Un tânăr de 31 de ani din Făgăraş s-a aruncat în faţa trenului în această dimineaţă, 2 iulie a.c., în jurul orei  6.45. Aşa cum susţin  martorii oculari, făgărăşeanul  a ieşit din tufele aflate pe marginea liniei ferate şi s-a aruncat brusc în faţa trenului InterRegio Braşov-Budapesta nr. 74-1p. Aşa cum susţinea conductorul de tren, acesta n-a mai putut face nimic pentru a-l evita pe bărbat. La faţa locului era o imagine macabră, trupul bărbatului fiind tăiat în două. Prin apel 112 au sosit la faţa locului oamenii legii, criminaliştii de la Braşov efectuând cercetarea.  Accidentul s-a petrecut în apropierea intersecţiei dintre străzile Doamna Stanca şi Vlad Ţepeş. Tânărul    era căsătorit şi avea un copil. ,,Era într-o stare depresivă de mai mult timp.  A fost fostbalist la echipe din Liga a V-a, a jucat pe la echipele de la Voivodeni, Beclean. Îmi pare rău că n-a putut depăşi situaţia” a declarat un cunoscut al bărbatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here