Copoiul ardelenesc este unul dintre cei mai căutați câini de vânătoare, știrile despre această rasă apărând încă din Evul Mediu. Omologat sub marcă ungurească, acest câine nobil a fost folosit de-a lungul vremii și de vânătorii români. Pentru ei a devenit o mare provocare omologarea copoiului ca rasă românească. Denumirea științifică este ,,canis lupus familiaris” iar durata medie de viață este de 10-12 ani. Folosit mai ales în goană, acest câine se caracterizează printr-un temperament blând, loial, protectiv și curajos. Unul dintre marii pasionați ai acestei rase de câini este Ciurilă Petre din Grid, care a descoperit și pasiunea vânătorii după ce a ieșit la pensie. ,,Canis familiaris sagax braco Transylvanicus” și-a căpătat notorietatea pe meleagurile transilvane mai ales prin intermediul nobililor și a principilor maghiari. Denumirea maghiară de ,,kopo” a apărut pentru prima dată în documentele oficiale maghiare medievale, undeva prin anul 1237, într-o diplomă de la Pannonhalma.
De la mecanic în aviație la vânător
Ciurilă Petre s-a născut la 28 iulie 1953, în satul Grid și a avuto carieră foarte interesantă care nu prevedea pasiunea târzie pentru vânătoare și câinii de rasă. ,,Am fost mecanic în aviația militară, pe elicoptere militare la IAR (Întreprinderea Aeronautică Română) Ghimbav. Am lucrat pe pistă vreme de douăzeci și unu de ani pentru elicoptere Puma și Alluete 17. Am făcut clasele I-IV la Grid, apoi gimnaziul la Șercaia, după care am învățat la Școala Profesională cu profil mecanic de la Codlea. La un an după ce am terminat școala m-am angajat în aviație, la Ghimbav, unde am lucrat în perioada 1974-2005, după care am plecat în ordonanță cu promisiunea de a mă întoarce în fabrică dacă lucrurile vor începe să meargă bine. Am fost stabilit în Brașov și făceam naveta. Am deschis ulterior o crescătorie de păsări la Bărăteaz, lângă Timișoara, dar treaba nu a mers, și m-am întors acasă, la Grid. M-am angajat apoi la Europharm Brașov, fabrică de medicamente, unde am stat până am ieșit la pensie când s-a închis și fabrica. Când lucram la Ghimbav făceam transport de elicoptere în Sudan și țări din Orientul Apropiat dar asta este o altă poveste, la fel de fascinantă. Pasiunea pentru copoiul ardelenesc și vânătoare a venit prin băiatul meu, Alin, care era vânător în Italia. Atunci am cumpărat și eu o femelă din România pentru a promova rasa de copoi, iar femela s-a montat și a fătat opt pui, dintre care unul l-am ținut iar pe ceilalți i-am vândut. După aceea am combinat să-i înmulțim, așa că am mai cumpărat încă o cățea cu care am făcut monta pentru masculul Po. În total am vândut aproximativ patruzeci de exemplare în toată țara: Bistrița Năsăud, București, Argeș, Sibiu, Brașov, Harghita, Covasna, am avut doi clienți care au venit din Grecia. Clienții au fost foarte mulțumiți de prestația câinilor în teren și la domiciliu” povesteşte Petre Ciurilă.
O rasă aparte de câini
Copoiul ardelenesc este unul dintre cei mai inteligenți câini și are calități multiple, de vânătoare și de agrement. O altă notă pozitivă este aceea că acest tip de câine devine foarte atașat și oferă stăpânului adevărate clipe de bucurie. ,,Pasiunea mea pentru copoiul ardelenesc mi-a adus mari satisfacții sufletești. Este în primul rând o ocupație foarte plăcută a timpului dar contează foarte mult afecțiunea lor față de mine și a mea față de ei. Uite, când povestesc, s-au adunat deja toți patru aici, în jurul nostru și ascultă și ei la povești. Acești câini simt omul, simt chiar și răutatea din unii oameni. La vânătoare sunt foarte pasivi în legătură cu omul, acolo își cunosc bine rolul. În viața de zi cu zi însă își apără teritoriul, față de stăpâni și cei din familie sunt foarte sociabili. Dacă intri însă în curte fără ca stăpânul să fie prin preajmă este destul de riscant. Sunt comunicativi, se lipesc foarte bine de stăpân și devin afectuoși, ascultători, păzesc bine curtea. Un vecin, veteran într-ale vânătorii, le dădea de mâncare cât timp am fost plecați. Câinii îl lăsau să intre în curte în tot acest timp dar când ne-am întors n-au mai vrut să-l recunoască și trebuia să sune la sonerie ca toți ceilalți vecini” spune nea Petrică, așa cum îi mai spun cei tineri celui care a descoperit ,,drogul” vânătorii, așa cum îi place să spună, la o vârstă destul de înaintată.
