•  Bugetul solicitat de spital pentru  stimulente a fost de 307.416 lei
  •   O nouă organigramă pentru spital, cu 642 angajaţi şi 32 de şefi

Plenul CL Făgăraş a respins proiectul de hotărâre privind acordarea de stimulente financiare anumitor angajaţi ai Spitalului Municipal Făgăraş.  Consilierii locali care nu au votat proiectul, 11 la număr din cei 18 prezenţi, au susţinut că  suma de 307.416 lei  de la bugetul local  poate fi folosită la  investiţii. Solicitarea conducerii Spitalului Municipal Făgăraş susţinută de Executiv   prevedea suma de   307.416 lei de la bugetul local  pentru acordarea de  stimulente financiare pentru  unii angajaţi ai unităţii spitaliceşti. ,,Se aprobă ca oportună acordarea de stimulente financiare personalului de specialitate din cadrul Spitalului Municipal ”Dr. Aurel Tulbure” Făgăraş” se arată la art. 1 al proiectului de hotărâre.  Pe lista beneficiarilor  au fost trecuţi angajaţii cu funcţii de conducere, muncitorii şi personalul TESA .  ,,Pentru muncitori, 150 lei brut/lună, pentru personalul TESA, 250 lei brut/lună, pentru persoanele cu responsabiIitate (director financiar, şef  birou, achiziţii şi consilier juridic ) s-a împărtit diferenţa în funcţie de responsabilităţi” se arată în documentul  ataşat proiectului de hotărâre.  Nu se specifică însă  pe ce perioadă de timp s-ar acorda aceste stimulente. Anexele ce însoţesc proiectul de hotărâre cuprind  un număr de 67 de salariaţi stabiliţi de conducerea spitalului.  Aceste anexe, ca multe alte documente  publicate pe site-ul Primăriei Făgăraş,  nu sunt lizibile.

 

Ce salarii sunt în Spital

Prin Legea 153/2017, salariile medicilor şi ale personalului medical din spitale au fost majorate, ajungând,  pentru unele categorii de salariaţi, la nivel european. Pe site-ul spitalului din Fãgãraş au fost publicate salariile aferente lunii martie 2020. Salariile medicilor şi personalului medical sunt diferenţiate în funcţie de gradaţie, specialitate, vechime. La salariul de bazã sunt adãugate o serie de sporuri precum: spor de pericol, spor psihic, condiţii periculoase, spor de turã, de noapte, sãrbãtori legale, gardã, indemnizaţie de hranã, vouchere de vacanţã. Pe statul de funcţii al spitalului din Fãgãraş, aşa cum a fost publicat pe site-ul spitalului în martie 2020 sunt 577 salariaţi, mai mulţi cu 70 faţă de perioada similară a anului trecut.

  •   Managerul: 17.218  lei la care se adaugă sporuri şi indemnizaţia de hrană
  • Directorul medical: 16.398 lei la care se adaugă un spor de 20% (2236 lei), şi indemnizaţia de hrană, 315 lei
  • Director economic: 7.023 lei, spor 766 lei, 315 lei indemnizaţie de hrană
  •  Şef secţie:  16.398 lei, un spor  de 12% (1747 lei), gărzi, indemnizaţie de hrană de 315 lei
  •   Şef birou, 2 persoane:  de la 4324 lei la 5216 lei salariul de încadrare
  •  Medicii: de la 8000 la 16.000 lei, la care se adaugă sporuri, gărzi, indemnizaţia de hrană, ajugându-se şi la 25.000 lei lunar
  •  Asistenţii medicali:     salariile de bază oscilează între 3.850 lei şi 6.911 lei  la care se adaugă sporuri: sporul psihic   însemnând de la 208 lei la 2.671 lei, spor de hrană de la 99 lei la 347 lei, alte sporuri vatam (15%), condiţii periculoase la blocul operator (50%), de la 1.850 lei la 2.428 lei, spor de tură/gardă între 358 lei şi 470 lei,  sărbători legale între 449 lei şi 1367 lei.
  •  Îngrijitoare, 34 persoane: Salariile de bază sunt cuprinse între 2.425 şi 4002 lei la care se adaugă  sporuri de 12-50% şi indemnizaţie de hrană.
  •  Registrator, 10 persoane: salarii de la 3.017 la 3.757 lei, sporuri de la 12 la 50%, indemnizaţie de hrană
  • Tehnician: 3656 lei, spor de 15% şi indemnizaţie de hrană 175 lei
  •  Instructor ergoterapeut: 3222 lei, spor de 35% şi hrană, 346 lei
  •  Asistent social: 4.356 lei
  •  Spălătoreasă; 5 persoane:  salariul de bază de la 2887 la 3031 lei, spor de 10% şi indemnizaţie de hrană
  •  Brancardier, 8 persoane:  de la 2536 la 3005 lei încadrarea, spor de 50% şi  indemnizaţie de hrană
  •  Economist, 2 persoane: 4930 lei , spor de 15%, indemnizaţie de hrană
  •  Referent, 7 persoane:  de la 3223 lei la 4810 lei încadrarea, sporuri de 15%, indemnizaţie de hrană
  •  Contabil, 2 persoane:  3814 lei, sporuri de 10 şi 15%, indemnizaţie de hrană
  •  Dactilograf: 3110 lei, spor de 15%, indemnizaţie de rană
  •  Magaziner, arhivar: 3416 lei, spor de 15%, indemnizaţie de hrană
  •  Preot: 4065 lei
  •  Analist programator: 4047 lei
  •  Funcţionar: 3416 lei, spor 15%
  •  Consilier juridic, 2 persoane: 3956 lei- 4810 lei, plus spor de 15% şi indemnizaţie de hrană
  •  Muncitor, 23 persoane:  de la 2954 lei la 3619 lei încadrarea, spor de 15%, indemnizaţie hrană
  •  Şofer, 3 persoane: 3587 lei, spor de 35%, indemnizaţie hrană.
  •  Muncitor necalificat, 19 persoane: de la 2230 la 2529 lei salariul de bază, spor de 15% şi indemnizaţie de hrană.

O nouă organigramă  de la 1 iunie 2020

În şedinţa ordinară a CL Făgăraş din data de 28 mai 2020, s-a aprobat organigrama Spitalului Municipal Făgăraş. ,,Se aprobă începând cu luna iunie 2020 organigrama şi statul de funcţii din cadrul Spitalului Municipal ,,Dr. Aurel Tulbure” Făgăraş, cuprinzând un număr de 642 posturi aprobate din care: 32 posturi de conducere şi 610 posturi de execuţie, conform anexei nr.1 si 2”. Nici aceste anexe nu sunt lizibile pe site-ul Primăriei Făgăraş ceea ce ne duce cu gândul că este o practică obişnuită pentru a se ascunde informaţii.

  Ce funcţii noi sunt în noua organigramă

  •  Cabinet nefrologie ambulatoriu integrat-1 post de medic specialist nefrologie
  • Cabinet nefrologie ambulatoriu integrat-1 post asistent medical debutant
  • Cabinet ortopedie pediatrică ambulatoriu: un post medic specialist, 1 post asistent debutant, 2 posturi asistent medical,
  •  Centrul hemodializă: :  5 posturi îngrijitoare, 2 posturi asistent medical debutant, 2 posturi asistent medical, un post infirmier debutant, un post şofer,
  • CPU: 2 posturi asistent medical, 2 posturi infirmieră

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here