Grădinițele, creșele și centrele after-school private şi de stat  se redeschid de luni, 15 iunie 2020, dar cu respectarea mai multor condiții.
Din 15 iunie, ca urmare a faptului că se încheie perioada cursurilor școlare, părinții vor avea posibilitatea să ducă copiii la creșe, grădinițe și after school, indiferent că acestea sunt de stat sau private. Sigur că în cazul creșelor, grădinițelor de stat, acestea sunt la nivelul deciziei autorităților locale. Recomandarea noastră e ca aceste activități să fie reluate cu respectarea regulilor”, a spus Ionel Dancă, şeful Cancelariei Premierului.
El a anunțat de asemenea că indemnizația de creștere a copilului se prelungește pentru angajații care activează în domenii unde continuă restricțiile pe perioada stării de alertă.
„Indemnizația pentru creșterea copilului, pentru cei cărora le expiră perioada primirii acestei indemnizații pe perioada stării de alertă, se prelungește până la 31 decembrie 2020. La fel se va întâmpla și în cazul stimulentului de inserție pentru cei care se întorc la muncă sau doresc să se angajeze după încheierea acestei perioade”, a spus Dancă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here