•   În farmaciile din Ţara Făgăraşului nu există acest vaccin

Campania anuală de vaccinare antigripală a Ministerului Sănătății va începe la sfârșitul lunii septembrie 2020 când vor fi imunizați vârsnicii, copiii și bolnavii cronici. În acest sens,   Ministerul Sănătății a achiziționat primele 330.000 de doze. La Victoria vor fi vaccinate  peste  900 de persoane. Medicul de familie Sorin Prică a solicitat 500 de doze de vaccin antigripal. ,,Campania de vaccinare va începe mai devreme în acest an, fiind un an dificil. La sfârșitul lunii septembrie 2020 vom primi primele doze de vaccin antigripal şi vor fi vaccinate persoanele   de peste  65 de ani, bolnavii cronici, persoanele care suferă de  boli respiratorii, cardiovasculare, boli metabolice, copiii, personalul  sanitar și persoanele instituţionalizate.  Pentru copiii de la 6 luni până la 5 ani  am solicitat 70 de doze.  Acest vaccin este gratuit și nu este obligatoriu, vaccinăm doar persoanele care doresc să se imunizeze” a spus medicul de familie, Sorin Prică.  Reprezentanții DSP Făgăraș spun că dozele vor fi distribuite în trei tranșe, în perioada septembrie – octombrie 2020.  ,,Primii vaccinați vor fi copii cu vârste de la 3 la 5 ani, pentru această categorie am solicitat 50 de doze de vaccin antigripsal. A doua tranșă de vaccin  va  fi destinată pentru copiii cu vârstă de la  6 luni și până la 3 ani. Pentru această categorie de vârstă se administrează doar un anumit tip de vaccin și am solicitat 20 de doze.  Copii care sunt vaccinați  antigripal pentru prima dată în viață trebuie să  repete  doza după 30 de zile ca să-și facă efectul. Ultima tranșă de vaccin va ajunge în cabinetele medicilor de familie în luna octombrie a.c.,  și este destinată  personalul medical, personalul auxiliar și persoanele instituționalizate în azilul de bătrâni și centrul persoanelor cu diabilități.  În perioada 15 – 20 octombrie 2020 vom primi dozele pentru persoanele cu boli cronice și pentru persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani. Până la sfârșitul lunii octombrie a.c., sperăm să finalizăm această campanie” a mai spus medicul Sorin Prică.   Pacienții programați pentru vaccinare, spune dr Prică,  vor avea un circuit separat, nu se vor  întâlni cu alți pacienți bolnavi care vin la consultații.

55 de medici de familie în Țara Făgărașului

În Țara Făgărașului sunt înregistrați 55 de medici de familie. La Făgăraș au cabinete 23 de medici de familie, la Rupea sunt 4 medici de familie, iar în Victoria   4 medici de familie. La Victoria își desfășoară activitatea următorii medici de familie:   Sorin Prică,   Lidia Nălbuș,   Claudia Ghizdavu și   Ioan Baiulescu. În farmaciile din Țara Făgărașului încă nu se găseşte vaccin antigripal, deși farmaciile au făcut comenzi. ,,Dozele vor ajunge la începutul lunii octombrie 2020. Mai multe persoane au solicitat vaccinul antigripal însă nu avem” au spus farmacistele din Victoria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here