Curțile nobiliare din Transilvania aveau cei mai renumiți copoi de vânătoare
Primele ilustrații despre copoiul ardelenesc au fost găsite în ,,Codex Albensis”, redactat la Szekesfehervar prin anii 1100-1120 care prezintă copoi cu iepure și în alte miniaturi colorate precum ,,Chronicon pictum vindobonense” din perioada 1374-1376 prezentând copoi în diferite culori. O altă miniatură aflată într-un codex din sec. al XV-lea îl arată pe regele Sigismund de Luxemburg cu un copoi în fața tronului. O cupă de argint gravată în Transilvania, din sec. al XVII-lea, reprezintă doi copoi la o vânătoare de urși. Cel mai bun tip de copoi se afla la curtea familiilor Rakoczi și Zrinyi, supranumit ,,ungurescul negru”. Conform izvoarelor istorice principele Gyorgy Rakoczi I deținea ogari și copoi renumiți. Curțile nobiliare din Transilvania erau dotate cu cei mai renumiți copoi de vânătoare și aveau dependințe construite pentru copoi și crescătorii acestora. Denumirea latină a acestei ocupații era ,,canifer” iar multe localități în care erau staționați crescătorii de câini ai regilor, numiți caniferi, și ai altor aristocrați purtau denumirea rasei respective: Kopo sau ,,satul copoierilor”, Agardi sau ,,satul ogarilor” etc. ,,Am fost la vânătoare cu ei de multe ori și mergeam de obicei cu doi câini-copoi. Am fost în special la vânătoare de mistreți. Noi aparținem grupei Veneția, aflată în fondul nostru de vânătoare, pe șoseaua DN 1- zona Oltului-Șercaia, pe lângă fabrica de nurci- vârful Munților Perșani, granița cu Vlădenii, inclusiv hotarele localităților Grid, Părău iar în partea cealaltă la Comăna. Sunt singurul din grupa noastră de vânătoare care deține rasă pură de copoi ardelenesc. Îți dai seama că este pur sau amestecat după mai multe criterii: înălțimea să fie între 65-70 cm, păr scurt, culoare neagră sau gri, să aibă pete maro și urechi lungi, coadă groasă la bază și ascuțită la vârf, picioarele drepte, să nu fie strâmbe, călcătura să fie ca la vacă, unghiile să nu fie albe, închise la culoare, cutia toracică dezvoltată iar dantura să calce perfect” explică Petre Ciurilă.
Campionii de la Grid
Cei doi câini ai lui nea Petrică constituie o adevărată emblemă a satului Grid pentru că au câștigat premiul de excelență și au fost medaliați la concursul de la Sadu-Sibiu, din data de 4 iulie 2020. ,,Concursul a constat în prezentarea animalului în mers, alergat la trap și examinarea din partea unui medic veterinar. La acest concurs au fost mai multe categorii de câini dar copoii au fost majoritari. La această competiție au participat și câini ciobănești. Proba pentru copoi a început la ora 14.00 și s-a terminat la 19.00 seara. Niciodată nu a mai fost în România o expoziție de o asemenea anvergură. Eu am participat cu Po, veteranul, care are șase ani și Speed, în vârstă de trei ani” spune Petre Ciurilă.
