie ,,Etaples” din Franţa care trata victime ale atacurilor chimice şi soldaţi răniţi pe front. Pe aici au trecut peste 100.000 de indivizi. În acest stabiliment militar se găseau gospodării anexe cu găini şi porci. Animalele erau achiziţionate din satele învecinate pentru a se asigura hrana militarilor trataţi aici. Alte ipoteze trimit la statul american Kansas de unde au fost trimişi numeroşi soldaţi pe frontul european. Virusul s-a răspândit în 14 baze americane din această zonă. Virusul a fost împrăştiat prin tuse sau strănut. O altă ipoteză socoteşte China (iarăşi!) drept ţară de origine a pandemiei din anii primului război mondial, contaminarea fiind pusă pe seama soldaţilor sau a muncitorilor chinezi aduşi în Europa pentru efortul de război. Ca şi în cazul Covid 19 se ştie că virusul a suferit şi atunci mutaţii şi s-a manifestat diferit de la o zonă la alta. Panica manifestată în diferitele comunităţi nu a fost atât de mult menţionată din cauza cenzurii presei din timpul războiului sau a euforiei de care până şi presa internaţională a fost cuprinsă la sfârşitul acestei mari conflagraţii. Gripa spaniolă de la noi a dat două victime celebre: regina Maria, care a scăpat şi generalul Eremia Grigorescu care însă nu a supravieţuit bolii. El a rămas cunoscut în istorie pentru celebra vorbă spusă în 1916: ,,Pe aici nu se trece!” (Ștefan BOTORAN)