Vânător la pensie
Fostul mecanic de elicoptere nu a fost un vânător înnăscut, el și-a găsit destul de târziu această pasiune după cum îi place să povestească. ,,Eu vânez de patru ani, de când am ieșit la pensie. Alin, băiatul meu, a vânat cât timp a fost în Italia și m-a făcut să vânez pentru că a vrut să aibă și el un tată care e vânător, pentru că la toți vânătorii se moștenește acest hobby, după aceea a intrat și în mine acest microb al vânătorii. Am o pușcă mixtă, tip ,,Sabatini”. Mă atrage foarte mult adrenalina. Sezonul propriu zis începe prin decembrie și se termină în luna februarie pentru mistreți, restul numai cu autorizație. La urși nu se dă voie, e interzis. La mistreți se merge pe autorizație colectivă iar în timpul anului se poate vâna vierul, adică masculul cu autorizație individuală. Etica vânătorească cere ca scroafele să fie lăsate pentru înmulțire” spune vânătorul din Grid.
O adevărată familie canină
În curtea lui Ciurilă Petre este o adevărată familie canină de soi ales. ,,Puii pe care i-am vândut erau de la Po și mai avem trei. Am șase câini permanenți în curte, patru sunt aici iar doi pe câmp, pentru că le-am dat drumul. Își fac turul și se întorc înapoi, au o orientare foarte bună în teren. În timp ce aleargă, ei își fac și nevoile. Sunt niște câini foarte inteligenți. În ceea ce privește premiul de excelență pe care l-au luat cei doi câini ai noștri, li s-a acordat pedigree și au fost încadrați în rasa de copoi ardelenești, fiind astfel atestați. Aceștia sunt câinii care se pot promova, ca să avem și noi, în timp, rasa românească care a dispărut pe timpul lui Ceaușescu” explică Petre.
Ceauşescu a dispus retragerea copoilor
Povestea retragerii copoilor nu este una dintre cele mai cunoscute dar vânătorii o știu foarte bine. ,,Pe timpul lui Ceaușescu copoii au fost retrași din cauză că alergau prea mult după pradă și o scotea din fondul de vânătoare. Acest lucru l-a deranjat pe Ceaușescu pentru că nu mai putea vâna. Copoii alergau după animal până îl scoteau afară din fondul de vânătoare și îl epuizau în același timp. Prin fond de vânătoare se înțelege terenul unui grup de vânători. Din cauza faptului că pleca vânatul, Ceaușescu nu mai avea ce să împuște și se enerva. Copoii au fost omologați de unguri iar la noi numai după Revoluție au început din nou să fie căutați. După 90, românii au început să aducă copoi de la unguri care au știut să-i omologheze. Dacă Ceaușescu nu dădea acest ordin, copoii mai existau încă și la noi. Primii câini au fost cumpărați din Ungaria acum treizeci de ani. Ardelenii au cumpărat primii copoi, cred că erau din Cluj primii cumpărători, de aceea rasei i se mai spune ,,copoi ardelenesc” povestește Ciurilă Petre despre dispariția copoilor din România.
O familie de vânători şi sportivi
Fostul mecanic de elicoptere se bucură alături de soția Margareta, Alin cu soția Alina, nepoți și celălalt băiat, Ovidiu, care este în Spania. ,,Ovidiu este campion pe Aragon la triplu salt, el a făcut liceul sportiv la Brașov și a practicat sportul de performanță. Fetița lui, Laura, este campioană la aruncarea ciocanului. Ovidiu este cu sportul, doar Alin este cu vânătoarea. Ovidiu lucrează ca salvamar la o piscină în Zaragoza și este profesor de sport, are acolo vreo trei grupe de atletism. El nu mai vine înapoi, a fost dat și prin ziare datorită performanțelor sportive, a fost al șaselea pe Spania la triplu salt” vorbește nea Petrică cu mândrie despre familia lui. În ceea ce privește creșterea și promovarea câinilor, el lasă să se înțeleagă că această activitate este pentru toată viața. ,,Avem de gând să mai producem câini dar trebuie să-i mai și selectăm, să-i perfecționăm. De aceea ei trebuie să fie înmulțiți și promovați. Vom face o selecție pentru înmulțire dar vom ține pui și pentru viitor ca să-i putem schimba pe ceilalți când le va veni vremea, până atunci s-ar putea să mai crească. Creșterea câinilor de rasă a devenit o pasiune, un hobby, și n-aș mai putea sta fără această îndeletnicire” spune mecanicul de elicoptere ajuns vânător și unul dintre cei mai activi crescători de copoi ardelenești din Țara Făgărașului și nu numai. (Ștefan BOTORAN)
